Barometrul candidaţilor

Iaca, mai e puţin şi se "deschid" urnele! Ca tot cetăţeanul turmentat, din oficiu, mă întreb: şi eu, cu cine votez? Nu ştiu încă, aşa că mă grăbesc să fac un tur de orizont, să văd ce mai arată "barometrul candidaţilor". Zic barometrul, pentru că ei, candidaţii, nu arată nimic. Da... nimic, nimic! Ori în România nu există nici o echipă de "propagandă electorală" în stare să treacă de cotele penibilului absolut, ori o fi fiind vreuna, ba chiar or fi mai multe, dar sunt atît de scumpe, încît nici unul dintre candidaţii noştri la prezidenţiale nu îşi permite să le cumpere serviciile. În toate aşa-zisele clipuri electorale repetate pe youtube fără nici o noimă, de îţi vine să borăşti, Antonescu arată ca un cîine jigărit, stors de vlagă, fără nici o licărire de viaţă în ochi, fără cea mai slabă intenţie de a se adresa electoratului. Recită sacadat şi prost nişte propoziţii tîmpe, goale de orice conţinut, destinate din capul locul neantului. Vorbe spuse fără nici o tragere de inimă cu care se laudă pe sine şi din care noi ar trebui să înţelegem că el este "candidatul ideal": nu vrea război, nu trimite trupe în Ucraina, nu va face armata obligatorie, e cu tot sufletul pentru familia tradiţională, e religios mai ceva ca Maica Tereza şi crede în... mă rog, suntem în Săptămîna Luminată şi nu mai zic nimic, de frică să nu mă trăznească Ăl de Sus! În plus a găsit şi calul de bătaie mult visat: el vrea să fie primul preşedinte mediator între stat şi societate. Ca şi cum statul nu ar fi societate, iar societatea nu ar cuprinde şi statul! Neghiobia asta, dacă vă întrebaţi cumva de unde e culeasă, vă spun eu, să nu mai obosiţi căutînd: din Constituţia României. Una dintre nenumăratele aberaţii logice, de drept, în general, şi de drept constituţional, în special, de care este plin textul aflat la ani lumină depărtare de cerinţele şi imperativele unei adevărate Constituţii. Ăstălalt, alt neterminat, alde "Plicuşor" Dan, cum îl alintă ţaţa Firea, acelaşi calapod. Prim-plan nemişcat cu explicaţii din mîini din care rezultă cît de importantă e nevastă-sa pentru familia lui, cum o să reformeze el instituţiile, dacă s-o putea! cum o să fie bine, dacă o fi să fie bine. Dacă nu, nu! Doamna Lasconi a rămas fără bani de campanie, aşa că nu a mai ajuns în faza clipurilor publicitare idioate. Ea ne comunică doar prin viu grai ce are de comunicat, relativ puţin şi anume că nu se lasă şi nu se lasă şi nu se lasă că, oricum, de pe listă nu o mai poate scoate nimeni. În sfîrşit, Ponta care, cînd nu dă cu stîngul în dreptul, dă cu dreptul în stîngul, şi cînd nu dă cu nici unul în celălalt, dă cu amîndouă în pămînt. Gafa monumentală prin care şi-a bătut singur, temeinic, cîte un piron de 16 cm, în fiecare talpă, odată cu anunţul măreţei sale "fapte de suflet şi de guvernare", aceea de a salva Belgradul de la inundaţii, cu preţul inundării unor sate de prin România, a trecut. Evident, nu putea să rămînă singură. E urmată, îndeaproape, de replici multiple. Iar dintre ele, cea mai greţoasă este chestia cu biserica şi credinţa, neamul, renaşterea şi alte elemente de recuzită legionaroidă. O să ziceţi, acum, că de Simion nu zic nimic. Te pomeneşti că îl cruţ dinadins! Aş! El nu contează. Deloc. Cel puţin nu la primul tur. Acolo, e suveran! Pînă la primul tur de alegeri, nu mai contează nici cît negru sub unghie ce spune, ce nu spune, ce face, ce nu face. E deja în turul doi.

Dincolo de deşertul ideilor şi de seceta cruntă a capacităţii de comunicare, candidaţii noştri la prezidenţiale mai au ceva în comun: solipsismul. Vorbesc singuri, cu ei, despre ei, pentru ei. Pare că dialogul nu a fost încă inventat, cu atît mai puţin schimbul şi confruntarea de idei, de proiecte, de argumente, de soluţii.

Acum, problema este cine completează lista pentru turul doi şi după ce scenariu se va "aranja" votul atunci? Bătălia pare să se dea între Ponta şi Nicuşor. Aproape nimeni nu mai crede că există o coaliţie electorală şi că ea ar putea promova pe cineva în turul doi. Iar pe Antonescu, nici atît! Ceea ce s-a modificat, încet-încet, aproape nesesizabil, însă, este scenariul pentru turul doi. El a fost construit, încă din faza ratată a alegerilor, ca o înfruntare dintre Răul cel Mare şi Răul cel Mic. În rolul Zmeului cel Mare şi Rău, fusese desemnat Georgescu. Acum, el a fost înlocuit cu succes de Simion. Indiferent dacă în turul doi intră Antonescu, Ponta sau Nicuşor, scenariul iniţial, însă, s-a diluat rău de tot. Dacă nu cumva s-a dizolvat. Ponta este perceput ca un Rău mai rău decît răul cel mai rău, atît de la dreapta PNL-ului, cît şi de la stînga PSD-ului. Nu mai vorbesc de USR. Oarecum în oglindă, Antonescu este rău de tot de rău, atît dintre PSD, în întregime, cît şi dinspre USR şi chiar din aripa cea bine încuscrită cu PSD-ul a PNL-ului! Cît despre Nicuşor, poate să viseze cît doreşte la voturile PSD-ului, nu le va avea niciodată. Şi nici pe cele ale PNL-ului nu se poate baza cine ştie ce. Dintr-odată, se deschide larg perspectiva ca în turul doi, nici Ponta, nici Antonescu şi nici Nicuşor să nu mai poată fi siguri că l-ar putea învinge pe Simion! Un candidat care are tot soiul de slăbiciuni, dar care nu este nici pe departe atît de dus cu pluta pe cît era Georgescu, nu spune nici a zecea parte din prostiile cutremurătoare pe care le debitează contracandidaţii săi. Dacă îl perie cineva puţin şi îi scrobeşte oleacă gulerul la cămaşă, Simion ar putea să creeze iluzia, care pluteşte deja în aer, că e de preferat şi lui Ponta şi lui Nicuşor şi lui Antonescu. Iar, dacă reuşeşte să călărească pînă la potou şi cealaltă iluzie, cu grijă cultivată şi întreţinută, anume că este "candidatul echipei Trump", atunci chiar că e mai aproape de Cotroceni decît îşi închipuie multă lume, azi!