Afacerea Sarkozy

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 11 ianuarie 2012

Cornel Codiţă

Fabula de astăzi nu vorbeşte despre personajul cu acest nume, ci despre maşinăria care l-a făcut posibil, ca Preşedinte al Franţei, pe unul dintre cei mai jalnici oameni politici ai ultimelor decenii. Un avatar puternic, tot mai puternic, aproape atotputernic, nu doar în Franţa, ci în multe alte state şi naţiuni ale lumii. O monstruozitate hibridă, născută din "asocierea liberă", dar profund interesată, dintre cei care deţin temporar, dar legitim, accesul la instrumentele de presiune şi represiune, de distribuţie şi redistribuţie a puterii, de alocare şi realocare a resurselor economice şi a oportunităţilor de statut social, de care dispune statul, şi diferitele "asociaţii de vînătoare", "găşti", "haite", "mafii", "famiglii" şi alte structuri sociale cu finalitate predatoare. O maşinărie, în parte acoperită de plapuma legalităţii, în parte acţionînd mult dincolo de limitele legii, care are grijă ca "bunăvoinţa" şi "dărnicia" statului, adică a instituţiilor care se hrănesc cu resursele adesea abuziv prelevate din buzunarele multelor milioane de plătitori de impozite să fie redistribuite, cu dărnicie şi insolenţă, către cîteva sute (maxim mii) de "abonaţi" şi "afiliaţi" ai structurilor ce fiinţează sub egida înşelătoare şi denumirea improprie de "partide politice". Este soluţia aproape perfectă pentru a face din "democraţie" doar o acoperire tot mai ridicolă, dar încă eficientă, a mecanismului care a transformat statul în unealtă predilectă de pradă a celor care deţin legitim accesul la poziţiile sale de putere.

Cum s-a ajuns aici este o poveste lungă! "Scandalul Sarkozy", care se profilează la orizontul prezidenţialelor din Franţa, ridică vălul asupra unuia dintre "secretele" maşinăriei care a ucis Democraţia: "raţiunea de stat". Formula "magică", în numele căreia politicienii lumii moderne şi-au luat cu de la sine putere privilegiul deciziilor care nici nu servesc interesele comune ale cetăţenilor, nici nu mai ascultă de lege, ori de imperativele morale; mai general, de nici un alt considerent, decît de nişte presupuse "raţiuni ale statului", care pot fi şi chiar trebuie ascunse de ochii cetăţenilor "muritori de rînd", după cum pot fi ţinute departe de acţiunea scrutătoare a instituţiilor care, în orice democraţie reală, au căderea să ceară socoteală oricărui deţinător al puterii, pentru gestiunea treburilor publice.

"Afacerea Sarkozy" face parte din categoria cuprinzătoare a operaţiunilor de tip "bani pentru partid". În realitate, este vorba despre traseul ideal prin care banii publici devin bani utilizaţi privat de politicienii aganajaţi în bătăliile electorale. Arta lui Sarkozy de a se face util celor care l-au sprijinit a fost evidentă, încă de la începutul carierei sale. Povestea care iese acum la suprafaţă, în arşiţa bătăliei politice a prezidenţialelor din Franţa, este una aproape banală, prin "clasicismul" ei. "Părintele gardian" al carierei sale politice la acea vreme, Premierul Baladur, avea veleităţi prezidenţiale. Iar ele nu fac doi bani, fără o căruţă de bani adevăraţi, care urmează să fie cheltuiţi în acţiunile de "cîştigare a bunăvoinţei electorale", atît de specifice şi atît de costisitoare, ale post-democraţiilor moderne. Ca ministru al bugetului, Sarkozy avea nu doar acces, ci ca spaţiu predilect de manevră, afacerile statului. Iar dintre acestea, nici unele nu sunt mai spectaculoase, prin numărul de zerouri, prin secretomania oficializată legal care le învăluie, precum şi prin "aranjamentele" de culise care sunt practicate, decît afacerile cu arme. Franţa, ca orice mare producător de armament, are nevoie să vîndă cuiva, măcar o parte din producţia pe care achiziţiile interne nu o pot absorbi. De regulă, valoarea contractelor de stat se exprimă în miliarde de dolari! Pentru ca să convingi guvernul altei ţări să scoată din visteria proprie asemenea sume, oficialii de care depind deciziile, din ţara achizitor, trebuie "cointeresaţi". Nu sunt puţini şi nici sumele nu sunt deloc mici! Oficial, povestea se rezolvă funcţie de inventivitatea celor care negociază contractele şi de cerinţele legii în ţările unde Constituţia nu a uitat să menţioneze că "nimeni nu este mai presus de lege". În cazul afacerii de care este legat numele lui Sarkozy, soluţia a fost găsită prin inventarea unor intermediari către care Guvernul de la Paris se obliga, oficial, să plătească nişte comisioane speciale, pentru ... aţi ghicit... pentru intermedierea contractului oficial!!!! Valoarea aces-tor comisioane a fost de ordinul sutelor de milioane de dolari! Ministrul bugetului, un anume Sarkozy, a dat cu mînuţa lui aprobarea pentru aceas-tă schemă prin care se scoteau nişte bani din visteria Franţei, pentru a fi băgaţi în buzunarele unor "băieţi deştepţi" de prin Pakistan. Asta este partea legală! Ceea ce nu scrie în documentele oficiale este că cei care au încasat din bani publici comisioanele atît de generoase s-au obligat, se pare, să întoarcă o parte din ei în bugetul privat de campanie electorală al omului politic pe care Sarkozy ardea de dorinţa să-l "servească", Eduard Baladur. Evident, probe în sens juridic n-au existat niciodată. De aceea, cînd afacerea a mai fost scoasă la suprafaţă, Sarkozy a negat fără reţinere şi vehement orice malversaţiune. Toate bune şi frumoase, dar iată că cei care au luat actele afacerii respective la control le-au pus pe masa justiţiei, cu nişte acuzaţii foarte neplăcute. Nu pentru Sarkozy, ci pentru "micimanii" care prin forţa obligaţiilor administrative şi a împrejurărilor politice trebuie să semneze hîrtiile cu pricina. Vestea rea pentru Sarkozy a venit în ziua în care un martor chemat în faţa instanţei a declarat sub jurămînt că, în opinia sa, operaţiunea, ale cărei dedesubturi financiar-politice încep să fie evidenţiate prin justiţie, ar fi fost imposibil de montat, fără aprobarea expresă a ministrului de resort; la aceea vreme, domnul Sarkozy!

Dincolo de "raţiunile" confruntărilor prezidenţiale din Franţa, care ar fi motivele pentru care o operaţiune de rutină, ca aceasta, a fost scoasă la iveală şi aruncată ca o pisică moartă în ograda Preşedintelui în exerciţiu al Franţei? Răspunsul arată cît de departe este, deja, funcţionarea mecansimelor puterii de "legile" şi "morala" unui regim cu adevărat democratic. Secretul care ascunde resortul nevăzut al dezvăluirilor din justiţie, ce-l pun pe Sarkozy într-o postură din ce în ce mai dificilă, nu este interesul pentru "Adevăr", "Dreptate", ori "Respect pentru Lege". Nu! Adevăratul resort este decizia lui Sarkozy de a încălca cu bună ştiinţă regulile fundamentale şi nescrise ale Puterii: cei care au acţionat în numele "raţiunii de stat" trebuie protejaţi de orice consecinţe neplăcute, mai ales legale, oricînd şi oricît, pînă în pînzele albe! Exemple se găsesc cu nemiluita, dar cel mai spectacular rămîne primul gest politic şi legal al Preşedintelui Ford, acela de a acorda "iertarea prezidenţială" lui Nixon, pentru a-l feri de consecinţele unui proces, pentru o vină care fusese demonstrată şi politic şi juridic!!! Faptul că Sarkozy nu a fost în stare să treacă peste ranchiuna personală acumulată împotriva fostului Preşedinte ale Franţei, Jacques Chirac, care s-a opus făţiş şi cu instrumentele puterii de stat, ascensiunii lui prezidenţiale; faptul că a lăsat să curgă o procedură legală împotriva aceluia, terminată predictibil cu o condamanare simbolică, dar condamnare, pentru nişte decizii luate "din raţiuni de partid" pe vremea cînd era Primar al Parisului, nu-i poate şi nu-i va fi iertat! Maşinăria puterii care l-a sprijinit pînă acum îl condamnă pentru că, neacoperindu-l pe Chirac, i-a ştirbit credibilitatea! Ce om politic şi-ar mai servi partidul, mentorii şi binefăcătorii cu atîta zel şi atîta aplicaţiune, dacă ar şti că poate veni o zi în care să dea socoteală pentru matrapazlîcurile făcute în numele "raţiunii de stat", ori de partid, pentru care a pus la bătaie, fără să ezite şi fără să mai ia seamă la lege, fondurile ori privilegiile publice? Niciunul!

Opinia Cititorului ( 4 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Oare care o fi fost ratiunea de stat cand Robespiere l-a condamnat la moarte pe Danton si pe cei trei camarazi ai lui?

    Cine defineste ratiunea de stat si cine este/sunt gardianul/gadienii ei? 

    Nu cumva in spatele ratiunii de stat se ascund interese private? 

    Daca este asa cine mai apara binele public si pe cetateni cand intereselel private ajung prea departe?

    Ce lume croita pe dos! in care adevarul, binele, frumosul nu-si gasesc locul pe axa valorilor agreate de cei ce detin fraiele... 

    1. francezii

    Domnule Codita? "......si alte structuri sociale cu activitate predatoare."

    N-ati gresit ? nu este mai corect: ....cu activitate pradatoare ?. Adica structurile care pradeaza/ ne pradeaza .....!. 

    Maestre, discutia se poate reduce foarte simplu la urmatoarea intrebare: in conditiile in care politica a devenit profesie, ce anume ii poate motiva pe cei care o practica, afara de accesul la aceste cai si privilegii aflate dincolo de lege si morala?

     

    Niciunde in lume, poate cu exceptia catorva state din Golf, motivatiile "legale" si de suprafata nu sunt suficiente pentru a determina o persoana calificata si cu urme de rationalitate sa aleaga aceasta cariera!  

    Si atunci, despre ce... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro