Coreea de Sud a adoptat ceea ce autorităţile descriu drept cel mai cuprinzător set de legi privind reglementarea inteligenţei artificiale, un demers care ar putea deveni un model pentru alte state, dar care a generat deja critici atât din partea industriei tehnologice, cât şi a organizaţiilor societăţii civile, potrivit The Guardian.
Conform sursei amintite, noua Lege-cadru privind inteligenţa artificială a intrat în vigoare săptămâna trecută, pe fondul îngrijorărilor globale tot mai mari legate de conţinutul generat artificial şi de utilizarea sistemelor automatizate în procese decizionale sensibile.
Legislaţia impune furnizorilor de servicii de inteligenţă artificială obligaţia de a eticheta conţinutul generat de IA. Rezultatele clar artificiale, precum ilustraţiile sau desenele animate, vor trebui să includă filigrane digitale invizibile, în timp ce deepfake-urile realiste vor necesita etichete vizibile, a informat The Guardian.
Pentru aşa-numita „inteligenţă artificială cu impact ridicat” - care include sisteme utilizate în domenii precum diagnosticul medical, recrutarea sau aprobarea creditelor - operatorii vor fi obligaţi să efectueze evaluări de risc şi să documenteze modul în care sunt luate deciziile; în cazul în care decizia finală este luată de o persoană, sistemul ar putea fi exceptat de la această clasificare, a transmis sursa menţionată.
Modelele de inteligenţă artificială extrem de avansate vor necesita rapoarte de siguranţă, însă pragul stabilit este atât de ridicat încât autorităţile sud-coreene recunosc că, în prezent, niciun model existent la nivel global nu îl îndeplineşte, potrivit sursei citate.
Companiile care nu respectă noile reguli riscă amenzi de până la 30 de milioane de woni (aproximativ 15.000 de lire sterline) - guvernul a anunţat însă o perioadă de graţie de cel puţin un an înainte de aplicarea sancţiunilor, conform The Guardian.
Autorităţile de la Seul susţin că legislaţia este prima de acest tip aplicată integral la nivel naţional şi reprezintă un pilon al strategiei Coreei de Sud de a deveni una dintre cele trei mari puteri globale în domeniul inteligenţei artificiale, alături de Statele Unite şi China - fficialii afirmă că 80-90% din prevederi sunt orientate spre sprijinirea industriei, nu spre restricţionarea acesteia, a relatat sursa amintită.
Cu toate acestea, legea a atras critici din direcţii opuse; startup-urile tehnologice avertizează că unele obligaţii sunt excesive şi pot frâna inovaţia, în timp ce organizaţiile societăţii civile consideră că măsurile de protecţie pentru persoanele afectate de sistemele de inteligenţă artificială sunt insuficiente, a mai transmis The Guardian.













































Opinia Cititorului