Cauzele celei mai mari mişcări civice din Albania ultimelor decenii

La prima vedere, Revoluţia Flamingo pare să fi izbucnit dintr-un motiv simplu şi uşor de înţeles: construirea unor resorturi turistice de lux într-una dintre cele mai valoroase zone naturale ale Albaniei. O analiză atentă a investigaţiilor publicate de presa albaneză, a documentelor oficiale, a cronologiei evenimentelor şi a reacţiilor actorilor implicaţi arată însă că această explicaţie este doar stratul superficial al unei crize mult mai profunde. În realitate, proiectul imobiliar asociat lui Jared Kushner nu a creat nemulţumirea, ci doar a scos la suprafaţă frustrări acumulate de ani întregi, legate de funcţionarea statului, de lipsa de transparenţă a deciziilor publice, de influenţa grupurilor economice asupra puterii politice, de administrarea patrimoniului natural şi de convingerea tot mai răspândită că instituţiile nu mai lucrează în interesul cetăţeanului.

Citeşte Cât de tare i-a enervat familia Trump pe albanezi; poporul vrea să măture clasa politică

Prima cauză, cea mai vizibilă şi cea care a declanşat efectiv revolta, este reprezentată de proiectele turistice uriaşe dezvoltate în jurul insulei Sazan şi al zonei Zvërnec-Narta, proiecte asociate companiei Affinity Partners, fondată de Jared Kushner, ginerele preşedintelui american Donald Trump. Valoarea investiţiilor, estimată la câteva miliarde de dolari sau euro, în funcţie de diferitele evaluări oficiale, nu a fost privită de majoritatea albanezilor drept o problemă în sine. Albania încearcă de ani de zile să atragă investiţii străine şi să transforme litoralul într-o destinaţie de lux pentru turismul mediteranean. Nemulţumirea a apărut însă în momentul în care foarte mulţi cetăţeni au început să creadă că proiectele beneficiază de un tratament privilegiat şi că statul este dispus să schimbe reguli vechi de protecţie a mediului pentru a facilita realizarea lor. În percepţia publică, nu investitorul era problema principală, ci disponibilitatea autorităţilor de a adapta legislaţia în funcţie de interesele acestuia. Mai mult investigaţiile jurnalistice ale publicaţiilor din Albania au prezentat un tablou extrem de complicat, în care apăreau modificări legislative rapide, companii înregistrate prin structuri offshore, litigii de proprietate nerezolvate, documente greu accesibile publicului şi proceduri administrative accelerate. Pentru foarte mulţi albanezi, toate aceste elemente au creat impresia că statul nu mai acţionează ca arbitru imparţial între interesul public şi interesul privat, ci ca partener al unor investitori privilegiaţi. Lipsa de transparenţă a devenit astfel una dintre cele mai importante cauze ale revoltei. Oamenii nu protestau doar pentru că se construia un resort, ci pentru că aveau sentimentul că deciziile fundamentale privind patrimoniul ţării sunt luate fără consultarea societăţii şi fără explicaţii suficiente.

În această ecuaţie, modificarea Legii ariilor protejate din 2024 a avut o importanţă decisivă. Numeroşi activişti şi jurişti au observat că schimbările legislative au fost urmate aproape imediat de anunţarea investiţiilor lui Jared Kushner, ceea ce a alimentat suspiciunea că legea fusese adaptată pentru a permite dezvoltarea unor proiecte care, în forma anterioară a legislaţiei, ar fi întâmpinat obstacole mult mai mari.

O altă cauză esenţială ţine de conflictul privind proprietatea terenurilor. Investigaţiile BIRN descriu existenţa unor litigii care durează de peste două decenii, revendicări concurente, hotărâri judecătoreşti contradictorii, acuzaţii de falsificare a documentelor şi persoane implicate în procese civile şi penale privind terenurile incluse în proiect. În acest context, începerea lucrărilor înainte de clarificarea tuturor disputelor a fost percepută de mulţi locuitori drept o încercare de a transforma o situaţie juridică incertă într-un fapt împlinit. Pentru comunităţile locale, gardurile ridicate în jurul unor terenuri încă disputate simbolizau pierderea definitivă a controlului asupra unui spaţiu pe care îl considerau parte a propriei istorii familiale.

Există însă şi o dimensiune simbolică a protestului care nu poate fi ignorată. În timpul unei intervenţii publice, Ivanka Trump, fiica lui Donald Trump, a descris proiectul de pe Sazan folosind expresia „insula noastră privată”. Chiar dacă formularea avea probabil rolul de a ilustra amploarea investiţiei, în Albania ea a fost receptată complet diferit. Pentru numeroşi cetăţeni, insula Sazan reprezintă un simbol al istoriei şi suveranităţii naţionale, iar exprimarea a fost interpretată drept dovada unei mentalităţi în care patrimoniul public este tratat ca o proprietate negociabilă. Reţelele sociale s-au umplut de mesaje precum „Sazan nu a fost descoperită de Ivanka Trump”, iar dezbaterea a depăşit rapid zona ecologică, devenind una despre identitate naţională şi demnitate colectivă. La fel de importantă a fost şi percepţia privind apropierea dintre puterea politică şi marile grupuri economice. Investigaţiile au descris întâlniri, negocieri, transferuri administrative, proceduri accelerate şi prezenţa unor oameni de afaceri influenţi în jurul proiectelor turistice. Chiar dacă fiecare dintre aceste elemente poate avea explicaţii administrative sau comerciale, împreună ele au alimentat convingerea că în Albania accesul la resursele publice depinde mai mult de relaţiile cu puterea decât de regulile generale aplicabile tuturor. Tocmai această percepţie explică de ce sloganurile din stradă au început să vorbească despre oligarhie şi despre capturarea statului, nu doar despre protejarea naturii.

Probabil cea mai profundă explicaţie a Revoluţiei Flamingo este însă cea formulată de politologul albanez Blendi Kajsiu, în opinia căruia conflictul nu reprezintă o confruntare între susţinătorii şi adversarii dezvoltării economice, nici măcar o dispută privind protecţia mediului, ci reflectă o criză de reprezentare. Oamenii care au ieşit în stradă nu împărtăşesc aceeaşi ideologie şi provin din medii foarte diferite, însă sunt uniţi de convingerea că actualul sistem politic nu îi mai reprezintă. Imaginea gardului ridicat la Zvërnec este, în interpretarea sa, metafora perfectă pentru modul în care cetăţenii percep funcţionarea instituţiilor statului: la fel cum gardul separă comunitatea de natură, instituţiile par separate de societate printr-o barieră invizibilă, în spatele căreia deciziile sunt luate de un cerc restrâns de interese politice şi economice.

În aceeaşi direcţie merge şi observaţia făcută de Bloomberg, potrivit căreia Revoluţia Flamingo este probabil prima mare mişcare civică din Albania postcomunistă care nu poate fi revendicată de niciun partid politic. Protestatarii au scandat simultan împotriva lui Edi Rama şi a liderului opoziţiei, Sali Berisha, demonstrând că resping nu doar actuala guvernare, ci întregul model politic construit după 1991. Acest detaliu explică de ce mişcarea a continuat să crească, în loc să fie absorbită de competiţia tradiţională dintre putere şi opoziţie.

În cele din urmă, Revoluţia Flamingo nu poate fi explicată printr-o singură cauză. Ea este rezultatul suprapunerii mai multor crize: o criză ecologică, generată de teama distrugerii unuia dintre cele mai valoroase ecosisteme ale Albaniei; o criză juridică, alimentată de modificările legislative şi de conflictele de proprietate; o criză administrativă, provocată de lipsa de transparenţă şi de suspiciunile privind favorizarea unor investitori; o criză politică, născută din neîncrederea în instituţii şi în partidele tradiţionale; şi, poate cea mai importantă dintre toate, o criză de reprezentare, în care o parte semnificativă a societăţii nu mai crede că statul îi aparţine.

Resorturile turistice şi flamingii au fost doar scânteia. Combustibilul fusese acumulat în societatea albaneză de-a lungul mai multor ani. Tocmai de aceea, chiar dacă proiectele ar fi suspendate sau modificate, cauzele profunde ale Revoluţiei Flamingo vor continua să existe atât timp cât cetăţenii vor avea sentimentul că marile decizii privind viitorul ţării sunt luate fără ei şi, uneori, împotriva lor.