AFP: Zelenski salută deblocarea ajutorului european, dar cere accelerarea aderării Ucrainei la UE

P.C.
Internaţional / 22 aprilie, 22:05

Sursa foto: Facebook / Володимир 3еленський

Sursa foto: Facebook / Володимир 3еленський

Volodimir Zelenski salută acordul prin care Ungaria şi-a ridicat veto-ul asupra ajutorului financiar european de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dar a insistat că următorul obiectiv al Kievului este avansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, relatează AFP.

După repararea şi repunerea în funcţiune a conductei petroliere Drujba, care transportă petrol rusesc către state din Europa Centrală, Ungaria a deblocat ajutorul financiar oferit Ucrainei de UE sub forma unui împrumut, notează AFP. Kievul urmează să ramburseze acest împrumut numai dacă Rusia va plăti „reparaţii de război”, iar în caz contrar costul va fi suportat de statele UE, cu excepţia Ungariei, Cehiei şi Slovaciei, care au refuzat să participe la mecanismul de garantare.

Premierul ungar în exerciţiu Viktor Orban şi-a ridicat, de asemenea, veto-ul faţă de al 20-lea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei, mai arată AFP.

„Acordul nostru cu Uniunea Europeană pentru deblocarea unui pachet de ajutor de 90 de miliarde de euro pe doi ani în favoarea Ucrainei, precum şi un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei (...), sunt acum în aplicare”, a scris Zelenski pe reţeaua X, potrivit AFP, după ce ambasadorii celor 27 de state membre au validat aceste măsuri.

„Această deblocare este semnalul corect în circumstanţele actuale. Rusia trebuie să pună capăt războiului. Iar stimulentele pentru aceasta pot veni doar atunci când atât sprijinul pentru Ucraina cât şi presiunea împotriva Rusiei sunt suficiente”, a adăugat preşedintele ucrainean, citat de AFP.

Ucraina îşi respectă obligaţiile în relaţia cu Uniunea Europeană, a susţinut Zelenski, iar AFP consemnează că liderul de la Kiev le cere acum celor 27 de state membre să răspundă prin noi paşi către „integrarea europeană deplină a Ucrainei”.

Preşedintele ucrainean a anunţat că va discuta cu liderii europeni despre deschiderea unor grupuri de capitole de negociere pentru aderarea Ucrainei la UE, relatează AFP. Viktor Orban s-a opus până acum acestui proces, invocând situaţia drepturilor minorităţii maghiare din Transcarpatia şi eventualele prejudicii pentru economia ungară.

Ucraina cere statelor membre o dată precisă pentru aderare, însă Bruxellesul şi majoritatea capitalelor europene au explicat că nu pot avansa un astfel de termen şi că aderarea va depinde de îndeplinirea criteriilor prevăzute, notează AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2052
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4455
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6863
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0089
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7496

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb