PSD sau arta jocului
Cu mărgele de sticlă

Pentru cei mai mulţi dintre spectatorii teatrului politic din România, mişcările PSD-ului, în contextul actualei guvernări de coaliţie, sunt aproape fără înţeles. Obstacolul de care, aparent, se împiedică zi de zi aliotmanul pesedist este Bolojan, actualul premier. De el pare că nu mai au loc să mişte, nici măcar să respire, baronii din teritoriu ai PSD-ului şi nici cei de la centru. Este adevărat, Bolojan a declanşat operaţiunea tunderii mai de jos, de la rădăcină, a stufoaselor surse de fonduri şi venituri guvernamentale din care îşi trag averile şi puterea baronii locali. Le-a luat din tain. Al lor şi al găştilor de care depinde forţa electorală a partidului aşa-zis social democrat. Desigur, doare! Folosindu-se de contextul crizei globale sistemice care îşi revarsă din plin consecinţele şi pe malurile Dîmboviţei, Bolojan a luat barda în mînă şi s-a pus să dea cu ea, temeinic, la rădăcina PSD. S-au mai văzut cazuri, nu e primul. Toţi ceilalţi, în frunte cu Iohannis, au sfîrşit cu multe bătături în palmă şi rezultate finale nu tocmai convingătoare. De unde, de neunde, PSD-ul dacă nu a crescut electoral, s-a menţinut pe linia de plutire, iar cînd nu s-a menţinut nici acolo, s-a scufundat... dar ceva mai lent şi mai puţin îngrijorător decît alţii... vezi istoricul PNŢ-cd, PNL, România Mare sau USR.

Faptul că PSD vrea să scape de Bolojan este de înţeles. Dar, la ce îi trebuie atîta ”frăsuneală”, consultări în partid, discuţii, dezbateri interne, nenumărate sonde aruncate celorlalte partide cu care ar putea guverna în continuare, fără Bolojan? De ce nu aşteaptă pur şi simplu termenul prestabilit de rotaţie în coaliţie care să îl aducă la Palatul Victoria pe Grindeanu, omul lor? O ipoteză ar fi că le este teamă de consolidarea credibilităţii politice a actualului premier, de transferul de credibilitate de la el la PNL şi, pe cale de consecinţă, la un important cîştig electoral pentru partidul liberalilor. Poate şi al USR. Nu pare foarte probabil, dar rămîne plauzibil. O altă ipoteză, greu de confirmat, dar credibilă, este aceea că PSD-ul a aflat deja că la sorocul rotativei de la Palatul Victoria, va fi lăsat cu ochii în soare. PNL şi USR, cu posibil sprijin de la Cotroceni, vor produce criza şi prăbuşirea coaliţiei, avînd grijă să dea vina cît mai mult pe partenerul cîrcotaş, PSD. Din această perspectivă, Grindeanu face azi jocul de care au nevoie, mîine, PNL şi USR! O altă ipoteză, cît se poate de credibilă, este aceea că PSD-ul foloseşte tactica ”opoziţiei de la guvernare”, de care s-a mai folosit şi în alte dăţi, nu pentru a precipita destrămarea actualei formule de guvernare, ci pentru a restructura din mers contractul şi condiţiile participării la coaliţie, în favoarea sa, concomitent cu plantarea seminţelor discordiei în sînul partenerului-competitor, PNL. Odată slăbit, şansa ca el să cedeze în favoarea cerinţelor formulate de baronii locali ai PSD creşte. La fel de bine putem face ipoteza că Grindeanu, un aşa zis lider fără nici o greutate politică proprie, este îngrozit de posibilitatea de a se vedea lipsit de spijinul baronilor din teritoriu. Fie că stă la guvernare, fie că împinge spre ieşire, baronii din teritoriu ar putea să îl penalizeze radical, să îi ia capul! Pentru el nu contează care opţiune ar putea fi bună şi care mai bună sau rea, ci doar în care scenariu nu este dat afară în şuturi pe uşa din dos a PSD-ului. Drept pentru care, bate cu sîrg coclaurile patriei şi fiefurile baroniale ale PSD, pentru a afla chiar din gura ”Marilor Boieri” ce să facă el pentru ca ei să fie mulţumiţi şi să nu îl dea pe mîna gealatului! Atît: Grindeanu în misiune pentru salvarea propriului scaun!

În romanul lui Hermann Hesse (”Das Glasperlenspiel”), finalitatea jocului cu mărgele de sticlă este perfecţiunea estetică. Armonia unei ordini absolute, capabilă să stabilească odată pentru totdeauna, cu puterea unei decizii definitive, inatacabile, supremaţia lumii artificiale, ludice, lipsită de consistenţă, dar perfectă, asupra celei reale, împovărată de greutatea imperfecţiunii, a erorilor groteşti, a instabilităţii şi disarmoniei, a contradicţiilor ireductibile. Pentru PSD şi pentru întreaga panoplie politică a României, de ieri şi de azi, politica este doar un alt fel de joc cu mărgele de sticlă. Miza nu este armonia, ci deţinerea puterii, în formă pură, netulburată, eternă! Condiţia, ca şi la Hesse, este ruperea totală de realitate. Vă mai aduceţi aminte de vizionarul pesedist fruntaş care prevedea stabilizarea la putere a PSD-ului pentru vreo patruzeci de ani?!!! Acolo se află şi azi, doar că, mai de la o vreme, are nevoie şi de proptele: PNL, USR, AUR sau cine s-o găsi! Exact ca ”înaintaşii săi” de la vîrful PSD, călărindu-şi ambiţiile politice, Grindeanu poate fi asemuit unui soi de Josef Knecht. Ruperea de realitate şi neobosita osîrdie cu care caută absolutul, unul estetic, celălalt politic, îl aseamănă cu personajul lui Hesse. Două lucruri esenţiale, însă, îl aruncă în afara orbitei: spre deosebire de Knecht, momîia PSD-ului nu are nici un fel de apetenţă pentru contactul, pentru descoperirea, pentru experimentarea realităţii. În consecinţă, nu va părăsi niciodată de bunăvoie poziţia de Magister Ludi, nu va ieşi niciodată dincolo de zidurile Castaliei şi nu va putea crede în ruptul capului că lumea reală ar putea fi mai importantă decît cea în care el se joacă, liber de orice costuri şi consecinţe, cu destinele a milioane de oameni, aşa cum s-ar juca cu perlele de stică, din genialul roman al lui Hesse.