CONFERINŢA „ENERGIA ÎN PRIZĂ” Dublarea investiţiilor, soluţia pentru depăşirea crizei energetice
George Marinescu

Cătălin Avramescu

M.G.Piaţa de Capital / 28 mai 2021
Bursele din regiune trebuie să îmbunătăţească cooperarea şi să lucreze împreună pentru a creşte vizibilitatea regiunii pentru investitorii internaţionali, a afirmat Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Acesta a mai precizat că mai mult de 25 de companii din întreg spectrul economiei româneşti sunt în diverse etape ale procesului de listare.
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 28 mai 2021
Cornel CodiţăEditorial / 28 mai 2021

Dacă mai era nevoie şi mai întotdeauna este nevoie, "BURSA" a probat, încă o dată, faptul că este mult mai mult şi în esenţă altceva decît o simplă platformă de ştiri în marea cea mare a internetului, ori "umbra" virtuală a unui valoros produs jurnalistic de nişă, ori un "outlet", adică o "prăvălie" pusă la dispoziţia unora şi altora care vor să îşi vîndă marfa politică, aşa cum este cazul astăzi, din nefericire pentru starea presei de la noi, cu o bună parte din "firmele" care au făcut istorie în era noastră post-decembristă. "BURSA", îndrăznesc a susţine, tinde spre a deveni ea însăşi o bursă.
M.G.Piaţa de Capital / 28 mai 2021
Bursa de Valori din Bulgaria este deschisă pentru orice fel de discuţie despre cooperări viitoare în regiunea noastră, a spus Manyu Moravenov, directorul general al bursei vecine. Printre altele, acesta a afirmat că iniţiativa creării unui hub de informaţii pentru ţările din Iniţiativa Celor 3 Mări este foarte bună şi a propus întâlniri regulate între directorii generale ai burselor din regiune, nu întâlniri informale, ci întâlniri de lucru.
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 28 mai 2021
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 28 mai 2021
SABIN S. BRANDIBURUPiaţa de Capital / 28 mai 2021
J.P.Piaţa de Capital / 28 mai 2021
• Meyer apără aprobarea dividendelor de la Hidroelectrica: "Nu lăsăm compania fără capacitatea de a investi; pur şi simplu nu este adevărat"
E.O.Piaţa de Capital / 28 mai 2021
A consemnat Emilia OlescuCompanii / 28 mai 2021
• (Interviu cu domnul Cătălin Priscorniţă, CEO Blitz)
A.V.Internaţional / 28 mai 2021
Mihai GongoroiPiaţa de Capital / 28 mai 2021
• Rulaj de 62,6 milioane de lei
Octavian DanSport / 28 mai 2021
O.D.Sport / 28 mai 2021
O.D.Cultură / 28 mai 2021
O.D.Cultură / 28 mai 2021
O.D.Companii / 28 mai 2021
I.Ghe.Politică / 28 mai 2021
L.B.Politică / 17 septembrie, 09:50
A.M.Internaţional / 17 septembrie, 20:16
A.M.Politică / 17 septembrie, 19:51
A.M.Politică / 17 septembrie, 19:41
A.M.Politică / 17 septembrie, 19:27
A.M.Politică / 17 septembrie, 19:15
A.M.Politică / 17 septembrie, 19:07
A.M.Politică / 17 septembrie, 19:02
A.M.Politică / 17 septembrie, 18:52
A.M.Politică / 17 septembrie, 18:43
A.M.Politică / 17 septembrie, 18:37
A.M.Politică / 17 septembrie, 18:24
A.M.Politică / 17 septembrie, 17:58
A.M.Internaţional / 17 septembrie, 17:48
L.B.Politică / 17 septembrie, 17:29
A.M.Internaţional / 17 septembrie, 17:05
A.M.Politică / 17 septembrie, 16:56
A.M.Politică / 17 septembrie, 16:45
A.M.Internaţional / 17 septembrie, 16:39
L.B.Politică / 17 septembrie, 15:58
L.B.Politică / 17 septembrie, 15:54
L.B.Politică / 17 septembrie, 15:50
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 15:47
L.B.Politică / 17 septembrie, 15:45
L.B.Politică / 17 septembrie, 15:33
L.B.Piaţa de Capital / 17 septembrie, 15:30
A.M.Miscellanea / 17 septembrie, 15:26
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 15:23
A.M.Bănci-Asigurări / 17 septembrie, 15:12
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 15:05
L.B.Politică / 17 septembrie, 14:39
L.B.Politică / 17 septembrie, 14:35
L.B.Politică / 17 septembrie, 14:24
A.M.Politică / 17 septembrie, 13:49
A.M.Politică / 17 septembrie, 13:39
A.M.Piaţa de Capital / 17 septembrie, 13:22
SABIN S. BRANDIBURUMiscellanea / 17 septembrie, 13:16
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 13:14
A.M.Piaţa de Capital / 17 septembrie, 13:12
L.B.Politică / 17 septembrie, 12:28
L.B.Politică / 17 septembrie, 11:22
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 10:54
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 10:48
L.B.Politică / 17 septembrie, 10:45
A.M.Companii / 17 septembrie, 19:37
A.M.Politică / 17 septembrie, 18:34
L.B.Politică / 17 septembrie, 17:20
• Evenimentul reuneşte lideri de afaceri români, investitori şi experţi în pieţe de capital
A.M.Companii / 17 septembrie, 17:13
A.M.Companii / 17 septembrie, 16:29
A.M.Companii / 17 septembrie, 15:19
BOGDAN MAIOREANU, Analist eToroPiaţa de Capital / 17 septembrie, 15:16
A.M.Macroeconomie / 17 septembrie, 14:27
A.M.Piaţa de Capital / 17 septembrie, 14:08
L.B.Miscellanea / 17 septembrie, 12:35
• 71% dintre români nu investesc în prezent, iar principalele bariere sunt economiile insuficiente (40%), teama de risc (35%) şi lipsa cunoştinţelor despre investiţii (33%).
S.C.Companii / 17 septembrie, 11:56
L.B.Companii / 17 septembrie, 11:48
L.B.Bănci-Asigurări / 17 septembrie, 11:44
O.D.Sport / 17 septembrie, 10:52
O.D.Sport / 17 septembrie, 10:46
O.D.Sport / 17 septembrie, 10:44
O.D.Sport / 17 septembrie, 10:42
S.C.Companii / 17 septembrie, 10:42
L.B.Miscellanea / 17 septembrie, 10:38
• Sosirile turiştilor români au scăzut cu 14,7%, în timp ce segmentul străinilor a înregistrat un avans modest
L.B.Miscellanea / 17 septembrie, 10:35
• România este cea mai mare piaţă Magento din Europa de Est, cu peste 60% dintre magazinele identificate în regiune.
S.C.Companii / 17 septembrie, 10:32
L.B.Miscellanea / 17 septembrie, 10:29
L.B.Piaţa de Capital / 17 septembrie, 09:36
• Ministerul Finanţelor (MF) a atras 847 milioane de lei (162 milioane de euro), prin a noua rundă de titluri de stat Fidelis din acest an
L.B.Internaţional / 17 septembrie, 09:19
S.C.Companii / 17 septembrie, 08:47
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 08:41
S.C.Companii / 17 septembrie, 08:20
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 07:53
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 07:47
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 07:35
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 07:26
S.C.Internaţional / 17 septembrie, 07:13
O.D.Sport / 17 septembrie, 06:37
A.M.Miscellanea / 17 septembrie, 13:57
George MarinescuEnglish Section / 17 septembrie
O.D.English Section / 17 septembrie
O.D.English Section / 17 septembrie
Gabriela UngureanuBănci-Asigurări / 28 mai 2021
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a scăzut la 1,38%, de la 1,39%, valoarea înregistată în ziua anterioară.
Gabriela UngureanuBănci-Asigurări / 28 mai 2021
Euro a scăzut, ieri, cu 0,65 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,9160 lei/euro.
Macroeconomie / 28 mai 2021
| 5.2649 | |
| 4.5867 | |
| 5.5728 | |
| 6.1380 | |
| 640.8715 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 21 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 18 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 17 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 septembrie