Analiză Frames: România riscă penurie de motorină în această iarnă

Z.B.
Miscellanea / 22 octombrie, 10:13

Analiză Frames: România riscă penurie de motorină în această iarnă

În timp ce pompele din sudul Italiei afişează mesajul „epuizat”, România intră într-o iarnă cu cea mai scumpă motorină din istorie, potrivit comunicatului de presă remis redacţiei de către Frames. Litrul se vinde în medie cu 10,90 lei, cu aproape 40% mai mult decât la începutul anului. O analiză realizată de Frames arată că riscul unei penurii nu mai este teoretic: criza globală a motorinei poate dura încă un an, aprovizionarea României depinde de rute expuse, iar rezervele de urgenţă, prezentate oficial ca suficiente pentru 90 de zile, nu înseamnă 90 de zile de motorină la pompă.

Cea mai scumpă motorină din istorie

Pe 22 octombrie, preţul mediu al motorinei standard în România era de 10,90 lei pe litru, iar al benzinei de 10,10 lei pe litru, potrivit datelor PretCarburant. În ianuarie, într-o benzinărie Petrom din Bucureşti, motorina costa 7,89 lei, iar benzina 7,67 lei. Asta înseamnă o creştere de aproximativ 3 lei pe litru, de 38% la motorină şi de 32% la benzină, în mai puţin de zece luni, se arată în comunicat.

Frames informează că cea mai mare parte a scumpirii a venit în a doua jumătate a anului. De la 30 iunie până acum, motorina s-a scumpit cu 1,68 lei pe litru, adică cu 18,2%, iar benzina cu 1,44 lei, adică cu 16,6%. Faptul că motorina creşte mai repede decât benzina nu este întâmplător: motorina este produsul cel mai afectat de criza globală şi cel de care depind transportul de marfă, agricultura şi construcţiile, se precizează în comunicat.

Frames transmite că scumpirea de la pompă urmează direct cotaţiile internaţionale. Petrolul Brent se tranzacţiona pe 22 octombrie la aproximativ 110 dolari pe baril, cu 58,5% mai mult decât la 30 iunie. Cauzele sunt cunoscute. Strâmtoarea Ormuz este practic blocată, iar o parte importantă din oferta mondială a dispărut din piaţă. Atacurile rebelilor houthi asupra infrastructurii Saudi Aramco şi asupra navelor care traversează regiunea menţin preţurile ridicate. Agenţia Internaţională a Energiei avertizează că deficitul global de motorină poate dura până în această perioadă a anului viitor, potrivit Frames.

„Nu vorbim despre o scumpire de sezon, ci despre o criză structurală de cel puţin un an. Motorina de 11 lei nu este un vârf din care vom coborî în câteva săptămâni, ci noua normalitate a iernii care vine. Iar întrebarea pentru România nu mai este doar cât plătim, ci dacă vom avea ce cumpăra”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Rezervele de „90 de zile” sunt, în realitate, mult mai mici

Ministerul Energiei a anunţat de mai multe ori anul acesta că România are stocuri de urgenţă pentru 90 de zile. Cifra este corectă tehnic, dar înşelătoare pentru publicul larg. Cele aproximativ 2,04 milioane de tone de stocuri de urgenţă sunt calculate la nivelul a 90 de zile de importuri nete, nu 90 de zile de consum la pompă, se arată în comunicat.

Structura lor contează mai mult decât totalul. Peste jumătate, adică 1,08 milioane de tone sau 53%, este ţiţei şi materie primă pentru rafinare, care trebuie mai întâi procesat. Produsele finite însumează aproximativ 957.000 de tone, din care doar circa 511.000 de tone sunt motorină. În plus, doar aproximativ jumătate din stocuri, echivalentul a 45 de zile, se află fizic în România. Restul este depozitat în alte state ale Uniunii Europene şi ar ajunge mult mai greu în ţară în caz de criză, potrivit comunicatului de presă.

Frames precizează că diferenţa de timp este esenţială. Potrivit Asociaţiei Energia Inteligentă, produsele finite aflate în România pot ajunge la pompă în 2-7 zile, ţiţeiul din ţară abia după 7-15 zile, iar ţiţeiul depozitat în străinătate după 20-40 de zile. Într-un scenariu sever de criză, modelat de aceeaşi asociaţie, stocurile comerciale de motorină s-ar epuiza în aproximativ 40 de zile, se arată în comunicat.

Penuriile regionale ar putea apărea încă de la începutul lui decembrie, din cauza capacităţii limitate de transport feroviar şi de depozitare, iar rezerva strategică de motorină s-ar apropia de epuizare în ianuarie 2027. Este un test de stres, nu o prognoză oficială, dar arată unde se află punctul slab: motorina, nu benzina, informează Frames.

O aprovizionare care depinde de rute fragile

Frames precizează că România produce aproximativ 2,7 milioane de tone de ţiţei pe an şi importă circa trei sferturi din necesar. Peste 60% din importurile recente veneau din Kazahstan, prin conducta CPC şi portul rusesc Novorossiisk. În iulie, livrările au fost oprite câteva zile după atacuri cu drone asupra infrastructurii, iar România a avut o primă imagine a vulnerabilităţii sale, transmite Frames.

La motorină, situaţia este şi mai delicată. La fel ca restul Europei, România consumă mai multă motorină decât produce şi completează diferenţa din import. Motorina vine din Statele Unite, principalul furnizor al Uniunii Europene, din Kazahstan, care a urcat pe locul doi, depăşind Norvegia, şi din zona Golfului, conform Frames.

Toate aceste rute sunt fie lungi, fie expuse conflictelor, iar costurile de transport, asigurare şi personal au crescut simultan, se precizează în comunicat.

Lecţia italiană

Italia arată cât de repede se poate transforma o criză de preţ într-o criză de aprovizionare. Sub presiunea Guvernului Meloni, reţele precum Eni, IP, Q8 şi Tamoil au „plafonat voluntar” preţul la 2,19 euro pe litru, în aproximativ 10.000 de staţii. Cumpărătorii au golit stocurile la preţul mic, iar benzinarii au ajuns să piardă între 6 şi 20 de cenţi pe litru. Reducerea accizei a expirat fără să fie înlocuită, transportatorii şi fermierii au blocat drumurile, iar rafinăria Eni din Taranto a fost blocată între 12 şi 16 octombrie. Pe 15-16 octombrie, 150 dintre cele 270 de benzinării Eni din Puglia erau goale, se arată în comunicat.

„Italia nu a rămas fără motorină pentru că lumea a rămas fără petrol, ci pentru că a încercat să rezolve prin decrete o problemă de piaţă. Orice plafonare a preţului, în România, ar avea acelaşi efect: furnizorii îşi duc volumele în altă parte, iar pompele se golesc. Într-o criză globală, câştigă statele care oferă predictibilitate, nu preţuri artificiale”, subliniază Adrian Negrescu.

Ce trebuie să facă Guvernul

Experţii de la Frames consideră că România are nevoie de un plan pentru iarnă, nu de măsuri de avarie. Prima prioritate este securizarea aprovizionării, atât cu ţiţei pentru cele două rafinării majore funcţionale, cât şi cu motorină din import, prin contracte pe termen lung cu furnizori diversificaţi. A doua este aducerea în ţară a unei părţi mai mari din stocurile de urgenţă depozitate în alte state membre şi verificarea reală, transparentă, a stocurilor existente. A treia este o intervenţie inteligentă asupra preţului: nu plafonare, ci sprijin ţintit pentru transportatori şi fermieri, păstrarea mecanismului de acciză dinamică şi reducerea taxelor de-a lungul lanţului. Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri din 2027 este un pas bun, dar insuficient, transmite Frames.

Nu în ultimul rând, România ar trebui să se alăture statelor care cer Uniunii Europene o relaxare temporară a normelor care cresc costul rafinării. Dacă nu putem controla cotaţiile internaţionale, putem controla costurile interne şi putem deveni o piaţă atractivă pentru volumele disponibile, potrivit comunicatului de presă remis redacţiei de către Frames.

„Statul trebuie să spună public, cu cifre verificabile, câtă motorină avem efectiv în ţară şi cât de repede o putem scoate din rezerve. Liniştirea populaţiei cu formula «avem stocuri pentru 90 de zile» nu este o strategie. O penurie de motorină de doar câteva zile ar opri camioanele, utilajele agricole şi şantierele şi ar aduce o nouă rundă de scumpiri la alimente, exact când inflaţia a început din nou să crească”, a mai spus Adrian Negrescu.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb