Duşmanul duşmanului meu este duşmanul meu

De multă vreme nu mai urmăresc dezbaterile televizate. Înainte de orice, au o problemă: nu sunt interesante. Rareori dai peste cineva care să iasă din clişeele vehiculate cu atâta sârguinţă de "analişti”. Din când în când însă, trebuie să mărturisesc, merită să priveşti. Mie mi s-a întâmplat asta săptămâna trecută pe când priveam, din întâmplare, CNN.

Fiind vorba de CNN, în studiou erau, ca de obicei, reprezentanţi ai Stângii "woke”. Mă pregăteam să schimb canalul când o doamnă a luat cuvântul. Era ziaristă la New York Post şi, după cum vorbea, o "trumpistă” înfocată, din grupul MAGA. În mod normal, nu aş fi servit nici acest fel de retorică. Ceva însă m-a făcut să fiu atent.

Administraţia Trump - susţinea ziarista de la New York Post - are dreptate să ignore dreptul internaţional şi face bine că şi-a asumat o agendă de tipul "America first!”. Ce s-ar putea face altfel în condiţiile în care - susţinea doamna respectivă - dreptul internaţional este inexistent ca urmare a acţiunilor Rusiei, care a atacat Ucraina? În concluzie, ideea era că Statele Unite trebuie, la rândul lor, să se servească de pe bufetul scenei internaţionale, cu două mâini.

Ce se izbeşte la acest "argument” este aparenţa sa de logică. Într-adevăr, datorită comportamentului iresponsabil al Rusiei, de ani de zile Consiliul de Securitate este blocat. Şi atunci ce să facă biata administraţie de la Washington?

Din păcate însă, sub aparenţa de raţionalitate, poziţia exprimată de doamna ziaristă - o poziţie care, nu mă îndoiesc, este însuşită şi de grupul Trump - este dezaxată. Dacă cineva fură o butelie, nu înseamnă că trebuie să dai foc la Codul Penal şi să îl declari nul. Dacă Rusia face ce face, nu înseamnă că este bine şi corect ca Statale Unite să facă la fel.

Însă ziarista nu s-a lăsat. În continuare, ea avansa următoarea idee: Statele Unite trebuie să facă tot ce trebuie, indiferent de ce cred unii că înseamnă dreptul internaţional, pentru a-şi spori puterea în faţa pretenţiilor expansioniste ale Rusiei şi Chinei. Dacă asta înseamnă să pună mâna pe Venezuela şi Groenlanda, la nevoie prin forţă, asta este, să nu ne mai formalizăm...

Acesta este momentul în care, ca în reclama aceea când un individ începe să facă precum sirena unei ambulanţe, "nino-nino!”, realizezi că pacientul are nevoie de tratament. Am auzit bine? Deci ce face Trump este ca Rusia să fie mai slabă? Cum aşa?

Deci a şantaja Ucraina, care rezistă eroic de patru ani agresiunii ruseşti şi care a distrus deja o bună parte a stocului de blindate al Rusiei, înseamnă să slăbeşti Rusia? Cineva nu trăieşte pe planeta Pământ... A sugera că Statele Unite nu vor apăra ţările baltice în cazul unei agresiuni ruseşti înseamnă tot să slăbeşti Rusia?

Dimpotrivă. Tot ce a făcut Trump în al doilea mandat a fost să distrugă sistemul de alianţe care a fost una dintre sursele de putere ale Statelor Unite după cel de-Al Doilea Război Mondial. Dacă America este să continue ca putere globală, are nevoie de aliaţi, de baze şi de resurse. Cum? De unde?

Iată şi disputa cu Danemarca pe tema Groenlandei. L-am auzit pe Trump spunând că Danemarca îşi închipuie că are drepturi asupra insulei pentru că acum 500 de ani nişte danezi au debarcat acolo. Las la o parte faptul că după "logica” asta nici americanii nu ar avea dreptul la America. După cum voi trece şi peste faptul că nordicii nu doar au "debarcat” în Groenlanda ci chiar au colonizat-o. Şi nu acum 500 de ani, ci acum mai bine de 1000 de ani. În fine, ideea este alta.

Danemarca este în NATO. Ea pune la dispoziţia Statelor Unite oricum teritoriul Groenlandei pentru baza militare. În timpul Războiului Rece americanii aveau numeroase baza acolo, dar cu excepţia uneia, au fost închise. Ce împiedică Statele Unite să ceară baze? Danemarca şi-a semnalat deja intenţia sâ coopereze. Deci ce sens are acest circ?

Acum Trump încearcă să îi convingă pe americani că au nevoie de petrolul din Venezuela. Este ca şi cum preşedintele francez ar încerca să justifice ameninţarea cu anexarea regiunii Rinului cu argumentul că Franţa are nevoie disperată... de vinuri. Statele Unite deja sunt primul producător mondial de petrol, cu circa 22 la sută din producţia lumii. Ce nevoie mai are de petrolul din Venezuela, nu reuşesc să înţeleg...

Cu o asemenea politică externă bezmetică, nu este de mirare că Statele Unite, sub Trump, au o problemă majoră de credibilitate. Iată cazul Iranului. Acum o săptămână, Trump a spus clar: dacă regimul de la Teheran începe să omoare manifestanţi, Iranul va fi atacat şi regimul va avea soarte celui din Venezuela. Necazul este că cel din Venezuela este destul de bine, chiar şi fără Maduro. Iar Iranul chiar a început să omoare manifestanţi. Cu sutele. Şi nu pare să se sinchisească prea tare de verbiajul lui Donald Trump...

Trump însă nu dă semne că se potoleşte. A început să ameninţe Mexicul (o naţiune de 132 de milioane de oameni) că trimite trupe pentru a lupt împotriva cartelurilor. La grămadă şi separat, a ameninţat Canada, Nicaragua, Panama, Siria, Cuba şi Panama. A sugerat că Statele Unite nu vor apăra Coreea de Sud, însă ar fi gata de o întâlnire cu dictatorul din Coreea de Nord. Care tot îşi zăngăne rachetele balistice. Totul sugerează că el trăieşte în La-La Land.