VRIGNAUD (ALLIANZ-ŢIRIAC): "Pentru fiecare 100 lei încasaţi din poliţe RCA în 2015, cheltuielile s-au ridicat la 110 lei"

Adina Lateş
Bănci-Asigurări / 12 februarie 2016

Actualizare 14:46 Badea (Allianz-Ţiriac): "Lucrăm la un tarif fără pierdere pentru poliţele RCA"

Allianz-Ţiriac Asigurări lucrează în prezent la un tarif pentru poliţele de răspundere civilă auto obligatorii (RCA) "fără pierdere'" care va fi notificat Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) la finalul lunii martie, prima de asigurare urmând să crească în medie cu 5-10%, a declarat, vineri, şeful Direcţiei Subscriere în cadrul Allianz-Ţiriac, Aurel Badea.

"În prezent lucrăm la un tarif «fără pierdere», care va fi trimis Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) la sfârşitul lunii martie, urmând ca după 30 de zile să intre în vigoare. Vom face un tarif pentru o rată combinată de 100% sau fără pierdere. Astfel, prima RCA ar urma să crească, în medie, cu 5-10%", a precizat Aurel Badea, potrivit Agerpres.

---------------------

Cheltuielile asigurătorului Allianz-Ţiriac în 2015 pentru fiecare 100 de lei încasaţi din poliţe de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) s-au ridicat la 110 lei, iar prima medie pe poliţă s-a majorat anul trecut cu circa 19%, în principal pe fondul creşterii ponderii clienţilor persoane juridice în portofoliul de asiguraţi RCA ai companiei, au declarat, vineri, reprezentanţii companiei.

"Trăgând linia, rezultatul din 2015 arată la fel ca în 2014: pentru fiecare 100 de lei încasaţi din poliţe RCA, cheltuielile s-au ridicat la 110 lei... Această asigurare este pentru terţi şi avem obligaţiile noastre. Trebuie să fim precauţi. 110 (lei - n.r.) înseamnă clar pierdere şi nu poate rămâne aşa (...) Nu am avut şi nici nu avem ca obiectiv să creştem pe RCA, însă vom continua să facem eforturi pentru a ne eficientiza rezultatele pe acest segment. În 2015, ce-am luat pe mere am dat pe pere: am reuşit să ne reducem cheltuielile de achiziţie şi administrare, dar efectul a fost anihilat de creşterea despăgubirilor", a spus, vineri, directorul general al Allianz-Ţiriac Asigurări, Remi Vrignaud, potrivit Agerpres.

În anul 2015, Allianz-Ţiriac a vândut aproximativ 275.000 de poliţe RCA obligatorii, care au generat venituri de 256 milioane lei. Numărul poliţelor RCA contractate de companii a avut o pondere de aproape 60% în totalul poliţelor RCA emise de Allianz-Ţiriac. Faţă de un preţ mediu de 540 de lei per poliţă plătit de clienţii persoane fizice, persoanele juridice achită, în medie, aproximativ 1.300 lei per poliţă RCA achiziţionată de la Allianz-Ţiriac, valabilă 12 luni.

"În privinţa tarifelor, în 2015, s-au făcut în principal reglaje fine, în funcţie de portofoliul de risc, însă pentru majoritatea segmentelor de clienţi preţul final al asigurării nu s-a modificat semnificativ", a mai spus Remi Vrignaud.

În ceea ce priveşte despăgubirile, anul trecut, Allianz-Ţiriac a înregistrat aproximativ 19.000 de dosare de daună RCA. Potrivit datelor companiei, indemnizaţiile achitate în contul poliţelor obligatorii au depăşit 125 de milioane lei.

"Strict pentru incidentele întâmplate în 2015, au fost create provizioane (rezerve de daune) de circa 95 milioane lei", afirmă reprezentanţii companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9733
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6060
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3222
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9707
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.2170

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb