ZERO HEDGE: Blocajul ţiţeiului în tranzit a ajuns într-un punct fără precedent

Companii / 14 noiembrie 2015

Foto: marinetraffic.com

Foto: marinetraffic.com

După ce miercuri s-a aflat că o coloana de tancuri petroliere lungă de trei kilometri a plecat dinspre Irak către SUA şi la câteva săptămâni după ce s-a anunţat că în China nu mai există spaţiu de stocare a petrolului, se poate confirma că blocajul ţiţeiului în tranzit a ajuns într-un punct fără precedent şi a început să aibă consecinţe adverse tot mai mari asupra cotaţiilor, scrie publicaţia economică Zero Hedge, citată de Hotnews.ro.

Şi Financial Times scrie că, din China şi până în Golful Mexico, flotila de mega-tancuri petroliere staţionare este în creştere.

Peste 100 de milioane de barili de ţiţei este depozitat în nave ce stau pe mare, toate datele de mai sus arătând că scăderea cotaţiilor petrolului este departe de a fi încheiată.

Problemele de stocare sunt atât de severe încât traderii au ajuns să ceară navelor să meargă cât mai încet, iar în largul coastei Galvestonului navele aşteaptă pentru a furniza petrol rafinăriilor din zona Houston, în medie, cinci zile pentru a primi voie să descarce.

Blocajul de circulaţie a navelor petroliere este doar ultimul semnal al inflexibilei supra-saturări din domeniu, scrie şi Associated Press.

"Se pare că inundarea pieţelor globale doar se înrăutăţeşte", a apreciat Matt Smith, analist pe sectorul mărfuri la ClipperData.

Mai mulţi traderi au spus că unele nave au sosit fără să aibă aranjaţi cumpărători pentru petrolul transportat, ceea ce le creează probleme din cauza stocurilor mari deja existente şi a faptului că rafinăriile îşi reduc nivelul inventariului pe final de an din motive fiscale.

Supra-stocurile au atins cel mai înalt nivel din ultimul deceniu, în condiţiile în care producţia a crescut, deşi cererea a scăzut, a anunţat joi OPEC, citat de The Telegraph.

Unul dintre motivele pentru care piaţă mondială a ajuns să fie inundat cu petrol este faptul că unii giganţi din OPEC, precum Arabia Saudită, au majorat producţia pentru a câştiga cota de piaţă de la rivali şi pentru a încetini evoluţia sectorului de şist.

În ultimele nouă luni, producţia mondială de ţiţei a crescut cu 2,5 milioane de barili pe zi, mult peste cererea globală, care a urcat cu doar 1,6 milioane de barili pe zi.

Ultima oară când piaţa s-a confruntat cu o asemenea "baltă" de petrol a fost când cererea din întreaga lume s-a prăbuşit la începutul anului 2009, din cauza crizei financiare globale.

Preţurile petrolului au scăzut cu circa 40% în ultimele 12 luni, în condiţiile în care ţările OPEC şi-au menţinut nivelul producţiei, în ciuda cererii slabe.

Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a avertizat săptămâna aceasta că prăbuşirea cotaţiilor ţiţeiului a tăiat 1.000 de miliarde de dolari din veniturile cartelului Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol.

AIE a subliniat şi ea că lumea este plină de petrol şi în depozite există cantităţi record, ceea ce, în combinaţie cu cererea slabă şi cu încăpăţânarea ţărilor non-OPEC de a furniza în continuare ţiţei va agrava situaţia şi anul viitor.

"Stocurile de petrol, la nivelul record de trei miliarde de barili, conferă pieţelor lumii un nivel de confort", a apreciat Agenţia în raportul lunar, adăugând că acestea oferă un buffer fără precedent împotriva şocurilor geopolitice sau a întreruperilor neaşteptate de producţie.

Preţurile şi-au revenit uşor vineri, după ce căzuseră săptămâna aceasta aproape de minimele ultimilor şase ani şi jumătate, marcate în aceste zile în special de îngrijorări privind creşterea economică a Chinei.

Cotaţiile de pe piaţa din SUA au coborât la 41,55 de dolari pe baril pe fondul stocurilor în creştere din Statele Unite şi sunt pe cale să consemneze un declin de peste 5 procente în această săptămână, informează Reuters.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

veolia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb