ANI: 78 de consilieri judeţeni şi locali, în conflict de interese sau incompatibili

F.A.
Anticorupţie / 15 iunie 2012

78 de consilieri judeţeni şi locali au încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală, precum şi cel al incompatibilităţilor, a constatat Agenţia Naţionala de Integritate (ANI), potrivit unui comunicat al instituţiei, relatează sursele de presă. Valoarea totală a beneficiilor patrimoniale obţinute de către cei 78 consilieri judeţeni şi consilieri locali, potrivit ANI, este de 37.952.350 lei (8.510.000 euro). Inspectorii de integritate susţin că cei 78 de consilieri au încheiat, emis ori aprobat un număr total de 654 de facturi achiziţii directe şi 443 de contracte cu societăţile comerciale la care aceştia sau rude ale acestora deţin acţiuni sau părţi sociale.

Potrivit ANI, s-a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, a infracţiunii de fals în declaraţii, a unor infracţiuni asimilate faptelor de corupţie. În plus, s-a dispus iniţierea demersurilor în vederea anulării contractelor încheiate în aceste cazuri.

Potrivit inspectorilor ANI, pe primul loc în topul consilierilor incompatibili sau aflaţi în conflict de interese care şi-au atras beneficii patriomoniale se regăseşte un consilier judeţean din Harghita.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2317
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0710
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.7325

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb