Banca Transilvania (BT), în colaborare cu Visa, a finalizat prima sa plată iniţiată de un agent AI în numele unui client, la Brick Depot - Magazin Certificat LEGO®, comerciant-partener BT, în cadrul unei etape-pilot cu experienţe reale de comerţ asistat de inteligenţă artificială din Europa. Iniţiativa este parte a programului Visa Agentic Ready. Plata a fost realizată utilizând date reale de card şi infrastructura existentă a comercianţilor, demonstrând modul în care agenţii AI pot finaliza în siguranţă achiziţii în numele consumatorilor, folosind infrastructura de plăţi disponibilă astăzi, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Această noutate vine în completarea anunţului publicat de Visa în cadrul evenimentului Visa Payments Forum de la Paris, care a avut loc în 1 iulie a.c., despre faptul că agenţii AI pot face acum achiziţii reale direct de la comercianţii participanţi în proiectul-pilot din diverse sectoare, inclusiv retail şi turism. În acest context mai amplu al ecosistemului de plăţi, Banca Transilvania explorează modul în care aceste noi experienţe pot fi oferite clienţilor din România în siguranţă şi la scară largă.
Instrumentele bazate pe inteligenţă artificială îi ajută tot mai mult pe consumatori să caute informaţii, să compare opţiuni şi să ia decizii de cumpărare. De altfel, România se află printre pieţele din Europa Centrală şi de Est unde utilizarea AI pentru planificarea călătoriilor, spre exemplu, a devenit deja o practică obişnuită. Aproape două treimi dintre români folosesc instrumente bazate pe inteligenţă artificială atunci când îşi organizează vacanţele, iar România înregistrează cea mai mare pondere a utilizatorilor care apelează la AI pentru crearea de itinerarii (31%).
Pe măsură ce aceste tehnologii devin tot mai performante, industria plăţilor explorează posibilitatea ca un asistent digital să poată finaliza în siguranţă o plată în numele unei persoane, cu acordul acesteia şi sub controlul său deplin. Pilotul din cadrul programului Visa Agentic Ready arată cum pot funcţiona plăţile iniţiate de agenţi AI în contexte obişnuite de cumpărare, asigurând în acelaşi timp păstrarea consimţământului clientului, a mecanismelor de control ale emitentului şi a protecţiilor existente.
„Pe măsură ce aşteptările clienţilor continuă să evolueze, este important să explorăm modalităţi prin care noile experienţe de plată pot îmbina inovaţia cu încrederea. Colaborarea cu Visa în cadrul programului Agentic Ready ne permite să contribuim la următoarea etapă a ecosistemului de plăţi, în care agenţii AI pot efectua plăţi în numele clienţilor, folosind o infrastructură care asigură deja scalabilitate, securitate şi control”, a declarat Oana Ilaş, Director General Adjunct Retail Banking, Banca Transilvania.
Bazat pe aceeaşi infrastructură de încredere utilizată astăzi
Plata iniţiată de agentul AI a fost realizată prin intermediul platformei Visa Intelligent Commerce, folosind aceleaşi tehnologii de bază care susţin astăzi plăţile digitale sigure. Acestea includ capabilităţi deja bine cunoscute precum tokenizarea, verificarea identităţii şi monitorizarea fraudelor în timp real.
Pentru acest proiect pilot a fost utilizat Visa Payment Passkey, pentru a susţine respectarea cerinţelor privind Autentificarea Strictă a Clienţilor (Strong Customer Authentication - SCA) în Europa şi pentru a demonstra modul în care fluxurile de plată asistate de AI pot funcţiona în conformitate cu cadrul de reglementare actual.
„Agenţii AI şi-au dovedit abilitatea de a iniţia plăţi în medii reale, iar rolul nostru este să ne asigurăm că fiecare plată rămâne sigură, transparentă şi de încredere. Prin conectarea băncilor, comercianţilor şi sistemelor AI prin reţeaua noastră, facem posibilă această nouă etapă a comerţului, folosind infrastructura şi mecanismele de protecţie Visa deja existente”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.
Prin participarea la programul Visa Agentic Ready, Banca Transilvania contribuie la eforturile mai ample ale industriei de a înţelege şi dezvolta, în mod responsabil, viitorul plăţilor asistate de inteligenţă artificială.























































Opinia Cititorului