CONFLICTUL DIN UCRAINA: Liderii UE, Rusiei şi Ucrainei se întâlnesc la Minsk în 26 august

V.B.
Internaţional / 19 august 2014

Liderii Uniunii Europene, al Ucrainei şi al Rusiei se vor întâlni, în 26 august, la Minsk (capitala Belarusului), să discute despre securitatea energetică şi conflictul din estul Ucrainei, a anunţat astăzi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, citat de Reuters.

"La reuniunea la nivel înalt, vor fi abordate probleme privind punerea în aplicare a Acordului de asociere dintre Ucraina şi Uniunea Europeană, securitatea energetică şi stabilizarea situaţiei din Donbas", se arată într-un comunicat al preşedinţiei ucrainene.

La eveniment, vor participa şi preşedinţii din Kazahstan şi Belarus, state care fac parte din Uniunea vamală, alături de Rusia.

La rândul său, Moscova a anunţat că preşedintele rus Vladimir Putin va avea o întrevedere, marţea viitoare, cu liderii din UE şi Ucraina, tot în Minsk, reuniune la care vor fi prezenţi şi preşedinţii din Belarus şi Kazahstan.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a explicat că oficialii "vor discuta despre relaţiile dintre Ucraina şi Uniunea Vamală, şi va exista o serie de reuniuni bilaterale".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb