XTB, aplicaţie globală de investiţii, continuă dezvoltarea eWallet-ului, consolidându-l şi transformându-l într-o soluţie digitală sigură, flexibilă şi uşor de utilizat, ideală şi pentru utilizatorii care călătoresc frecvent, conform unui comunicat transmis redacţiei. Noul eWallet, realizat în parteneriat cu DiPocket, devine un portofel multivalutar complet integrat în aplicaţia mobilă XTB, conceput pentru a răspunde nevoilor investitorilor moderni şi ale celor care au nevoie de acces rapid la fonduri în mai multe valute şi conversii valutare fără comision de oriunde s-ar afla.
Pentru utilizatorii care călătoresc frecvent, dar şi pentru cei care vor să gestioneze mai eficient plăţile zilnice, eWallet-ul integrat în aplicaţia XTB oferă o soluţie practică de administrare a fondurilor în mai multe valute, fără comisioane de conversie. Fie că este vorba despre plăţi la comercianţi locali, rezervări online sau retrageri de numerar în străinătate, toate pot fi gestionate direct din aplicaţie, cu un control mai bun asupra bugetului, indiferent de contextul în care sunt efectuate.
Serviciul permite conversii valutare gratuite, plăţi cu telefonul şi retrageri contactless de la bancomate din întreaga lume, fără comisioane suplimentare. Prin aceste funcţionalităţi, eWallet-ul devine nu doar un instrument de plată, ci un partener financiar de încredere inclusiv în deplasări internaţionale.
România se află pe locul al treilea în topul pieţelor XTB după numărul de conturi eWallet, după Polonia şi Cehia. În medie, fiecare utilizator are conturi în două valute, iar peste 12% dintre aceştia au efectuat cel puţin o tranzacţie până în prezent. Cele mai utilizate monede sunt RON şi EUR, atât în ceea ce priveşte soldul mediu, cât şi valoarea totală a conturilor. USD este, de asemenea, folosit frecvent pentru tranzacţii, în special în sume mai mici.
"Faptul că România se află deja în top 3 pieţe pentru eWallet reflectă apetitul crescut al oamenilor pentru soluţii financiare moderne, sigure şi flexibile. Funcţionalităţile adăugate transformă eWallet-ul într-un instrument cu adevărat util pentru cei care călătoresc frecvent, au nevoie de acces rapid la mai multe valute şi caută un partener financiar care oferă nu doar tehnologie, ci şi siguranţă şi flexibilitate", spune Irina Cristescu, General Manager XTB România, potrivit comunicatului.
Noi valute disponibile, utile în special în călătorii
XTB extinde portofoliul de valute disponibile în eWallet. Începând cu luna mai, investitorii, inclusiv cei din România, pot gestiona fonduri în CHF (franc elveţian), MXN (peso mexican), JPY (yen japonez), THB (baht thailandez) şi NOK (coroană norvegiană).
Prin această extindere, XTB elimină costurile de conversie şi oferă 0% comision pentru plăţi internaţionale, ceea ce face ca eWallet-ul să reprezinte un element extrem de convenabil pentru tranzacţii globale.
Cât de util este eWallet-ul pentru români?
Având în vedere că actualul context economic este marcat de volatilitate valutară, ceea ce aduce diferenţe importante de preţ între destinaţii, este firesc ca utilizatorii români să devină atenţi la modul în care îşi gestionează bugetul de vacanţă.
În aceste perioade incerte, alegerea destinaţiei de vacanţă nu mai este dictată doar de peisaje sau de tradiţii locale, ci şi de puterea de cumpărare oferită de cursul de schimb. În aceste condiţii, astfel de instrument poate deveni un aliat prin accesul rapid la conversii valutare, transparenţă în cheltuieli şi un control mai bun asupra banilor cheltuiţi în timpul călătoriei, indiferent de ţara aleasă.
Mai mult, preferinţele turiştilor români pentru destinaţii extra-europene precum Thailanda, Egipt sau Indonezia, pune accentul pe nevoia de soluţii de plată moderne, sigure şi uşor de folosit. Astfel, ei pot evita taxele ridicate de conversie, pot plăti direct în moneda locală şi au garanţia că îşi pot accesa fondurile în orice moment, fără să depindă de case de schimb sau ATM-uri, se mai precizează în comunicat.