Fonduri Europene

3 aprilie 2012

Bode detaşează 6 consilieri la structurile responsabile cu gestionarea fondurilor europene

F. A.Fonduri Europene / 23 martie 2012

Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri (MECMA), Lucian Bode, a decis să detaşeze un număr de 6 consilieri personali, alături de o echipă de specialişti din cadrul aparatului propriu al instituţiei, la structurile din portofoliul MECMA responsabile cu gestionarea fondurilor europene (AMPOSCCE, OIE, OIIMM), potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Discuţii despre realocarea de fonduri pentru reabilitarea termică şi implementarea proiectelor contractate

F.A.Fonduri Europene / 19 martie 2012

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Cristian Petrescu, şi comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, au discutat astăzi, la Bucureşti, despre realocarea unor fonduri europene pentru realizarea lucrărilor de reabilitare termică şi despre presiunea pe care Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional (POR) trebuie să o pună pe beneficiarii contractelor din fonduri europene pentru imediata lor implementare, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>
Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0988
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4463
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5546
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8749
Gram de aur (XAU)Gram de aur651.7349

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo