Eurobank vinde divizia ucraineană pentru 95 milioane de euro

E.D.
Internaţional / 18 august 2014

Eurobank, al treilea grup bancar elen, a anunţat astăzi că a ajuns la un acord privind vânzarea diviziei sale din Ucraina către grupul ucrainean Delta Bank Group pentru 95 de milioane de euro, transmite Reuters.

Într-un scurt comunicat de presă, Eurobank a precizat că acordul privind vânzarea PJSC Universal Bank şi transferul activelor Eurobank din Ucraina ar urma să se finalizeze în cursul acestui an. Grupul bancar elen adaugă că această tranzacţie va avea un impact de aproximativ cinci puncte de bază asupra indicatorului sau Common Equity Tier 1 ratio.

Eurobank, care a înregistrat anul trecut pierderi de 1,15 miliarde de euro, din cauza provizioanelor pentru creditele neperformante, a devenit prima bancă elenă deţinută de Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) care revine sub controlul investitorilor privaţi, după majorarea cu succes a capitalului, în valoare de 2,86 miliarde de euro, prin emiterea de noi acţiuni. În urma acestei operaţiuni, participaţia deţinută de Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) la Eurobank a scăzut până la 35,4% de la aproximativ 95% anterior.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2452
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5190
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5773
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1269
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.3435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb