OMV a scos la vânzare subsidiara Petrol Ofisi, cel mai mare distribuitor de carburanţi din Turcia

Adina Lateş
Companii / 12 februarie 2016

Compania petrolieră austriacă OMV a iniţiat un proces de vânzare a diviziei din Turcia, Petrol Ofisi, ca parte a strategiei sale de a se concentra pe activităţile de upstream, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres.

"OMV anunţă iniţierea unui proces de vânzare a până la 100% din subsidiara sa OMV Petrol Ofisi, care este lider în Turcia pe segmentul de distribuţie a carburanţilor. OMV se află în prezent în proces de selecţie a consultanţilor pentru această potenţială tranzacţie şi pentru structurarea paşilor următori din acest proces. Această potenţială tranzacţie are rolul de a optimiza portofoliul integrat al OMV, într-o piaţă cu un climat provocator", se arată în comunicat.

OMV Petrol Ofisi este lider în industria distribuitoare de carburanţi din Turcia, având o reţea de 1.785 de benzinării. Totodată, compania este cel mai mare distribuitor de carburanţi şi pentru clienţii industriali. Volumele totale de vânzări în 2015 ajung la circa 10 milioane de tone.

În plus, OMV Petrol Ofisi deţine cele mai mari capacităţi de depozitare a carburanţilor şi logistică, având depozite cu o capacitate de peste 1 milion de metri cubi. Compania este şi cel mai mare distribuitor de lubrifianţi de pe piaţa turcă.

În ianuarie 2014, presa din Turcia scria că OMV intenţionează să vândă Petrol Ofisi ca parte a strategiei companiei de a se concentra pe segmentul de upstream şi de a renunţa la unele active din segmentul downstream.

Compania azeră de stat SOCAR, unul dintre cei mai mari investitori străini din Turcia, este interesată să cumpere Petrol Ofisi, relata, la acea dată, agenţia azeră de ştiri Trend News Agency.

OMV a cumpărat Petrol Ofisi în 2010 cu un miliard de euro şi planifica să transforme compania turcă într-un centru strategic de dezvoltare.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al OMV Petrom, având o participaţie de 51,01%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb