Avioane militare siriene au ucis cel puţin 57 civili irakieni

E.D.
Internaţional / 25 iunie 2014

Cel puţin 57 civili irakieni au fost ucişi şi mai mult de 120 au fost răniţi, după ce avioane de vânătoare siriene au atacat, miercuri, poziţii ale insurgenţilor sunniţi din provincia irakiană Anbar, anunţă autorităţile regionale irakiene citate de CNN.

Sabah Karkhout, preşedintele Consiliului provincial din Anbar, a declarat pentru CNN că avioanele de vânătoare erau în mod sigur siriene, având inscripţionate culorile drapelului naţional sirian. De asemenea, avioanele au venit direct din spaţiul sirian şi s-au întors în Siria după atac, a mai spus acesta.

Frontul al-Nusra, filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, a anunţat miercuri o fuziune la nivel local cu grupul Stat Islamic în Irak şi Levant. Cele două organizaţii teroriste luptă de peste trei ani împotriva regimului de la Damasc.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul conflictului depăşeşte, potrivit estimărilor, 160.000 de morţi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb