Bănci-Asigurări

3 august 2022
"Zona euro va recupera doar jumătate din ceea ce cheltuieşte pentru atenuarea consecinţelor războiului"

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ:"Zona euro va recupera doar jumătate din ceea ce cheltuieşte pentru atenuarea consecinţelor războiului"

ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 august 2022

Ţările din zona euro cheltuiesc mai mult decât vor primi pentru amortizarea impactului economic al războiului din Ucraina, prin subvenţii pentru combustibil şi alte măsuri de sprijin, conform unor declaraţii de ieri ale oficialilor Băncii Centrale Europene (BCE), care au cerut guvernelor să-şi folosească banii mai eficient, scrie Reuters.

Zdenek Romanek, CEO Raiffeisen Bank

ÎN SEMESTRUL ÎNTÂI AL ACESTUI AN FAŢĂ DE PRIMA JUMĂTATE A LUI 2021Profitul net al Raiffeisen Bank a crescut cu peste 50%, până la 602 milioane lei

E.O.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 august 2022

Raiffeisen Bank a obţinut un profit net de 602 milioane lei, în primul semestru al acestui an, în creştere cu peste 50% faţă de perioada similară a lui 2021, pe baza unei creşteri puternice a creditelor, dar şi a profilului de risc semnificativ îmbunătăţit, a anuţat, ieri, banca, într-un comunicat de presă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
CEC Bank a majorat dobânzile la depozite

CEC Bank a majorat dobânzile la depozite

S.B.Bănci-Asigurări / 1 august 2022

CEC Bank a operat majorări semnificative pentru toate tipurile de depozite, pentru toate tipurile de maturităţi, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice, ţinând cont de noul context de piaţă, dar şi de poziţionarea strategică...

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0545
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3573
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3834
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8454
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.5432

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo