English
La început de an, dezbaterea publică românească pare decisă să confirme o veche neputinţă. Atunci când nu ştim, nu vrem şi cel mai des nu putem să educăm, legiferăm. Discuţiile recente despre combaterea extremismului, antisemitismului şi glorificării fascismului nu fac decât să reactiveze această confuzie structurală. Problema nu este intenţia declarată a aşa-numitei legi Vexler, ci transferul unei responsabilităţi culturale şi pedagogice către instrumente juridice care nu au fost gândite pentru a produce înţelegere.
Problema reală nu este ignoranţa, ci educaţia de suprafaţă, acea formă de învăţare superficială şi fragmentară, bazată pe acumulare rapidă de informaţii, dar lipsită de sedimentare critică, care produce certitudine fără înţelegere şi reacţie fără reflecţie. În acest cadru, platformele digitale nu funcţionează doar ca surse de informare, ci ca modele cognitive care reduc realitatea la secvenţe scurte, emoţionale, lipsite de context şi de contradicţie, favorizând exact tipul de raport instrumental cu cultura pe care extremismul îl exploatează cel mai eficient.
Extremismul contemporan nu se reproduce prin lectură critică şi nici prin frecventarea bibliotecilor, ci se răspândeşte prin mitologizare, simplificare şi consum nefiltrat de simboluri. Radicalizarea nu apare din texte citite cu atenţie, ci din fragmente scoase din context, din naraţiuni scurte, emoţionale şi necontrazise. În acest cadru, ideea că deriva autoritară poate fi combătută prin interdicţii simbolice este potenţial contraproductivă. Interdicţia nu educă, ci, în cel mai bun caz, mută problema, iar în cel mai rău, o amplifică.
Mai grav, extremismul actual nu respinge cultura, ci o confiscă. Autori, opere şi simboluri sunt extrase din contexte istorice şi intelectuale complexe şi transformate în dovezi de legitimitate ideologică. Astăzi, spre deosebire de Blut und Boden nazist sau de proletcultism, canonul nu mai este distrus, ci instrumentalizat. Cultura încetează să mai fie spaţiu de reflecţie şi devine rezervor de autoritate simbolică. Or, o reacţie exclusiv penală ratează tocmai acest mecanism. Ea sancţionează obiectul instrumentalizat, nu procesul de instrumentalizare.
Există autori care ilustrează perfect această dificultate nu pentru că ar fi marginali, ci pentru că sunt talentaţi. Nu ideile brute sunt periculoase, ci forţa stilistică ce le face memorabile şi seducătoare. Dar talentul nu absolvă, ci dimpotrivă, amplifică efectul nociv atunci când este consumat necritic. Problema nu apare la cititorii formaţi, ci la cei nepregătiţi, pentru care valoarea estetică este confundată cu validitatea morală.
De la Mishima la Celine sau de la Eminescu la D'Annunzio, problema nu este marginalitatea, ci, dimpotrivă, forţa stilistică a unor autori canonic validaţi, capabili să transforme resentimentul, radicalismul sau estetizarea violenţei în modele seducătoare pentru cititorii lipsiţi de instrumente critice. În aceste cazuri, talentul nu atenuează pericolul, ci-l face transmisibil.
Şi tocmai în astfel de situaţii apare o formă perversă de intoxicaţie culturală. Cultura nu devine periculoasă când este vagă sau deformată, ci atunci când se manifestă plenar, coerent şi fără contrapunct. În lipsa contextualizării, lectura nu este un exerciţiu intelectual, ci un vehicul de contaminare simbolică. Un astfel de fenomen nu poate fi gestionat prin sancţiuni penale, ci prin educaţie critică, diferenţiere şi asumarea ambivalenţei canonului.
Această confuzie nu este însă una recentă. O parte importantă din această problemă provine din moştenirea romantismului, momentul în care naţionalismul european începe să se deplaseze de la un registru liberal şi civic spre unul conservator, organicist şi identitar. Naţiunea încetează să mai fie un contract politic şi devine destin, natură, esenţă, iar cultura ajunge astfel să funcţioneze ca probă de autenticitate, nu ca spaţiu de interogaţie. De aici sacralizarea autorilor, mitologizarea operei şi refuzul distincţiilor interne.
România a preluat acest model fără anticorpi critici. Timp de decenii, a preferat venerarea autorilor „mari” în locul unei lecturi analitice. Canonul a fost transmis ca autoritate, nu ca problemă. Distincţia dintre valoare estetică şi responsabilitate civică a fost estompată, iar conflictul critic a fost evitat sistematic. Rezultatul, doar aparent paradoxal, este o cultură care se teme de dezbatere, dar reacţionează defensiv atunci când aceasta devine inevitabilă.
În acest context, soluţiile juridice aplicate asupra simbolurilor culturale sunt facile, pot avea valoare de semnal, dar rămân discutabile ca instrumente de politică publică. Riscul este acela de a trata efectele simbolice ale radicalizării fără a atinge cauzele reale. Eşecul educaţiei civice, precaritatea gândirii critice şi confuzia dintre valoare estetică şi validitate normativă rămân intacte.
Nu este vorba despre anularea unor autori şi nici despre relativism moral, ci despre responsabilitate pedagogică. Statul poate şi trebuie să combată incitarea la ură şi violenţă, dar atunci când încearcă să administreze cultura prin instrumente penale, semnalul transmis este periculos pentru că sugerează că nici şcoala, nici universitatea, dar nici societatea în ansamblul ei nu au capacitatea de a gândi critic.
La început de an, poate ar fi util să ne întrebam nu dacă ştim să educăm, ci dacă vrem să educăm. Pentru că educaţia critică produce disconfort, conflict şi independenţă, iar acestea au costuri. Dacă 2026 începe cu ideea că legea poate înlocui educaţia, problema nu este extremismul, ci falimentul pedagogic, amânat şi mascat, din nou, printr-o soluţie improvizată.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 07:21)
Bla, bla, bla.
Se intampla inevitabil cu sau fara educatie, cu sau fara legi restrictive care sunt antidemicratice , partinitoare si chiar dictatoriale(vezi la moda azi dictatura minoritatilor de orice tip impusa cu exagerari) se intampla deci , contextualizat, perfect o lege a fizicii pe care o stiu doar cei ce au mai trecut si pe la scoala.:
O FORTA APLICATA UNUI CORP (SAU SISTEM) VA DA NASTERE UNEI FORTE EGALE SI CU SENS CONTRAR.
Conflictele sociale apar de regula din nesocotirea acestei legi...
Altceva ?
1.1. Bravos! (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Nume în data de 13.01.2026, 09:02)
+1 de la mine.
Așa cum bine ai spus, cei ce nu au trecut pe la școală nu vor să înțeleagă: orice acțiune are și o reacțiune.
2. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 13.01.2026, 09:37)
...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 09:40)
Nu e educatia de vina, e inconstienta. Pt ca sunt si oameni educati ce pun botul la asa ceva.
„Dumnezeu este iubire; și cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el.”
Exista oameni needucati care simt ca ceva nu-i in regula cand pt a face parte dintr-o miscare li se cere sa urasca pe cineva.
Pt ca da, nu e normal , nu doar ca e anticrestin, (cele 2 porunci sinteza facuta de Isus Hristos , Iubeste-l pe Dumenzeul tau cu toata fiinta ta, iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti), dar e si contra legii firii, caci a ura pe cineva inseamna a te lega cu lanturi de acel cineva, obsesii despre x sau y, ca la nebuni, persoana, persoanele urate ajung sa locuiasca in capul obsedatului.
Asta produce cortizol(hormon de stres), boli cardiovasculare, inflamatie, scade capacitatea cognitiva-mintea e ca un calculator incetinit caci in spate ruleaza mereu ruminari despre ce mi-a facut, ce i-as face etc.
Isus a spus "iubeste-ti dusmanii". Pt ce, nu pt ei, pt pacea ta, pt libertatea ta. Si oricum, daca esti obictiv cam vezi inconstienta (ego ul, de unde vin problemele).Alta: "Doamne , iarta-i caci nu stiu ce fac", inconstienti, in ego, frica, automatisme complet.
Odata ce vezi mecanismul, esti liber. Nu ca n-ar fi periculosi, sa ne intelegem, inconstientii sunt aproape la fel de periculosi ca si constientii care stiu bine ce fac(autorii intelectuali ce manipuleaza cu buna stiinta inconstientii prin simboluri, mituri, frici, etc).
Tot Isus a spus „Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți dar înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii.”. Fara intelepciune, constienta esti masa de manevra, manipulabil.
PS antidotul la ura nu este ura, este adevarul, "adevarul va va elibera", adevarul plus limite. Asta faci si asta nu e ok. Aici presa si alti influenceri sau etc sunt vitali.
3.1. Titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Nume în data de 13.01.2026, 11:00)
Încerci să manipulezi prin această Iubire, prin ideea că: "Dumnezeu este Iubire!"
Ce ne facem cu cei care nu aparțin de religia Creștină? Ateii, musulmanii, hindușii, budiștii, evreii.
Cei enumerați nu îl cunosc pe Iisus și învățăturile Lui.
Și dacă stau să mă gândesc mai bine, printre acele popoare există mai puțini oameni care își urăsc semenii.
Și, după cum spui, ura îl consumă pe cel care urăște.
Deci care este problema altora că eu aleg să urăsc?
PS: M-am întors, urât, dur și de două ori mai rău!
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 11:56)
ia ca-ti raspunde chat gpt , sper ca nu e si robotul acuzat de manipulare lol
Mesajul de bază al tuturor marilor tradiții spirituale converge către același lucru:
Budiștii: compasiune și non-atașament ? suferința scade, mintea se lărgește.
Hindușii: unitatea tuturor ființelor ? iubire universală, dharma de a nu face rău.
Creștinii: iubire față de Dumnezeu și aproapele ? „iubește chiar și dușmanii”.
Musulmanii profund spirituali: milă și dreptate ? Rahmah, responsabilitate față de ceilalți.
Evreii: tikkun olam ? repararea lumii prin fapte bune, iubire și dreptate.
Ateismul matur / umanismul: empatie și cooperare ? iubire de fapt fără doctrină, doar prin rațiune și observație.
Concluzia:
Compasiunea și iubirea nu sunt doar porunci religioase, ci starea naturală a ființei umane când nu este orbită de ego și frică.
Practic: iubirea și compasiunea sunt „firești”, ura și frica sunt deviații cauzate de ego, traumă, frică sau dorința de control.
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 12:08)
teoria e teorie, practica ne transforma. cine are urechi de auzit sa auda. Noi suntem crestini. Pt mine budhismul e ceva interesant dar, sa ramanem la ce cunoastem. De-asta vorbesc de crestinism nu ca "ar fi superior".
Prin practica ajungi in acelasi loc pe orice drum spiritual.
3.4. Pentru 3.2 (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de Nume în data de 13.01.2026, 12:51)
Crezi că nu știu ce mesaje au marile tradiții spirituale?
Tocmai ce-am scris mai sus: "Si dacă stau să mă gândesc mai bine, printre acele popoare există mai puțini oameni care își urăsc semenii." Nu am intrat aici în detalii.
Tot eu am fost de acord cu faptul că ura îl consumă pe cel ce urăște.
Dar esențialul l-ai ratat.
Care este problema altora că eu aleg să urăsc?
Esențialul este deasupra Iubirii.
Se numește Liberul Arbitru.
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 13:33)
fiecare are dreptul la liberul arbitru, noi doar putem arata adevarul. nu ca e gresit ca urasti, ai liberul arbitru, ci ca este contra firii naturale a omului si este fara Dumnezeu, desigur fiecare este liber sa faca ce vrea pt el insusi, problema este cand aceasta ura incepe sa se manifeste in agresivitate fizica, psihica , etc fata de altii, si se va manifesta invariabil. aici trebuie sa tragem linia. ce faci pt tine te priveste. cand incerci sa tragi pe altii in groapa spunem stop.
3.6. Pentru 3.5 (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de Nume în data de 13.01.2026, 14:26)
Este corect ce spui, este de bun simț și moral.
Sunt principii ce stau la baza tuturor religiilor: Iubirea, Sacrificiul, Blândețea, Meditația, Acceptarea, Liberul Arbitru...
Totuși, ura poate exista în multe forme, și nu întotdeauna include ființe umane sau animale.
Ura poate fi împotriva unei idei, unei credințe, unei concepții, unei judecăți sau împotriva lipsei tuturor celor enumerate. Caz mult mai grav, când acestea lipsesc.
Mulțumesc pentru cuvinte, sper că înțelegi că discuțiile sunt ipotetice. Și aceasta este doar suprafața adevăratelor probleme.
Aaa, era să uit
Ura împotriva manipulării...
4. Hmmm
(mesaj trimis de Nume în data de 13.01.2026, 13:19)
Dacă nu citești nu e bine.
Dacă citești dar nu înțelegi, nu e bine.
Dacă înțelegi dar nu ai gândire critică, nu e bine.
Dacă citești și înțelegi ce nu ar trebui, nu e bine.
Dacă ai gândire critică și nu accepți orice, nu e bine.
Dacă citești, înțelegi, ai gândire critică tot nu e bine, pentru că trebuie să fie neapărat pozitivă.
Unde scrie? Nicăieri.
Este doar o păcăleală, pentru naivi. Cu N mare.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 13:21)
Excelent scris! Gandirea critica ne lipseste la marea majoritate si din aceasta cauza dam mereu vina pe altii, cautam tapi ispasitori pentru orice esec al nostru in loc sa acceptam ce am gresit, sa ne ridicam si sa facem in alt mod.