BERD vrea ca acţionarii să-i aprobe un raport costuri/venituri de 50%

Andrei Stan
Internaţional / 12 noiembrie 2017

Sediul din Londra al BERD (Sursa foto: Wikipedia)

Sediul din Londra al BERD (Sursa foto: Wikipedia)

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a cerut ţărilor acţionare să-i aprobe o nouă majorare, cea de a doua în mai puţin de trei ani, a nivelului maxim al raportului dintre costuri şi venituri ("cost-to-income ratio"), au declarat pentru Reuters surse din interiorul băncii de dezvoltare.

Motivul acestei modificări, care are ca rezultat creştere proporţiei din venituri care poate fi utilizată pentru costuri precum personalul, deplasările şi birourile băncii, este extinderea operaţiunilor BERD din ultimii ani pe fondul dobânzilor extrem de reduse la nivel global care afectează marjele de profit ale băncilor, susţin sursele.

Dacă acţionarii BERD vor fi de acord, aşa cum se aşteaptă, cu această solicitare, atunci limita maximă a raportului costuri/venituri al băncii de dezvoltare va urca până la 50%, de la 33% în prezent.

"În prezent se poartă discuţii cu privire la acest subiect. Planul este majorarea plafonului costuri/venituri astfel încât să avem un spaţiu mai mare de manevră", a declarat sub protecţia anonimatului una din sursele de la BERD, potrivit Agerpres.

Sursele mai adaugă că propunerea BERD i-a nemulţumit pe oficialii de la Moscova, deoarece unul dintre motivele principale enumerate de BERD pentru această solicitare este şi performanţa slabă a portofoliului său de acţiuni ruseşti, chiar dacă banca nu a mai investit în această ţară după 2014.

Un purtător de cuvânt de la BERD a confirmat vineri că directorii băncii au căzut de acord să propună această modificare către consiliul guvernatorilor băncii dar a refuza să ofere alte detalii cu privire la motivul sau mărimea majorării.

Chiar dacă BERD nu se aşteaptă să atingă prea curând o limită a raportului costuri/venituri de 50%, instituţia cu sediul la Londra nu este singura ca a suferit o deteriorare a raportului costuri/venituri în ultimii ani. Mai multe bănci de dezvoltare precum Banca Asiatică de Dezvoltare (ADB), Banca Africană de Dezvoltare (BAFD) şi Corporaţia Financiară Internaţională (IFC) au înregistrat o creştere a raportului costuri/venituri. De asemenea, multe bănci comerciale au un raport costuri/venituri de 50%, chiar dacă spre deosebire de băncile de dezvoltare, trebuie să facă faţă şi costurilor generate de reţelele de sucursale, care uneori cuprind câteva mii de unităţi.

Însă în cazul BERD criticii atrag atenţia asupra faptului că această majorare vine la mai puţin de trei ani după ce acţionarii băncii au acceptat să majoreze nivelul maxim al raportului dintre costuri şi venituri de la 25% până la 33%.

"Atunci era vorba de o situaţie diferită", a declarat sursa citată de Reuters, subliniind că între timp BERD şi-a extins operaţiunile în mai multe ţări din Africa de Nord şi Grecia, într-un context dificil de creditare.

De asemenea, de data aceasta managementul BERD vrea să modifice şi modul de calcul al raportului costuri/venituri în sensul că vor să utilizeze o medie pe cinci ani pentru a elimina valorile maxime şi minime care tind să apară odată cu acordarea de credite în locuri mai riscante.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este deţinută de 64 de ţări şi două instituţii interguvernamentale. BERD a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu.

Recent, BERD estimat că economia ţării noastre urmează să înregistreze anul acesta o creştere de 5,3%, precizând că România înregistrează ritmuri de creştere comparabile cu nivelurile înregistrate înaintea crizei.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb