Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat marţi că, în opinia sa, partidul nu va susţine o eventuală nominalizare a lui Eugen Tomac pentru funcţia de prim-ministru şi a menţionat că nu există varianta votării unui guvern "condus de oricine altcineva" din care să facă parte Partidul Social Democrat, informează Agerpres.
"Eu am spus-o constant: după ce preşedintele statului face o propunere, preşedintele partidului, Ilie Bolojan, va convoca o şedinţă de Birou Politic Naţional şi Biroul Politic Naţional se va pronunţa. Opinia mea este că nu va susţine o asemenea propunere.(...) Nu mă surprinde nimic. PSD, AUR şi ceilalţi 281 au dat jos prin moţiune Guvernul Bolojan şi pe regulile democraţiei trebuie să-şi asume guvernarea. E simplu. Şi-o asumă în comun şi-o asumă unii şi îi susţin ceilalţi. PNL a anunţat că intră în opoziţie faţă de Partidul Social Democrat. Nu există varianta votării unui guvern condus de oricine altcineva din care să facă parte Partidul Social Democrat", a precizat Fenechiu, la Parlament, întrebat dacă PNL l-ar susţine pe Eugen Tomac în cazul în care acesta va fi desemnat de preşedintele Nicuşor Dan pentru funcţia de premier.
Referitor la posibilitatea ca actualii miniştri Alexandru Nazare şi Dragoş Pîslaru să facă parte dintr-un eventual guvern tehnocrat condus de Eugen Tomac, liderul senatorilor PNL a precizat că Alexandru Nazare nu mai este membru al partidului. Fenechiu a spus că Nazare a demisionat când a fost numit în Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale.
"Nu ştiu dacă va întreba cineva partidul. Cei doi nefiind membri ai Partidul Naţional Liberal, nu ştiu. L-am auzit pe domnul Pîslaru spunând că nu poate accepta fără să aibă o discuţie şi acordul lui Ilie Bolojan. A fost declaraţia de săptămâna trecută când a fost întrebat pe tema asta. Şi Alexandru Nazare a fost vehiculat. Faptul că doi specialişti din guvernul Bolojan sunt targhetaţi pentru un nou guvern arată faptul că Bolojan a promovat miniştrii competenţi pe care îi vrea toată lumea", a mai spus Daniel Fenechiu.
El a mai afirmat că Eugen Tomac nu are nicio obligaţie faţă de Partidul Naţional Liberal şi nu ştie care e motivul pentru care acesta "s-ar arunca în această funcţie".
"Vă daţi seama că eu n-am de unde să ştiu care e motivul pentru care domnul Tomac ar renunţa la mandatul de europarlamentar pentru o aventură de acest gen. Dar, cine ştie, oamenii pot avea resorturi diferite", a mai spus liderul senatorilor PNL.
Întrebat pe cine ar avantaja o eventuală desemnare a unui premier tehnocrat şi dacă o astfel de decizie ar reprezenta o nouă încercare a preşedintelui de a proteja PSD, Daniel Fenechiu a afirmat că, în acest scenariu, PNL ar trece în opoziţie şi ar practica o opoziţie constructivă.
"Ilie Bolojan a spus foarte clar: un guvern tehnocrat nu poate să fie decât un guvern slab, un guvern care cu siguranţă va fi păpuşat politic. Aduceţi-vă aminte de Guvernul Cioloş, tot aşa un guvern cu încredere largă, promovat, care într-un an de zile a făcut lucrurile de aşa manieră ca PSD să câştige alegerile cu 47% peste foarte puţină vreme. Deci un guvern care a făcut ce şi-a dorit majoritatea condusă de PSD, dar pe care l-au decontat alţii, inclusiv PNL. Partidul Naţional Liberal va spune "nu" vehement acestui tip de abordare. Noi vom intra în opoziţie şi vom face o opoziţie constructivă, în sensul că, aşa cum anunţat premierul Bolojan: vom vota tot ceea ce înseamnă PNRR, SAFE, OCDE şi toate măsurile necesare pentru menţinerea unui deficit bugetar în limitele stabilite cu Uniunea Europeană", a mai susţinut liderul senatorilor PNL.
Potrivit acestuia, în PNL au fost lideri care au spus că partidul trebuie să aibă o relaţie foarte bună cu preşedintele.
"Dar partidul are o relaţie foarte bună cu preşedintele. Noi îl iubim pe preşedinte, l-am votat, i-am făcut campanie electorală şi el ne-a susţinut foarte mult, l-a susţinut pe Bolojan vizibil, adică am simţit că avem un preşedinte care susţine dreapta românească", a arătat Fenechiu.
Întrebat cum a susţinut preşedintele Nicuşor Dan Partidul Naţional Liberal, Fenechiu a răspuns: "în gând".
"Eu vă spun că eu personal sunt uşor dezamăgit de faptul că preşedintele a optat să aibă o atitudine extrem de pasivă faţă lucrurile care se întâmplă în zona politică", a mai arătat Fenechiu.
El a subliniat că s-a creat o majoritate care a dărâmat Guvernul Bolojan, iar preşedintele are toate prerogativele necesare să identifice o persoană care să facă o majoritate.
"Dacă eram preşedintele României, aş fi chemat partidele şi aş fi spus: oameni buni, până în septembrie trebuie să absorbim o grămadă de bani, avem SAFE, OCDE, haideţi naibii să păstrăm echilibrul acestei ţări măcar până în septembrie. Asta aş fi făcut eu. Eu nu pot obliga ca preşedinte un partid politic să facă ceva, dar în momentul în care vorbesc de priorităţile României, de interesele României, pot face acest lucru. Şi eu asta aş fi făcut, aş fi comunicat public acest lucru, m-aş fi implicat în această chestiune", a mai menţionat liderul senatorilor PNL.
Fenechiu a adăugat că "soluţia firească" ar fi ca preşedintele să-i dea mandatul de premier liderului PSD, Sorin Grindeanu. "Eu, ca preşedinte, i-aş fi spus: Sorine, dragă, l-ai demis pe Bolojan, ai făcut o majoritate, atunci fă Guvernul", a arătat acesta.
În opinia lui Fenechiu, nu vor fi liberali care să voteze noul guvern.
"Într-o armată de aproape 100 de parlamentari, mă rog, poate există una două voci disidente din motive diverse, dar eu nu cred acest lucru pentru că n-ar exista o miză oarecare, de ce ar face un coleg o treabă de genul ăsta. A fost ales pe listele PNL, are în spate organizaţia, are un vot democratic luat în unanimitate în sensul ăsta", a mai spus Fenechiu.



















































Opinia Cititorului