Barroso îl avertizează pe Putin împotriva unei intervenţii în Ucraina, chiar şi din motive umanitare

A.C.
Internaţional / 11 august 2014

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, l-a avertizat astăzi, în cadrul unei discuţii telefonice, pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, împotriva unei intervenţii în Ucraina, "indiferent care ar fi motivul" acesteia, potrivit CE, transmite Reuters.

Barroso "a atenţionat împotriva oricărei intervenţii unilaterale în Ucraina, indiferent care ar fi motivul acesteia, inclusiv umanitar", se menţionează într-un comunicat.

În discuţia telefonică avută cu Barroso, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că Federaţia Rusă, în colaborare cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, va trimite în Ucraina un convoi umanitar, informează ITAR-TASS.

Potrivit serviciului de presă al Kremlinului, Putin a evaluat cauzele crizei din Ucrainei.

"S-a pus accentul pe consecinţele catastrofale ale operaţiunii militare desfăşurate de autorităţile ucrainene în regiunile din sud-estul Ucrainei şi pe necesitatea trimiterii de urgenţă de ajutor umanitar în zona de conflict", se menţionează în comunicatul Kremlinului.

Părţile au discutat şi unele probleme de actualitate din relaţia Rusia-UE, "inclusiv în contextul semnării de către Ucraina a Acordului de Asociere cu UE şi adoptării de către Rusia a contramăsurilor la sancţiunile Occidentului, contramăsuri ce prevăd interzicerea importurilor de produse agricole din ţările UE", a precizat serviciul de presă al preşedinţiei ruse.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0810
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3461
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4596
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8849
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.3616

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb