13 Deal-uri ridică lichiditatea la BVB în prima parte a şedinţei de tranzacţionare

Veronica Plăcintescu
Piaţa de Capital / 12 iulie 2013

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 28,74 milioane lei (6,49 milioane euro), peste jumătate din rulajul consemnat, ieri, la aceleaşi ore.

Până la orele prânzului, au fost realizate treiprezece tranzacţii pe piaţa Deal, trei cu acţiuni BRD, în valoare de 7,2 milioane lei, două cu acţiuni Fondul Proprietatea (simbol FP), în valoare de 3,19 milioane lei/unitate, patru cu titluri OMV Petrom (simbol SNP), în valoare de 3,03 milioane, două cu acţiuni Transgaz (simbol TGN), în valoare de 2,8 milioane lei, unul cu acţiuni SIF Moldova (simbol SIF2), în valoare de 0,68 milioane lei, şi unul cu titluri Banca Transilvania (simbol TLV), în valoare de 1 milion lei.

Cele treiprezece Deal-uri au consemnat peste 62,3% din rulajul primei jumătăţi a zilei de tranzacţionare de astăzi.

La orele prânzului, indicii bursieri se aflau în urcare, cu variaţii cuprinse între 0,18% în cazul indicelui BET-FI şi 0,84% în cazul indicelui BET-BK.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era, la ora 14:00, în creştere, cu 0,49%, fiind cotat la 5.410,65 puncte, în timp ce indicele BET-NG, al companiilor din sectorul energetic, s-a apreciat cu 0,25%, atingând valoarea de 635,76 puncte, iar BET-C, indicele compozit al pieţei, a avansat la 2.897,17 puncte, cu 0,36%, la ora 14:00.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cat de vechi e ziarul Bursa si totusi, cat de lipsit de profesionalism. Tot vad aceste oglinzi ale tranzactiilor de pe BVB, fara nici o explicatie, fara nici o idee, fara nici un comentariu care sa lamureasca evenimentele. Un ziar ce se respecta si care vrea sa se vanda, incearca macar sa ofere alternative, sa explice ce se intampla, sa determine un interes oarecare in materialele scrise. Altfel, de ce este specializat? Ar trebui sa dea de gandire jurnalistilor, celor profesionisti, daca mai sunt... Informatia se obtine greu, se plateste, se ofera, se recupereaza. Dar lenea si autosuficienta poate neutraliza afacerea, nu?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0263
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3478
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3505
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8911
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.9534

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb