China accelerează fragmentarea financiară globală

• Scădere structurală a gradului globalizării

Ştirea privind înăsprirea de către China a reglementărilor privind veniturile obţinute din listările externe - care impune, în principiu, repatrierea acestor fonduri pe continent - este o mişcare strategică fundamentală care confirmă cea mai importantă tendinţă a acestui deceniu: fragmentarea structurală a pieţelor financiare globale.

Citeşte China impune repatrierea fondurilor din listările externe

Pentru a înţelege impactul structural, trebuie să vedem această acţiune chineză nu ca pe un eveniment izolat, ci ca pe un element cheie într-un context global de minimizare a riscului şi securitizare economică, aşa cum reiese şi din iniţiativele paralele din SUA (OISP) şi UE (ACI).

• 1. Marea repatriere chineză: fragmentarea capitalului

Decizia Băncii Populare a Chinei (PBOC) şi a Administraţiei de Stat pentru Schimb Valutar (SAFE) de a mandata repatrierea fondurilor obţinute din IPO-uri sau vânzări de acţiuni offshore (cum ar fi cele din Hong Kong sau New York) pune capăt, efectiv, unei ere de arbitraj de capital relativ liber.

Ce înseamnă?

1. Controlul Frictiv:

Repatrierea forţată introduce fricţiune şi birocraţie (necesitatea de pre-aprobare pentru a menţine fondurile offshore) exact acolo unde globalizarea promitea fluiditate maximă. Capitalul nu mai poate călători liber în căutarea celui mai bun randament global; el este obligat să se întoarcă „acasă”, sub supravegherea reglementară centrală.

Citeşte Vizita lui Starmer la Beijing: Iluzia reîncălzirii

2. Prioritatea Naţională:

Beijingul transmite un mesaj clar: capitalul străin atras trebuie să servească în primul rând obiectivelor de dezvoltare economică internă şi de stabilitate macro-financiară (ex. stabilizarea cursului RMB şi prevenirea ieşirilor speculative de capital).

3. Decuplarea Financiară Accelerată:

Până acum, companiile chineze listate în străinătate (utilizând adesea structuri VIE) funcţionau ca o punte de legătură între pieţele globale şi economia chineză.

Structurile VIE (Variable Interest Entity) permit companiilor chineze să se listeze în străinătate fără a ceda formal proprietatea către investitori externi, aceştia deţinând doar drepturi contractuale asupra fluxurilor de numerar, nu activele din China. Funcţionarea lor depinde de toleranţa politică a statului chinez, nu de un drept de proprietate garantat.

Prin forţarea repatrierii, China izolează tranzacţiile financiare interne şi cele externe, accelerând decuplarea financiară faţă de Occident.

Această politică este un instrument defensiv, reflectând lipsa de încredere a Chinei în stabilitatea sistemului financiar global şi dorinţa de a-şi întări suveranitatea monetară şi financiară.

• 2. Convergenţa blocajului: SUA şi UE se aliniază miscarii de fragmentare

Analiza contextuală demonstrează că toate marile blocuri economice instituţionalizează controale bazate pe geopolitică, consolidând trendul de fragmentare:

SUA (Outbound Investment Security Program - OISP):

Programul OISP este oglinda controlului chinez, dar aplicat la ieşirea capitalului american.

Prin interzicerea sau solicitarea de notificări pentru investiţiile americane în tehnologii critice (AI, semiconductori) în China, Washingtonul foloseşte securitatea naţională pentru a bloca fluxurile de capital către sectoarele strategice ale rivalului său. Acesta este un control de alocare a capitalului bazat pe criterii geopolitice, nu economice.

UE (Anti-Coercion Instrument - ACI):

Instrumentul european, deşi defensiv, permite UE să impună restricţii pe pieţele financiare şi de investiţii directe ca răspuns la presiunile economice externe. Prin urmare, deciziile de investiţii transfrontaliere nu vor mai fi guvernate doar de reguli de piaţă, ci şi de riscuri de retaliere politică sau comercială.

UE (Integrare Internă):

Cererea supraveghetorului Băncii Centrale Europene (ECB), Claudia Buch, de a elimina barierele naţionale (capitalul blocat) din zona Euro indică o intensificare a integrării "regionale".

Acest lucru este esenţial: pe măsură ce fragmentarea creşte, blocurile caută să-şi sporească integrarea regională, devenind fortăreţe financiare mai rezistente.

• 3. Impactul structural: dobânzi divergente şi valoarea capitalului

Atunci când gradul de globalizare scade, iar fluxurile de capital devin gestionate, rezultatul structural imediat este dispariţia convergenţei globale a costului capitalului (dobânzilor).

Timp de decenii, capitalul globalizat a acţionat ca în cazul vaselor comunicante: excesul de economii din China putea finanţa deficitele şi investiţiile din SUA sau Europa, menţinând costul global al împrumuturilor relativ uniform.

Când capitalul este închis (repatriat sau blocat):

1. Divergenţa Ratelor de Dobândă:

Fluxurile de capital gestionate nu mai pot compensa diferenţele între pieţe.

În China, ratele de dobândă pot rămâne scăzute (sau chiar trebuie scăzute) pentru a stimula absorbţia surplusului de capital repatriat pe plan intern.

În Occident, costul capitalului pentru investiţiile în tehnologie (cele afectate de OISP, de exemplu) ar putea creşte, deoarece sursele de finanţare externă sunt restricţionate sau considerate cu risc politic ridicat.

2. Evaluare Duală:

Companiile chineze vor depinde tot mai mult de piaţa onshore pentru finanţare.

Aceasta creează o evaluare duală: aceeaşi companie ar putea avea o evaluare diferită semnificativ pe piaţa onshore (dominată de capitalul intern şi de reglementările PBOC/SAFE) faţă de piaţa offshore, unde riscul geopolitic şi lipsa de libertate a capitalului sunt penalizate de investitorii străini.

3. Structuri de Finanţare:

Managerii financiari trebuie să prioritizeze conformitatea geopolitică în faţa eficienţei. Structurile de finanţare vor fi reorganizate pentru a se alinia la "zonele de securitate" economică (fie China, fie blocul Occidental), sacrificând optimizarea financiară globală în favoarea rezilienţei politice.

Regulile de repatriere ale Chinei sunt un pivot esenţial în noua eră a "geofinanţelor".

Ne îndreptăm rapid spre o lume în care politica de dobândă şi alocarea capitalului sunt instrumente de putere naţională.

Scăderea gradului de globalizare nu este doar o metaforă; ea se traduce direct în bariere tangibile care fac capitalul mai scump şi mai puţin mobil la nivel transnaţional, forţând fiecare bloc economic să-şi construiască propriul ecosistem financiar, cu propriile rate de dobândă şi propriile riscuri de fragmentare.