BURSA Online

25 ianuarie 2023
Boom! Boom! Boom! / Desenul apărut la 1 mai 1880, în Harper's Weekly, intitulat "Boom! Boom! Boom!" (imaginea mai mică, în chenar negru, aici), a fost creat de părintele caricaturii moderne Thomas Nast, referindu-se la campania electorală pentru preşedinţia americană din acelaşi an, în care unul dintre candidaţii la nominalizarea republicană - James G. Blaine - a încercat să-şi asigure voturi suplimentare, incluzând retorica anti-chineză în discursurile sale, ceea ce a fost văzut ca trădare a valorilor republicane de incluziune. Înţelesul caricaturii de atunci a fost convertit, iar desenului i-au fost aduse mici modificări de ilustratorul ziarului BURSA, adaptându-l la articolul de astăzi, în care se arată că experţii anunţă, pentru anul 2023, revenirea economiei Chinei. Va fi acesta un "boom"?

ANALIZĂ REUTERS China nu a fost motorul pieţelor de mărfuri anul trecut, dar pare să redevină în acest an

V.R.Internaţional / 25 ianuarie 2023

Importurile de ţiţei ale Chinei au scăzut pentru al doilea an consecutiv, în 2022, însă au început să se redreseze în ultimele trei luni ale anului trecut 

Datele privind comerţul cu mărfuri realizat de China în 2022 arată că ţara asiatică nu a fost motorul principal al pieţelor de profil anul trecut, neavând o influenţă asupra preţurilor şi volumelor tranzacţiilor din domeniu, potrivit unei analize Reuters care menţionează că acum apare întrebarea dacă, în 2023, cel mai mare cumpărător de resurse naturale din lume îşi va relua dominaţia pe pieţele materiilor prime.

Oprirea întăririi politicilor monetare, interes pentru investiţii ESG, listarea Hidroelectrica

CE AŞTEAPTĂ ADMINISTRATORII DE FONDURI DE LA ANUL ÎN CURS Oprirea întăririi politicilor monetare, interes pentru investiţii ESG, listarea Hidroelectrica

ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 25 ianuarie 2023

Robert Burlan, Raiffeisen Asset Management: "Există premisele reluării trendului ascendent al acţiunilor în cursul anului 2023, pe fondul încheierii procesului de întărire a politicilor monetare" Milan Pruşan, NN Investment Partners: "Observăm un interes în creştere pentru soluţiile de investiţii responsabile şi cu o componentă clară ESG" Dan Popovici, OTP Asset Management: "Structura indicilor de la BVB este diferită de cea a principalilor indici internaţionali; de aici poate şi evoluţia diferită a fondurilor cu expunere internaţională faţă de a celor cu expunere locală"  

Atracţia abisului este tot mai mare pe piaţa imobiliară globală

Atracţia abisului este tot mai mare pe piaţa imobiliară globală

Călin RecheaCompanii / 25 ianuarie 2023

Călin Rechea

Contagiunea se amplifică pe pieţele imobiliare globale, prin trecerea "infecţiei" din sectorul imobiliar rezidenţial către sectorul imobiliar comercial. Poate că autorităţile ar trebui să ceară companiilor farmaceutice să găsească rapid un "vaccin" şi în acest caz, deoarece tiparniţele băncilor centrale, chiar şi repornite, ar putea să fie complet depăşite de forţele abisului.

România Educată, Schengen şi autostrăzile către Moldova - tot la stadiul de promisiune

CLASA POLITICĂ, DE UNIREA PRINCIPATELOR România Educată, Schengen şi autostrăzile către Moldova - tot la stadiul de promisiune

George MarinescuPolitică / 25 ianuarie 2023

România Educată, aderarea la spaţiul Schengen şi construirea celor două autostrăzi care vor lega Moldova de Transilvania şi restul ţării au rămas şi în acest an promisiunile liderilor politici ai României făcute cetăţenilor cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, aşa cum reiese din discursurile lor rostite la Bucureşti, Focşani şi Iaşi.

Plecarea unei populiste

Cătălin AvramescuEditorial / 25 ianuarie 2023

Cătălin Avramescu

Doamne, credeam că nu se mai termină!... Mă întrebam cât vor mai putea răbda oamenii aceia. Dar uite că există dreptate. Lumea s-a lămurit cine se ascundea în spatele zâmbetelor regizate. Zilele trecute şi-a anunţat demisia. Nu va fi regretată.

"În unire e tăria"

Cornel CodiţăEditorial / 25 ianuarie 2023

Cornel Codiţă

Gata, aţi sărbătorit? V-aţi bucurat? Aţi jucat hora cea mare? V-aţi umplut de simţire şi de spirit patriotic? Aţi sorbit cu nesaţ cuvintele limbii de piatră necioplită (că pînă la lemn e cale lungă!), cea în care "conducătorii noştri" ne-au adus aminte că 24 ianuarie este o zi istorică? Sărbătorim.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Elevii revin din minivacanţă

Elevii revin din minivacanţă

O.D.Miscellanea / 25 ianuarie 2023

Elevii se întorc azi la cursuri din minivacanţa prilejuită de sărbătorirea Unirii Principatelor Române. Următoarea vacanţă, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, este programată în perioada 6 - 26 februarie.

Sursă foto: Facebook / Lucian N. Romaşcanu

Ministrul Culturii semnalează o criză de...modele

O.D.Miscellanea / 25 ianuarie 2023

Societatea autohtonă are o problemă majoră în ceea ce priveşte reperele cultural-morale. Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, consideră că România se confruntă cu o lipsă de modele, el precizând că a vorbit cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, să...

Alexandru Ioan Cuza 1859, de Valentin Tănase

Unirea lui Cuza, fără teamă şi îndoială

Marius TiţaInvestiţii Personale / 25 ianuarie 2023

Marius Tiţa

Parcă au fost mai puţine "Mici Uniri", în acest an. Sper să dispară în următorul, că sărbătorim o cifră rotundă. Deloc inocent, termenul s-a infiltrat exact pe racilele actualei societăţi româneşti: dorinţa de a epata, hiperactivismul pe...

Conor McGregor anunţă o dată pentru ultimul meci din cariera sa

Conor McGregor anunţă o dată pentru ultimul meci din cariera sa

O.D.Sport / 29 iulie, 10:47

După eşecul înfrângerii suferite la revenirea în cuşcă împotriva lui Max Holloway, pe 11 iulie, în apropiere de Las Vegas, Conor McGregor a anunţat că ultimul meci din contractul său cu UFC ar trebui să aibă loc anul viitor. Iar vedeta irlandeză...

Which Brands Gained the Most from the FIFA World Cup

Which Brands Gained the Most from the FIFA World Cup

A.V.English Section / 29 iulie

Aramco saw the largest estimated brand value gain, at nearly $1.1 billion The 21 sponsors analyzed added about $7.2 billion to their combined brand value Lenovo had the largest percentage gain, though its gain of $295 million was smaller...  

MACRO NEWSLETTER 25 Ianuarie 2023

MACRO NEWSLETTER 25 Ianuarie 2023

Macroeconomie / 25 ianuarie 2023

Preţurile producătorilor industriali din Polonia şi-au temperat creşterea anuală şi decembrie 2022, până la 20,4%, de la 21,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,5%, după un declin de 0,3% în luna anterioară.

<< mai multe ştiri >>
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo