Criza sistemică actuală nu poate fi depăşită fără o nouă paradigmă a dezvoltării

Yuen Yuen Ang a avut o revelaţie după mai bine de două decenii în care a studiat dezvoltarea economică.

Profesor de economie politică la Johns Hopkins University şi autoare a cărţilor "How China Escaped the Poverty Trap" (2016) şi "China's Gilded Age" (2020), doamna Ang a scris pe contul său de Twitter că a fost mereu deranjată de modul în care i se cerea să studieze procesul şi cauzele dezvoltării economice.

Mereu a simţit că ceva era greşit, cu toate că respecta cadrul de analiză şi recomandările prezente atât în literatura de specialitate, cât şi la nivelul instituţiilor internaţionale al căror obiectiv declarat este dezvoltarea.

Revelaţia profesorului de la Johns Hopkins a fost că paradigma actuală a dezvoltării economice este eronată deoarece "urmează logica colonială a asimilării", reflectată inclusiv prin utilizarea permanentă a unor termeni precum "recuperarea decalajelor" şi "convergenţa". În opinia sa, "astfel de forme lăcuite ale colonialismului sunt mai puternice decât formele coercitive, deoarece trec neobservate şi apar ca norme ştiinţifice".

După ce aminteşte că secolul al XX-lea a fost o perioadă a dominaţiei occidentale, Yuen Yuen Ang mai subliniază că "ipoteza dominantă în cercurile de dezvoltare a fost că democraţiile capitaliste occidentale exemplifică punctul final al evoluţiei umane, iar restul lumii trebuie doar să recupereze şi să asimileze".

Dinamica fără precedent a economiei Chinei din ultimele decenii a invalidat, însă, această ipoteză, inclusiv din punct de vedere al intervenţiei statului în economie sau al cadrului instituţional.

În cartea sa din 2016, "Cum a scăpat China din capcana sărăciei", Ang scrie că "dezvoltarea este un proces co-evolutiv", în care "statele şi pieţele interacţionează şi se adaptează reciproc, schimbându-se reciproc în timp". Un accent deosebit este pus şi pe faptul că "nici creşterea economică, nici buna guvernanţă nu au prioritate în dezvoltare".

Lucrarea mai subliniază că politicile economice din China sunt descentralizate, deoarece guvernul central stabileşte directivele, dar guvernele locale stabilesc detaliile şi modul de implementare.

Aceste mod de acţiune este numit "improvizaţie dirijată" de autoare, care mai subliniază că "reformatorii centrali sunt mai eficienţi în promovarea adaptării atunci când dirijează, nu când dictează".

Mai recent, profesorul Yuen Yuen Ang a prezentat o analiză la Project Syndicate, "Doing Development in the Polycrisis", referitoare la o nouă modalitate de abordare a dezvoltării economice în perioadele marcate de crize simultane şi puternic interconectate, descrise prin noţiunea de "policriză".

În opinia sa, soluţiile propuse în prezent sunt fragmentate şi nu pot rezolva probleme de natură sistemică. Astfel de propuneri vin inclusiv de la laureaţi ai Premiului Nobel pentru economie, cum este cazul celor trei câştigători din 2019, care propun "împărţirea sărăciei globale în probleme mai mici şi mai uşor de gestionat" şi soluţionarea lor prin "microintervenţii".

Atunci de ce întârzie să apară rezultate substanţiale după atâtea decenii de studii, cercetări şi tot felul de programe multilaterale de finanţare? Răspunsul profesorului Ang este că "discuţiile despre policriză par să ajungă întotdeauna la un punct mort deoarece nu reuşesc să recunoască tocmai paradigma industrial-colonială care a condus la aceste crize".

Mai mult, "policriza inspiră teamă elitelor globale deoarece expune limitele forţelor şi modelele mentale care stau la baza lor", iar unul dintre aspectele lor fundamentale este "abordarea sistemelor naturale şi sociale complexe şi dinamice ca obiecte mecanice".

Tocmai din acest motiv se scrie aşa de mult despre optimizare sau căutarea politicilor care conduc la atingerea sau revenirea la echilibru, o noţiune nu doar iluzorie, ci şi deosebit de periculoasă în condiţiile în care se încearcă aplicarea ei unor sisteme care dispun de numeroase sisteme de autoreglare, cum sunt cele ecologice, sau care includ şi agenţi cu voinţă proprie, cum sunt cele economice şi sociale.

Relaţiile de cauzalitate sunt foarte greu de identificat în astfel de sisteme complexe şi dinamice, mai ales când este vorba, în majoritatea cazurilor, de dinamici neliniare sau haotice.

Soluţia? "Calităţile adaptative şi multicauzale inerente sistemelor complexe, precum pădurile, sunt considerate complicaţii enervante care trebuie eliminate", după cum mai subliniază autoarea.

Prin eliminarea "complicaţiilor", factorii decizionali de la nivel internaţional, guvernamental sau al băncilor centrale, construiesc modele care nu mai au niciun fel de legătură cu realitatea, iar apoi le utilizează pentru decizii care, de cele mai multe ori, au efecte contrare celor aşteptate.

Efectele "modului de gândire mecanic" sunt ilustrate pentru agricultură, sector în care producţia a crescut prin uniformizarea şi eficientizare, însă preţul plătit este foarte mare: pe termen lung s-a înregistrat pierderea biodiversităţii, în timp ce utilizarea excesivă a substanţelor chimice a dus la daune ecologice grave.

Profesorul Ang mai accentuează faptul că "mentalitatea mecanică" este însoţită de "viziunea colonială asupra lumii", conform căreia "democraţiile capitaliste occidentale reprezintă punctul final al evoluţiei umane, iar restul lumii trebuie doar să recupereze şi să asimileze".

În acest sens sunt construite toate reformele şi codurile "de bună guvernare" promovate de organizaţiile internaţionale, cum este Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional.

Dar adoptarea şi aplicare lor mecanică nu au avut deloc succesul promis. "Simpla imitare sau adoptarea prin moştenire colonială a formelor organizaţionale au fost cauze principale ale problemelor profunde cu care se confruntă ţările în curs de dezvoltare", după cum au declarat economişti şi sociologi citaţi în articol.

Profesorul Yuen Yuen Ang consideră că a venit vremea pentru noi căi de gândire şi de acţiune, care să conducă la construirea unei noi paradigme a dezvoltării, aplicabile chiar şi în condiţiile unei policrize.

În primul rând, trebuie înlocuit modul modul de gândire mecanic cu paradigma unei economii politice adaptative, care porneşte de la recunoaşterea faptului că sistemele naturale şi sociale nu sunt doar "complicate", ci sunt sisteme complexe care "se adaptează, învaţă şi se conectează între ele în mod constant în contextul unei ordini emergente mai largi". Orice încercare de aplicare a unor reguli mecanice acestor sisteme poate avea efecte distructive, deoarece conduce la blocarea sau chiar eliminarea mecanismelor de autoreglare.

"Studierea modului în care funcţionează sistemele complexe, în special în Sudul Global, ne poate ajuta să obţinem noi perspective şi soluţii într-o lume distorsionată de fetişismul maşinilor şi de relatările rarefiate despre creşterea occidentală", mai subliniază autoarea, care mai critică şi "blocarea" în cadrul rigid al creşterii prevalent în teoria economică actuală.

În al doilea rând, o paradigmă adaptivă trebuie să includă şi dimensiunea incluzivă şi morală, după cum mai arată profesorul de la Johns Hopkins, ceea ce presupune "înlocuirea logicii coloniale a asimilării" cu principiul "foloseşte ceea ce ai", care a stat la baza dezvoltării Chinei.

Ultima propunere subliniază că guvernele din secolul al XXI-lea ar trebui să nu mai oscileze între cele două extreme - pieţele neîngrădite şi economiile de comandă şi control - ci să se concentreze pe "dirijarea proceselor adaptive", deoarece "acest lucru implică coordonarea şi motivarea unei reţele descentralizate de actori, descoperirea, dar nu predeterminarea, rezultatelor de succes şi utilizarea pe scară largă a experimentării şi a feedback-ului de jos în sus, acţiuni care depăşesc domeniul de aplicare al politicilor industriale tradiţionale".

Concluzia profesorului Ang oferă atât motive de îngrijorare, cât şi motive de speranţă: "Policriza este paralizantă doar pentru cei care sunt ataşaţi de vechea ordine".

Dar cine are cel mai mult de câştigat din apărarea, cu orice preţ, a vechii ordini? Şi care autorităţi sunt gata să-şi recunoască limitele cunoaşterii, când promit că pot să ne planifice drumul către prosperitate?