Care este soluţia?

După ce ai parcurs serialul ”BURSA” şi te-ai dumirit cu privire la portofoliul crizelor în care stau să se înece societăţile de azi, survine întrebarea firească: de unde începe teritoriul ”Soluţiilor”? Pe unde le căutăm? De care fir să tragem mai întîi? Dacă identificarea crizelor şi descrierea conturului, a caracteristicilor şi dinamicii lor poate fi realizată cu destulă precizie şi temeinicie ştiinţifico-teoretică, tema soluţiilor la crizele civilizaţiei de azi este mai degrabă o nebuloasă. O ceaţă deasă pluteşte asupra intenţiilor nobile ale oricui încearcă să găsească, pe bîjbîite, ”ieşirea din labirint”. De aceea, în primă instanţă, fiecare caută, conform paradigmei absolute, acolo unde vede cîte ceva. În jurul stîlpului care are o lampă în vîrf, al lumînării aprinse pe care o ţine în mînă. Soluţiile trebuie să fie undeva, într-un colţ al lăzii în care păstrăm cu grijă zestrea a ceea ce ştim deja! Strategia aceasta de căutare, altfel cît se poate de ”raţională”, are o singură hibă: dacă ai pierdut cheile în fundul întunecat al uliţei sau altundeva şi nu în jurul stîlpului care luminează, şansa de a găsi ceea ce îţi lipseşte, cheile/soluţiile, este teribil de mică, dacă nu chiar zero! Lumea este plină de căutătorii ăştia bezmetici, dar cît se poate de bine intenţionaţi. Spre exemplu, ”Economiştii” ne spun, în esenţă, că nu există alt leac decît să ne întoarcem la vremurile în care fiecare trăia din cîştigul sănătos şi legal a ceea ce produce şi ulterior schimbă cu alţii, relativ echivalent, pe bani buni. Astăzi, însă, toată lumea trăieşte pe datorie! Nu un ins, doi, ci societăţi întregi. Întreg sistemul economico-financiar al lumii s-a branşat la o maşinărie de făcut bani fictivi. Adică, inexistenţi cu totul sau ”reali”, dar împrumutaţi din viitor. Aşa nu mai merge, prăpastia e aproape. Unde mai pui că nici comerţul nu mai e ceea ce a fost odată: piaţa mărfurilor contrafăcute şi a drogurilor, a activităţilor ilegale o depăşeşte deja pe cea a mărfurilor autentice şi benefice social. Şi nici banii nu mai sunt ceea ce erau odată, adică ”bani buni”. Sunt, mai degrabă, monedă calpă, botezată preţios ”cripto-monedă” sau bani al căror conţinut economic este datoria altora!!! Cum şi ce ar trebui să facem pentru a reveni la ”originile sănătoase”, însă, nimeni nu ştie. Exact ca în economie, prin oricare alte teritorii ale crizelor aţi umbla, cei ce propun soluţii sunt în covîrşitoarea majoritate întorşi cu faţa la trecut. Unul mai apropiat sau mai îndepărtat. Întrebarea este, putem schimba perspectiva? Ce se întîmplă dacă alegem strategia de căutare, fără să uităm ideile bune ale trecutului, cu privirea doar către viitor? Dacă încercăm să formulăm soluţii după principii, idei şi obiective complet noi? Vestea bună este aceea că lucrul este cu putinţă, dacă privim experienţa socială a ultimilor vreo 400 de ani. Cînd majoritatea oamenilor se orientau, încă, în ”geografia orară a zilei” după ceasul solar, au existat ”meşteri” capabili să creeze complicate structuri mecanice care măsurau timpul, indicau mişcarea planetelor cunoscute, fazele lunii etc. Mecanismul numit ”Antikythera”, după numele navei scufundate pe care a fost găsit după mai bine de o mie de ani, este doar unul dintre exemplele remarcabile. Există altele, cu sutele. Pe vremea cînd avionul cu elice încă era departe de a fi atins maturitatea tehnologică, cineva brevetase deja propulsia cu reacţie şi chiar mai departe, folosirea ”efectului Coandă” pentru susţinerea deplasării. Wenkel brevetează motorul cu ardere internă cu piston rotativ încă din 1934. Nu mai insist! Vestea proastă este aceea că, în cazul invenţiilor care au aparţinut mai mult viitorului decît prezentului, ”prezentul” nu s-a grăbit mai niciodată să le transforme în viitor! Unele invenţii radicale au aşteptat chiar şi o sută de ani pînă să fie puse în practică, altele mai aşteaptă şi acum! Nu doar oamenii, ci şi societăţile, ca şi lumea biologică, ba chiar şi cea a fizicii acţionează pe baza principiului ”economiei de efort-energie”. Ceea ce, adesea, echivalează cu alegerea drumului cel mai la îndemînă, mai simplu, cel direct, cel cunoscut. Din păcate, acesta nu este aproape niciodată şi cel mai eficient, mai sigur, pentru conectarea cu viitorul.

Ok, dar unde căutăm soluţiile cele noi? Nicăieri! Întrebarea este greşit formulată. Soluţiile viitorului nu trebuie căutate, pentru că nu se află nicăieri ascunse. Dacă vrem să le avem, atunci trebuie să le construim. Să le inventăm. De la planşetă, la ”linia de încercări tehnologice” şi de acolo la produsul finit şi aplicarea lui practică! Ca să se întîmple această ”minune”, însă, este nevoie de nişte ”ateliere pentru soluţii neconvenţionale” care, la maturitate, pot deveni platforme masive de creaţie inovativă. Ideea nu este tocmai nouă şi a fost folosită cu mult succes de cei ce au avut mintea, energia şi soluţiile economico-sociale pentru a o folosi. ”Laboratorul” unde s-au născut şi unde continuă să se producă tehnologiile viitorului, mai ales ale ”lumii virtuale”, se numeşte ”Silicon Valey”. Cînd China şi-a propus să concureze America pe acest teren şi-a înfiinţat nu una, ci vreo patru ”Văi ale inovaţiei electronico-informatice”. Adevărat, laboratoarele iniţiale au fost alimentate şi cu ideile-produsele luate de-a gata de la alţii, prin spionaj şi alte metode mai puţin convenţionale, dar la un moment ”motorul” producţiei proprii a fost pornit şi el funcţionează, astăzi, din plin. De aceea, pînă ce Guvernul ”Impozite şi taxe, ţării, cît mai multe şi mari” termină de pus în spinarea amărăştenilor şi tranşa a doua şi a treia şi a noua de impozite şi taxe, aştept cu nerăbdare înfiinţarea ”primei aşezări” din ”Valea creaţiei tehnologico-sociale” din România. La început, poate, doar un cort, două, dacă mai mult de atît nu se poate încă. Să fie acolo, ceva. Numai să începem odată căci, altfel, din criză în criză şi din soluţii proaste în soluţii şi mai proaste Viitorul României se sfîrşeşte, înainte să fi avut măcar o şansă să se nască.