Diplomaţia multilaterală, maşina perfectă de tocat frunze la cîini

Două zile, 24 şi 25 iunie, Haga, capitala ”Ţărilor de Jos”, a fost sub asediu diplomatic. Dacă nu a trăit direct experienţa, nimeni nu îşi poate închipui ce ”balamuc” înseamnă 32 de delegaţii oficiale (membri NATO) plus 6 delegaţi invitaţi, totul la cel mai înalt nivel, Preşedinte-Prim Ministru. Toate într-un singur oraş. Fiecare cu coloana proprie de deplasare, fiecare cu cel puţin un vector aerian de transport propriu, fiecare cu un program care include nu doar partea oficială a reuniunii, ci şi una adiacentă, în marginea reuniunii principale, sau chiar cu totul în afara ei, fiecare cu cerinţe specifice de alimentaţie, asistenţă medicală, igienă, servicii de cazare, fiecare cu dispozitivul lui de securitate, iar în cazul Preşedintelui Statelor Unite cu un dispozitiv special, american 100%, peste cel furnizat de organizatori şi cam de trei ori mai mare. Cu o deplin profesională capacitate diplomatică pusă la lucru 24/7, organizarea unei astfel de reuniunii durează cel puţin şase luni. Dacă se ivesc probleme mai dificile de rezolvat, poate dura, liniştit, şi un an! Cam ce cheltuieli se fac, atît de către delegaţiile prezente la reuniune, cît şi de către gazde, pentru aceste două zile de reuniune în care înaltele feţe ale politicii au prilejul să stea la o singură masă de discuţii oficiale, să mănînce cam de două ori împreună la recepţiile oferite obligatoriu de gazde, să debiteze nişte texte pregătite cu grijă de acasă şi în rest să trăncănească între ei tot ceea ce le trece prin cap, vă las pe dumneavoastră să socotiţi, dar eu zic să nu vă opriţi decît, undeva, în preajma lui 1.000 de milioane (dolari americani). Diplomaţia este generoasă, nu întîmplător. Se face pe banul public, adică din buzunarul sclavului plătitor de taxe la stat! Desigur, la aşa ”deranj”, orice om se întreabă care-i chichirezu'? Ce s-a întîmplat la reuniunea cu pricina şi nu se putea întîmpla decît dacă cei 32 plus 6 se reuneau faţă în faţă? Citeşti documentul dat publicităţii după încheierea oficială a reuniunii şi rămîi în starea de perplexitate specifică viţelului aflat în faţa porţii noi! Te uiţi şi nu înţelegi. Te uiţi şi, dacă înţelegi, atunci nu îţi vine a crede ochilor! Cei prezenţi, cum ziceam, Preşedinţi şi Prim-miniştri au hotărît ca pînă în 2027, prin mecanisme bugetare, să aloce 3,5 % din PIB pentru creşterea directă a capacităţii militare şi încă 1,5% pentru măsuri auxiliare cu acelaşi efect. Păi, litania asta o zice Trump încă din vremea primului său mandat la Casa Albă! Da, dar acum avem o Hotărîre NATO la cel mai înalt nivel!!! Waw! Şi cîţi bani face ea? Păi, să vă spun eu. Nu prea mulţi! Spania deja a optat pentru contra! Adică, nu îşi asumă acest angajament. Dar, chiar şi cei care şi l-au asumat au făcut doar un gest politic. Juridic, agajamentul acesta nu produce nici un fel de obligaţii imperative pentru state. Nici Nicuşor, nici Trump, ca să iau două exemple la întîmplare, nu decid cît din PIB va fi alocat pentru apărare şi securitate. În cazul lui Nicuşor, asta este treaba Guvernului şi a Parlamentului, în cazul lui Trump este treaba Congresului, adică a Parlamentului! Ce s-a mai hotărît? Ca ţările europene plus Canada să asigure cel puţin 60% din capacitatea de luptă convenţională a NATO. Asta, pe de o parte, obligă ţările europene la o creştere considerabilă a capacităţii efective de luptă, la formarea şi întreţinerea de noi unităţi şi mari unităţi, cu dotare şi pregătire completă de luptă, la reconfigurarea dispozitivului forţelor militare pe teritoriul propriu şi pe teritoriile altor ţări. Cazul cel mai evident este cel al Germaniei, care va prelua o mare parte a acestui efort. Pe de altă parte, această hotărîre deschide larg poarta pentru reducerea semnificativă a forţelor convenţionale americane din Europa. O costisitoare gogomănie politică şi militară pe care clasa politică a Americii, de mai toate culorile, bate monedă calpă, încă din 1990. Cu intervale mai lungi sau mai scurte de răzgîndire! Cum se împacă acest ”plan” cu anunţul lui Trump conform căruia Putin ar putea ataca şi alte state europene, după ce termină cu Ucraina? Într-un singur fel! Dacă decizia cu pricina este interpretată ca o invitaţie directă adresată lui Putin de a trece la etapa a doua a destrămării Europei. ”Dăi înainte, băiete, noi, americanii nu vom mai fi pe aici”. Cît despre capacitatea nucleară, aceea e doar pentru cazul extrem cînd este atacat teritoriul SUA. Restul, să se descurce fiecare cum poate şi cum ştie. Articolul 5? Sigur, cum să nu, rămîne perfect valabil pentru că aşa cum am mai spus, el nu conţine nici un fel de ”automatism”, de obligaţie necondiţionată privind angajarea unor forţe militare, chiar şi atunci cînd un stat membru este victima unui atac armat inamic. Acest ”automatism” a existat într-adevăr, dar nu pentru că decurge din celebrul Art. 5, ci pentru că a fost asumat de către politica SUA, în vremea războiului rece. Acele vremuri au apus de mult, cam de prin 1990. Singura deosebire este aceea că, acum, Trump, Preşedintele SUA, nu mai are nici o reticenţă în a spune aceste lucruri în gura mare, chiar la sediul NATO. Nu de alta, dar acasă la el, acest discurs aduce voturi. Nu tocmai puţine!!! În sfîrşit, mai la urmă şi mai puţin vizibil ca altădată, ţările membre NATO, participanţii la reuniunea de la Haga, au convenit să susţină în continuare efortul militar al Ucrainei, supusă agresiunii Rusiei, atît cu mijloace militare, cît şi politic, diplomatic, economic. Cam asta-i tot!

Si, nu puteau să decidă toate astea fără să se reunească faţă în faţă, la Haga? Ba da! Dar atunci, nu era păcat să moară, din lipsă de eficienţă şi de obiect, superba tradiţie seculară a ”Diplomaţiei Multilaterale”? Ba, bine că nu! Nici nu ştiţi ce afaceri pot face unii pe seama celor 1.000 de milioane, cheltuite cu atîta largheţe.