Aproximativ 60.000 de persoane, potrivit poliţiei - respectiv 100.000, conform organizatorilor - au participat în acest weekend la Berlin la un marş prin care au cerut Israelului să oprească ofensiva militară din Fâşia Gaza, relatează AFP. Manifestanţii au purtat steaguri palestiniene şi pancarte cu mesaje precum „hrana şi apa sunt drepturi ale omului”.
„Astăzi putem arăta că majoritatea, care se opune politicii Israelului şi genocidului, este vizibilă în stradă şi poate acţiona”, a declarat unul dintre participanţi, Dustin Hirschfeld.
Protestul, intitulat „Împreună pentru Gaza”, a fost organizat de partidul de stânga radicală Die Linke şi mai multe grupuri civice. Potrivit poliţiei, la manifestaţie au fost mobilizaţi aproximativ 1.800 de agenţi. Marşul s-a desfăşurat paşnic şi s-a încheiat la Coloana Victoriei, cu un concert de rap şi hip-hop.
Die Linke a criticat guvernul cancelarului Friedrich Merz pentru „tăcerea” faţă de criza umanitară din Gaza şi a cerut Berlinului să facă presiuni mai ferme asupra Israelului.
Germania, unul dintre cei mai importanţi susţinători ai Israelului după Holocaust, şi-a înăsprit în ultimele luni tonul faţă de Tel Aviv, pe fondul agravării situaţiei umanitare din enclavă. În august, cancelarul Merz a anunţat suspendarea exporturilor de armament care ar putea fi folosite de Israel în Gaza, însă criticii consideră că măsurile nu sunt suficiente.
Ofensiva Israelului a început după atacul Hamas din 7 octombrie 2023, în care 1.219 persoane au fost ucise pe teritoriul israelian, iar 251 au fost răpite - dintre care 47 se află încă în captivitate, 25 fiind considerate decedate. Potrivit Ministerului Sănătăţii controlat de Hamas, ofensiva israeliană a provocat până acum 65.926 de morţi în Fâşia Gaza, majoritatea civili, cifre validate ca fiind credibile de ONU.
Opinia Cititorului