Exodul tăcut al elitei AI - cum subvenţionează Europa viitorul tehnologic al Americii

Europa îşi produce propriile elite tehnologice în inteligenţă artificială, le şlefuieşte în universităţi puternice şi în institute respectate, apoi priveşte cum pleacă, metodic, către ecosisteme care le pot oferi mai mulţi bani, mai multă putere de calcul, mai multă viteză, mai mult capital de creştere şi sentimentul că „frontiera” se construieşte în altă parte, se arată într-un articol publicat de Euronews. Sursa citată precizează că exodul experţilor în inteligenţă artificială din Europa nu mai este o temă de conferinţă, ci o vulnerabilitate strategică ce se vede în cifre şi în hărţi de mobilitate: continentul are, potrivit unei cartografieri globale a profesioniştilor din inteligenţă artificială, cu aproximativ 30% mai mult talent în acest domeniu pe cap de locuitor decât Statele Unite şi aproape de trei ori mai mult decât China, dar, paradoxal, înregistrează un flux net negativ semnificativ de profesionişti seniori. Această scurgere de vârf loveşte exact acolo unde contează cel mai mult, în capacitatea de a transforma cercetarea şi educaţia în campioni globali, în laboratoare de frontieră, în companii care se extind rapid şi în proprietate intelectuală valorificată economic în interiorul Uniunii Europene, conform sursei citate.

Raportul Interface din 2024 o spune fără menajamente: ţările europene „pierd talent semnificativ în inteligenţă artificială, atât naţional, cât şi internaţional, către Statele Unite”, cu Germania ca exemplu masiv de export de specialişti în inteligenţă artificială către SUA şi Regatul Unit. Franţa se află în acelaşi registru negativ, ca şi Elveţia, cele două state funcţionând ca zone de tranzit către SUA şi Regatul Unit.

La o analiză mai atentă, Europa nu pierde doar oameni, ci pierde exact investiţia cea mai scumpă: specialişti foarte calificaţi şi extrem de mobili, formaţi într-un sistem care încă subvenţionează masiv educaţia, cercetarea şi infrastructura publică, dar care nu reuşeşte să monetizeze suficient rezultatul final. Potrivit sursei citate, 57% dintre profesioniştii în inteligenţă artificială care lucrează în Europa şi-au făcut studiile universitare de licenţă în afara Europei, comparativ cu 38% în Statele Unite; Irlanda este un caz aproape didactic, cu circa 28% dintre profesioniştii în inteligenţă artificială având diplome de licenţă obţinute în India, iar în Regatul Unit proporţia este de aproximativ 14%. Mulţi dintre aceşti oameni, odată integraţi în Europa, îşi folosesc mobilitatea internaţională ca pe un escalator către ecosistemul american, unde pachetele de compensaţii şi condiţiile de cercetare sunt, pur şi simplu, mai greu de refuzat.

• Venituri mai mari în SUA pentru specialiştii în AI

Primul motiv al exodului este remuneraţia. Conform sursei citate, pentru locuri de muncă similare, salariile din domeniul inteligenţei artificiale din Statele Unite sunt, de regulă, cu 30% până la 70% mai mari decât în cea mai mare parte a Europei. De exemplu, un inginer în inteligenţă artificială de nivel mediu sau senior în SUA ajunge frecvent la salarii de bază între 140.000 şi 210.000 dolari, iar compensaţia totală urcă mult mai sus prin prime şi acţiuni, în timp ce în Europa de Vest şi de Nord specialiştii seniori câştigă, de regulă, între 90.000 şi 150.000 dolari, iar în Europa de Sud şi de Est adesea sub 100.000 dolari.

Însă diferenţa care decide viitorul nu este doar salariul, ci şi participaţia la capital, potrivit sursei citate: în SUA, opţiunile pe acţiuni şi câştigul potenţial al angajaţilor timpurii sunt o cultură şi o infrastructură financiară; în Europa, rămân mai rare şi, atunci când există, sunt adesea mai puţin generoase, inclusiv în companii aflate în faza de extindere, ceea ce face ca pentru inginerii seniori şi fondatori care cer un potenţial real pe termen lung, rămânerea pe continent să arate, pragmatic, ca o plafonare. Şi chiar atunci când Europa încearcă să atragă înapoi sau să aducă noi cercetători, diferenţa salarială devine barieră: revista Science Business nota, citând un specialist în politici de cercetare de la Bruxelles, că mulţi cercetători americani ar fi dispuşi să vină în Europa, dar o reducere de ordinul zecilor de procente a veniturilor le blochează decizia.

• Susţinerea scale-up-ului pentru companiile mici, o problemă în UE

Al doilea motiv al exodului se referă la puterea de calcul şi accesul la „frontieră”, arată cei de la Euronews. Cercetătorii care vor să lucreze la cele mai mari modele, cele mai mari seturi de date şi cele mai costisitoare experimente tind să se orienteze către locurile unde există clustere masive, laboratoare de vârf şi proiecte de modele de frontieră la scară. Statele Unite concentrează o pondere mare din această infrastructură şi din aceste organizaţii, în timp ce Europa rămâne, încă, fragmentată: are universităţi excelente şi institute publice puternice, dar mai puţine locuri care combină simultan cercetarea de nivel mondial, puterea de calcul la scară mare şi comercializarea agresivă într-un singur ecosistem integrat. Horizon Europe şi programele naţionale există, dar, în percepţia industriei şi a cercetătorilor, finanţarea şi accesul la putere de calcul sunt adesea sub ceea ce oferă laboratoarele americane de vârf, iar când „frontiera” se mută rapid, diferenţele de resurse se transformă în diferenţe de carieră.

Al treilea motiv al exodului este decalajul de extindere sau scalare: momentul în care un start-up de inteligenţă artificială sau tehnologie profundă are nevoie de runde mari, rapide, tolerate la risc şi suficient de consistente pentru a susţine creşterea globală. În Europa, rundele de tip Series B şi cele ulterioare sunt adesea mai mici, mai lente şi mai prudente decât în Statele Unite, cu condiţii mai stricte; rezultatul este previzibil: unii fondatori îşi mută sediul, conducerea sau echipele senior către SUA, acolo unde capitalul de creştere este mai abundent, decizia mai rapidă, iar eşecul mai puţin stigmatizat.

Datele Atomico din raportul „State of European Tech 2025” arată un indicator simplu, dar dureros: fluxurile nete de talent tehnologic către Europa au scăzut de la aproximativ 52.000 în 2022 la doar 26.000 în 2024, în timp ce destinaţiile de atracţie rămân Statele Unite, Canada şi Australia.

Şi peste toate vine arhitectura europeană alcătuită din reguli, risc şi fragmentare. Uniunea Europeană şi-a construit o identitate de inteligenţă artificială „de încredere”, bazată pe drepturi, cristalizată în AI Act; pentru unii, acesta este un avantaj competitiv şi un semn de maturitate, pentru alţii generează incertitudine operaţională, costuri de conformare, termene neclare şi frână în inovare, mai ales atunci când achiziţia publică este lentă şi când piaţa unică, în practică, înseamnă încă diferenţe între statele membre în materie de fiscalitate, legislaţia muncii şi scheme de sprijin. Acest lucru face ca extinderea unei singure companii de inteligenţă artificială în interiorul Uniunii Europene să fie, adesea, mai complicată decât extinderea într-o piaţă unificată precum cea americană, iar într-o industrie în care viteza decide, complexitatea administrativă se transformă într-un avantaj pentru concurenţă.

• Mobilitatea intraeuropeană a specialiştilor în AI

Mobilitatea nu este doar „în afară”, ci şi „în interior”, iar acest lucru arată încă o dată că Europa are talent şi circulaţie, dar nu are suficientă retenţie la vârf. Sursa citată susţine că în 2023, Elveţia şi câteva ţări mai mici au atras aproximativ 18% din relocările intraeuropene ale profesioniştilor în inteligenţă artificială, în principal din Franţa, Germania şi Italia, impulsionate de salarii mai mari, universităţi puternice şi proximitate; istoric, Ţările de Jos şi Regatul Unit au concentrat circa 23% din astfel de mişcări, descriind un schimb de creiere cu mobilitate ridicată. Dar chiar şi aceste centre pierd constant profesionişti experimentaţi către Statele Unite, iar Germania rămâne exemplul emblematic al paradoxului: atrage, inclusiv fluxuri din India, dar continuă să piardă specialişti seniori către SUA, Regatul Unit şi Elveţia.

În acest context, Uniunea Europeană încearcă să inverseze tendinţa, conştientă că fără oameni nu există suveranitate tehnologică, iar fără suveranitate nu există putere economică reală în inteligenţă artificială. Statele membre au convenit asupra unei Recomandări a Consiliului pentru un cadru european de atragere şi retenţie a talentelor din cercetare, inovare şi antreprenoriat, în logica „circulaţiei echilibrate a talentelor” din Spaţiul European de Cercetare, iar Comisia Europeană a lansat iniţiative precum Talent Pool pentru lucrători din afara Uniunii Europene, birouri de acces legal, Parteneriate pentru Talente şi componenta Marie Sklodowska-Curie „Choose Europe”, orientată către cofinanţarea recrutării cercetătorilor internaţionali de top în inteligenţă artificială şi legarea granturilor de perspective de carieră pe termen lung. În documentele şi comunicările despre „Choose Europe for Science”, schema este prezentată explicit ca un răspuns la precaritatea carierelor de cercetare şi la riscul de exod al creierelor, cu un apel-pilot în 2025 şi un buget indicativ de 22,5 milioane euro, tocmai pentru a face carierele în cercetarea europeană mai atractive şi mai stabile.

Marea iluzie confortabilă a Europei a fost aceea că „avem universităţi bune, deci vom câştiga”, dar în inteligenţa artificială nu câştigă cine formează, ci cine reţine, cine extinde şi cine transformă talentul în produse, modele, companii şi putere economică. Europa are „materia primă” mai multă decât rivalii, după unele măsurători chiar peste Statele Unite pe cap de locuitor, însă, dacă scurgerea netă de specialişti seniori continuă şi dacă diferenţa de resurse la frontieră rămâne, UE riscă să devină furnizorul de elită al altora, o pepinieră care livrează minţi pentru laboratoare şi companii ce îşi construiesc dominaţia în altă parte, în timp ce aici rămân, prea des, doar diplomele, proiectele-pilot şi promisiunea că „data viitoare” va fi diferit.