Analiză AEI: Expiră dreptul de preemţiune al statului în achiziţia gazelor din Neptun Deep la 15 iunie 2026?

Conform informaţiilor apărute în spaţiul public, la jumătatea lunii iunie 2026 ar urma să expire dreptul de preempţiune al statului român asupra gazelor din proiectul Neptun Deep, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Energiei Inteligente (AEI), remis redacţiei. Este greu de înţeles de ce, într-un moment cu o asemenea importanţă strategică pentru securitatea energetică a României, autorităţile nu oferă informaţii clare şi complete. Lipsa de transparenţă privind exercitarea sau neexercitarea acestui drept ridică semne de întrebare legitime şi alimentează incertitudinea într-un dosar care priveşte una dintre cele mai valoroase resurse naturale ale ţării.

Astfel, nu ar expira doar un termen administrativ. Expiră posibilitatea statului român de a decide dacă doreşte să folosească în interes naţional una dintre cele mai importante resurse energetice descoperite după 1989.

„Dacă dreptul de preempţiune al statului român asupra gazelor din Neptun Deep se pierde fără o decizie explicită şi fără o dezbatere publică, atunci nu vorbim despre o simplă procedură administrativă. Vorbim despre un nou eşec al statului român. Fie că este rezultatul unor jocuri politice, al unor interese divergente sau pur şi simplu al lipsei de asumare, consecinţa este aceeaşi: România renunţă la un instrument strategic fără ca cetăţenii să primească explicaţiile pe care le merită.”

Neptun Deep nu este un proiect oarecare. Este cel mai mare zăcământ de gaze naturale descoperit în Marea Neagră, o resursă care poate asigura reducerea dependenţei energetice a României, poate alimenta o viitoare industrie românească şi poate transforma ţara într-un important actor energetic european. În jurul său gravitează investiţii de miliarde de euro, interese geopolitice majore şi speranţa că România va deveni un furnizor de securitate energetică pentru Europa.

Legea Offshore a prevăzut un mecanism simplu şi logic, înainte ca gazele să fie vândute către alte state sau companii, acestea trebuie oferite cu prioritate statului român. Nu este o naţionalizare şi nici o intervenţie abuzivă în piaţă. Este un instrument de protejare a interesului naţional, întâlnit sub diverse forme în numeroase state care exploatează resurse strategice.

Conform Legii Offshore (Legea 256/2018), OMV Petrom este obligată să ofere gazele cu prioritate statului român, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS). Statul are la dispoziţie 7 zile pentru a accepta sau refuza oferta.

Absenţa unui răspuns din partea statului, este echivalată legal cu un refuz, iar OMV Petrom capătă dreptul de a vinde gazele către alte entităţi, la un preţ nu mai mic decât cel oferit României, a răspuns Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, invocând Legea Offshore.

Art. 21, alin. (4) din Legea 256/2018 prevede: „Cantităţile comercializate prin contractele menţionate la alin. (3) vor fi oferite în prealabil spre vânzare, cu prioritate, statului român, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, denumită în continuare A.N.R.S.P.S. A.N.R.S.P.S. va accepta sau refuza oferta în termen de 7 zile de la recepţia acestei oferte, absenţa unui răspuns echivalând cu un refuz al ofertei. În caz de refuz, titularii acordurilor au dreptul să continue cu vânzarea acestor cantităţi către terţi. În situaţia în care cantităţile oferite prioritar către A.N.R.S.P.S. sunt comercializate către terţi, preţul de vânzare al gazelor naturale nu va fi mai mic decât preţul oferit către A.N.R.S.P.S.”

Potrivit informaţiilor publice, OMV Petrom a transmis oferta către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat pe 8 mai 2026. În acel moment România se afla într-o situaţie politică excepţională, cu un guvern interimar şi cu atribuţii limitate. În locul unei decizii ferme, procedura ar fi fost amânată până la jumătatea lunii iunie 2026.

Asociaţia Energia Inteligentă solicită un răspuns public pentru români la următoarele întrebări:

1. Poate România să îşi permită să trateze o resursă strategică de asemenea importanţă, preemţiunea asupra gazelor exploatate din Marea Neagră, ca pe o problemă care mai poate aştepta încă o săptămână, încă o lună sau încă o criză politică?

2. Solicitarea privind exercitarea dreptului de preempţiune transmisă de OMV Petrom, conform informaţiilor publice, a fost o decizie rezultată din calendarul intern al companiei sau o decizie atent sincronizată cu perioada în care România era condusă de un executiv interimar, cu atribuţii limitate?

În lipsa unor explicaţii oficiale, asemenea întrebări vor continua să apară în spaţiul public şi vor determina multe semne de întrebare, neîncredere şi suspiciune.

O altă întrebarea esenţială, poate România să îşi permită să trateze o resursă strategică de asemenea importanţă ca pe o problemă care mai poate aştepta încă o săptămână, încă o lună sau încă o criză politică?

Dacă dreptul de preempţiune nu este exercitat până la termenul stabilit de lege, companiile vor avea libertatea legală de a vinde gazele către orice cumpărător dispus să plătească preţul cerut. Este dreptul lor contractual şi economic. Problema nu este că cineva ar încălca legea. Problema este că statul român ar renunţa conjunctural la singurul instrument care îi permite să cumpere cu prioritate o parte din propria resursă strategică.

Unii vor spune că nu există motive de îngrijorare. Gazele vor circula oricum prin piaţa europeană, iar România va beneficia din taxe, redevenţe şi dividende. Este adevărat. Dar discuţia nu este despre venituri bugetare. Discuţia este despre capacitatea statului de a avea gaze pentru a susţine o viitoare industrie naţională şi de a avea un cuvânt de spus asupra destinaţiei unor volume importante de gaze.

În ultimii ani, Europa a învăţat pe propria piele cât de scumpă poate deveni dependenţa energetică. Criza provocată de războiul din Ucraina a demonstrat că energia nu este doar o marfă. Este un instrument de putere, securitate şi influenţă geopolitică.

În acest context, este greu de înţeles de ce România riscă să lase să expire un drept prevăzut tocmai pentru a proteja interesul naţional.

Nu este vorba despre blocarea exporturilor şi nici despre izolarea pieţei româneşti. România trebuie să rămână un partener credibil în piaţa europeană şi să participe activ la securitatea energetică regională. Însă înainte de a exporta, statul trebuie să ştie dacă are nevoie de aceste volume şi ce strategie are pentru ele.

Dacă ne uităm la informaţiile disponibile până acum, probabilitatea că Guvernul României intenţiona să cumpere efectiv volume mari de gaze din Neptun Deep prin ANRSPS pare redusă. Dacă Guvernul voia cu adevărat să cumpere, probabil pregătirile ar fi fost vizibile. În mod normal am fi văzut: Memorandum de Guvern, rectificare bugetară, fonduri alocate, plan de constituire a rezervelor strategice, eventual dezbateri publice. Nu au apărut astfel de elemente.

Din punct de vedere politic, este mult mai uşor să se spună "România a avut prioritate la gazele sale, dar din cauza lipsei unui Guvern Plin nu a putut să facă acest lucru.", decât să explice: "Vom cheltui câteva sute de milioane de euro pentru a cumpăra gaze cu care nu ştim ce vom face." Discursul public şi realitatea economică nu coincid întotdeauna.

Totuşi, fără documentele interne ale Guvernului sau ale ANRSPS, nimeni nu poate afirma cu certitudine că exista sau nu o intenţie fermă de cumpărare.

Trebuie precizat că cea mai mare vulnerabilitate nu este lipsa gazelor. Cea mai mare vulnerabilitate este lipsa unei decizii. Pe 15 iunie 2026 România probabil nu va pierde Neptun Deep. Zăcământul va rămâne în Marea Neagră şi va produce gaze. Însă România poate pierde ceva mai subtil şi mai important, o eventuală capacitate de a influenţa modul în care această resursă strategică va fi folosită în următorii ani.

Iar istoria arată că statele nu regretă niciodată că au protejat prea mult interesele strategice. Regretă doar atunci când descoperă că au renunţat la ele prea uşor.