Adaptarea ca strategie: gestionarea riscului şi captarea valorii

T.B.
Comunicate de presă / 29 ianuarie, 09:46

Adaptarea ca strategie: gestionarea riscului şi captarea valorii

În ultimii ani, tot mai multe organizaţii au constatat că problemele nu mai apar din „greşeli” punctuale, ci dintr-un mediu care funcţionează după reguli fundamental diferite, se arată într-un articol de opinie semnat de Cătălina Crăciun, Managing Consultant, Horvath România, remis redacţiei. Schimbări legislative bruşte, volatilitate valutară, tehnologii care răstoarnă modele de business şi crize care se propagă global în câteva ore nu mai sunt excepţii, ci parte din noua normalitate.

Trăim într-o economie în care planuri aparent solide se pot evapora rapid, iar avantaje competitive construite în ani pot dispărea înainte de a fi exploatate. Această realitate este descrisă de conceptul VUCA - volatilitate, incertitudine (uncertainty), complexitate şi ambiguitate. Apărut iniţial în mediul militar, termenul surprinde astăzi presiunea sub care liderii iau decizii într-un peisaj instabil, în care valoarea nu mai vine din planuri rigide, ci din capacitatea de ajustare rapidă după primul şoc.

Această limită a planificării nu este nouă. Helmuth von Moltke observa că „niciun plan de operaţii nu supravieţuieşte primului contact cu adversarul”. În mediul economic, VUCA generalizează această realitate: strategiile sunt inevitabil puse la încercare de evenimente neanticipate, iar întrebarea critică nu mai este „cum planificăm?”, ci „cum ne adaptăm când planul nu mai ţine?”.

Volatilitate (V): şocuri bruşte şi instabilitate structurală

Volatilitatea descrie un mediu dominat de şocuri rapide, cu impact disproporţionat. Globalizarea lanţurilor de aprovizionare, interdependenţele tehnologice şi integrarea financiară profundă fac ca perturbări aparent minore să genereze blocaje majore. Stabilitatea devine excepţia, nu regula.

Această dinamică este vizibilă în sectoare dependente de capital şi fluxuri continue. În real estate, restrângerea accesului la finanţare a dus istoric la blocaje rapide şi corecţii abrupte de preţuri. În pieţele financiare, crizele de lichiditate au generat costuri de finanţare extreme, iar în lanţurile logistice, optimizarea excesivă pentru eficienţă a creat o fragilitate ridicată în faţa şocurilor exogene. Volatilitatea se transmite rapid şi prin canalele valutare, sub forma unor deprecieri abrupte şi greu de anticipat.

Incertitudine (U): dispariţia predictibilităţii

Incertitudinea reflectă incapacitatea de a anticipa traiectoria evenimentelor. Fenomene extreme apar fără avertisment, rescriind regulile după care organizaţiile îşi construiau strategiile. În acest context, planificarea pe termen lung nu mai poate fi bazată pe proiecţii liniare, ci pe scenarii alternative.

Această realitate a fost descrisă încă din secolul al XIX-lea de Carl von Clausewitz, care nota că „războiul este domeniul incertitudinii”. În economie, incertitudinea afectează cu precădere sectoarele dependente de continuitatea cererii şi de proximitatea faţă de client. IMM-uri fără mecanisme de rezilienţă s-au confruntat cu opriri totale de activitate, iar industrii precum turismul, HORECA sau retailul local au trecut rapid de la ajustări marginale la întrebări existenţiale privind supravieţuirea.

În acest context, crearea de valoare se mută de la predicţii exacte către capacitatea de adaptare rapidă şi coerentă la o realitate schimbată.

Complexitate (C): interdependenţe opace şi efecte neliniare

Complexitatea apare din suprapunerea interdependenţelor economice, politice şi sociale, care depăşesc capacitatea tradiţională de management. Globalizarea a creat lanţuri lungi de aprovizionare şi dependenţe invizibile, iar regimurile moderne de sancţiuni au demonstrat cât de neliniar poate fi impactul unor decizii aparent clare.

Intervenţiile menite să evite colapsuri imediate au transferat adesea costurile în timp, sub forma inflaţiei persistente, a creşterii dobânzilor şi a presiunii bugetare. Aceste efecte sunt resimţite cu intensitate maximă în sectoarele cu interdependenţe ridicate şi expunere sistemică - energie, industrie, finanţe, comerţ global şi logistică - unde deciziile politice sau monetare se propagă rapid de-a lungul lanţurilor de valoare.

Ambiguitate (A): contradicţii între scop, instrument şi rezultat

Ambiguitatea defineşte un mediu în care semnalele sunt contradictorii, iar relaţia dintre intenţie şi rezultat devine neclară. Declaraţiile de transformare coexistă cu reflexe organizaţionale vechi, iar implementarea noilor tehnologii - digitalizare, AI, automatizare - intră adesea în tensiune cu constrângeri legale, etice sau cu sisteme legacy.

Această discrepanţă generează confuzie operaţională şi blochează execuţia, mai ales atunci când obiectivele strategice nu sunt susţinute de capabilităţi reale de implementare.

VUCA în România: un risc structural

În România, VUCA este amplificat de schimbări legislative imprevizibile, criza forţei de muncă, birocraţie şi infrastructură deficitară. Multe organizaţii rămân construite în jurul unei singure persoane-cheie, nu în jurul unor mecanisme funcţionale de guvernanţă şi adaptare. Într-un mediu VUCA, acest model devine un risc structural: complexitatea depăşeşte capacitatea oricărui decident individual, iar continuitatea ajunge să depindă de intuiţie şi reacţii ad-hoc.

Consecinţa este direct financiară: pierdere de valoare, costuri mai mari de finanţare, blocaje operaţionale şi erodarea competitivităţii.

Rolul consultantului într-un mediu VUCA

Într-un context în care ritmul schimbării depăşeşte capacitatea internă de adaptare, rolul consultantului este de a aduce claritate acolo unde instinctul nu mai ajunge. Prin scenarii alternative, procese şi guvernanţă robuste şi o perspectivă obiectivă, consultanţa reduce riscurile sistemice şi accelerează capacitatea de reacţie.

Mai important, ea răspunde unor probleme cuantificabile: pierderi financiare generate de decizii întârziate, erodarea profitabilităţii prin creşterea costului capitalului şi pierderea cotei de piaţă în faţa unor competitori mai agili. În perioade de instabilitate, consultanţa nu este un lux, ci un instrument de supravieţuire şi recâştigare a controlului.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0960
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2490
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5418
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8622
Gram de aur (XAU)Gram de aur720.7478

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb