Economia Rusiei a frânat în T2, cu cea mai slabă creştere din ultimele 15 luni

E.D.
Internaţional / 11 august 2014

Creşterea economică a Rusiei a încetinit, afişând în perioada aprilie-iunie 2014 cea mai slabă dinamică din ultimele cinci trimestre, deoarece sancţiunile impuse de SUA şi UE au afectat încrederea consumatorilor, transmite Bloomberg.

În trimestru doi din 2014, PIB-ul Rusiei a urcat în ritm anual cu 0,8%, faţă de un avans de 0,9% în primele trei luni ale anului, conform datelor preliminare publicate luni de Serviciul Federal de Statistică (Rosstat). Analiştii se aşteptau la o expansiune de 0,7%, în timp ce Ministerul Economiei estima un avans de 1,1% în perioada aprilie-iunie.

Sancţiunile impuse companiilor ruseşti din sectorul bancar, energetic, militar au ca obiectiv penalizarea Rusiei pentru rolul său în conflictul din Ucraina. Statele Unite şi Uniunea Europeană au anunţat măsuri de limitare a accesului la capital pentru Moscova.

Analiştii susţin că excluderea principalelor bănci ruse de stat de pe pieţele europene de capital va duce la creşterea costurilor de finanţare, scăderea profiturilor şi a capacităţii lor de creditare.

"Chiar înainte de criza din Ucraina consumul, principala sursă de creştere, era în declin, în urma datoriilor gospodăriilor şi a creşterii lente a salariilor", a afirmat analistul Vladimir Bragin, de la Alfa Capital în Moscova.

Anul acesta, rubla s-a depreciat cu 9% faţă de dolar iar ieşirile nete de capital din Rusia au ajuns în primul semestru din 2014 la 74,6 miliarde dolari, depăşind suma totală din 2013. Analiştii susţin că economia rusă ar putea înregistra în 2014 cea mai slabă creştere din ultimul deceniu, deoarece sancţiunile impuse Rusiei după anexarea Crimeii au accelerat ieşirile de capital şi au redus investiţiile.

Pe lângă incertitudinile politice, un alt factor care afectează creşterea economiei îl reprezintă nivelul ridicat al şomajului.

Tensiunile geopolitice au afectat investiţiile şi încrederea oamenilor de afaceri, limitând accesul la finanţare pe termen lung în Rusia şi în exterior şi afectând profiturile corporaţiilor.

Guvernul de la Moscova estimează că PIB-ul Rusiei va creşte anul acesta cu 0,5%, cel mai lent ritm de la declinul înregistrat în 2009.

"Vom vedea o contractare a PIB-ului în trimestru trei din 2014 deoarece sancţiunile ar putea afecta activitatea economică şi ar putea duce la scăderea creditelor acordate corporaţiilor, în timp ce inflaţia va avea impact asupra consumului", a apreciat economistul

Dmitry Polevoy, de la ING Groep NV în Moscova.

Serviciul Federal de Statistică nu publică date trimestriale, dar recent ministrul rus al Economiei, Alexei Ulyukayev, a avertizat că PIB-ul Rusiei va intra probabil în recesiune până la sfârşitul trimestrului doi din 2014, deoarece investiţiile şi pieţele financiare sunt afectate de criza din Ucraina.

Economia rusească înregistra o tendinţă de încetinire încă dinainte de criza ucraineană, cu o creştere de 1,3% în 2013, faţă de un avans de 3,4% în 2012 şi o creştere de 4,3% în 2011. Experţii apreciază că unul dintre motive este faptul că modelul actual de creştere al Rusiei se bazează pe un preţ ridicat al hidrocarburilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb