ANI cere Senatului aplicarea sancţiunii de revocare din funcţie a senatorului Mircea Diaconu

F. A.
Anticorupţie / 23 octombrie 2012

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a transmis un comunicat prin care cere Senatului aplicarea "cu celeritate" a sancţiunilor prevăzute de lege în cazul senatorului Mircea Diaconu, respectiv revocarea din funcţie, considerând că o amânare afectează "grav" obiectivele statului prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare, relatează sursele de presă.

ANI aminteşte că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost menţinut ca temeinic şi legal Raportul de evaluare cu privire la starea de incompatibilitate a senatorului Mircea Diaconu a rămas definitivă şi irevocabila în urmă cu mai bine de patru luni, la data de 19.06.2012.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb