DIN CAUZA DEZINTERESULUI ATENEI Germania renunţă să mai trimită experţi fiscali în Grecia

Internaţional / 7 iulie 2012

Germania renunţă să mai trimită experţi fiscali în Grecia

Germania a renunţat la planul de a trimite în Grecia experţi în colectarea taxelor care să ajute autorităţile elene să combată evaziunea, pentru că oficialii de la Atena nu au fost interesaţi de propunere, potrivit cotidianului Bild, care citează surse guvernamentale, anunţă Mediafax.

Oficialii eleni au considerat trimiterea unor agenţi fiscali drept un amestec în afacerile interne ale ţării, notează publicaţia, citată de Bloomberg.

Financial Times informa, la sfârşitul lunii februarie, că autorităţile germane au recrutat circa 160 de voluntari experţi în colectarea taxelor, care să meargă în Grecia pentru a ajuta la combaterea evaziunii, în timp ce presa elenă scria despre "o forţă de asalt formată din colectori de taxe germani".

Cei aproximativ 160 de experţi ar fi trebuit să se deplaseze în Grecia în cadrul unei iniţiative a UE şi FMI pentru îmbunătăţirea sistemului de colectare a taxelor.

Autorităţile elene au anunţat recent că Ministerul de Finanţe nu a putut colecta penalităţi de 12,6 miliarde de euro la taxele restante, sumă echivalentă cu 6,2% din PIB, ca urmare a numărului prea redus de angajaţi şi a lipsei aplicaţiilor electronice. Penalităţile au fost impuse prin decizia justiţiei elene, după ce au fost contestate în instanţă.

Statul a reuşit să încaseze penalităţi de numai 630 de milioane de euro, mai puţin de 5% din totalul de 13,2 miliarde euro avizat în justiţie, în parte din cauza deficitului de personal rezultat în urma reducerii numărului de angajaţi prin plecări voluntare şi retrageri, dar şi a absenţei aplicaţiilor electronice. În prezent, justiţia elenă are de soluţionat peste 180.000 de procese legate de taxe.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2390
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5912
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6838
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0731
Gram de aur (XAU)Gram de aur598.3364

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb