Fost procuror şef al TPI: "E nevoie de o instanţă globală anticorupţie care să îi judece pe liderii lumii”

Un magistrat sud-african, fost procuror al ONU în dosare de genocid şi crime de război, susţine că este imperativă înfiinţarea unei Curţi Internaţionale Anticorupţie, capabilă să-i tragă la răspundere pe liderii corupţi ai lumii, potrivit unui interviu acordat site-ului de investigaţii Follow the Money.

„Fără corupţie, regimurile autocratice şi represive nu pot funcţiona. Fără corupţie, genocidul nu poate exista”, avertizează, potrivit sursei citate, Richard Goldstone, unul dintre cei mai respectaţi jurişti internaţionali, care a fost procuror-şef al Tribunalului Penal Internaţional constituit în cadrul ONU şi care a instrumentat dosare privind genocidul din Rwanda şi crimele din fosta Iugoslavie.

În viziunea sa, actualul sistem internaţional este incapabil să sancţioneze marile reţele de corupţie care operează peste graniţe, iar această lacună permite cleptocraţilor să prospere nestingheriţi, în timp ce populaţiile din ţările lor suportă costurile. Goldstone afirmă că există un „vid” major în dreptul internaţional atunci când vine vorba de combaterea corupţiei la nivel înalt. Deşi există convenţii şi mecanisme formale, acestea nu au forţă reală de aplicare, iar liderii corupţi reuşesc frecvent să evite răspunderea penală, susţine fostul procuror-şef al TPI. În lipsa unui instrument eficient, spune el, corupţia devine un sistem global protejat de graniţe, complicităţi şi interese politice.

Experienţa sa din Africa de Sud, unde a investigat violenţele din perioada de tranziţie post-apartheid, i-a arătat cât de adânc poate fi infiltrat aparatul de stat de interese obscure. Anchetele sale au dus la demiterea unor oficiali de rang înalt din structurile de securitate, demonstrând că inclusiv instituţiile statului pot fi folosite pentru a submina procese democratice şi pentru a bloca schimbarea politică.

Ulterior, în cadrul investigaţiei ONU privind programul „petrol contra hrană” din Irak, Goldstone a descoperit dimensiuni şocante ale corupţiei globale: mii de companii din zeci de ţări implicate în mită şi comisioane ilegale, alături de politicieni şi diplomaţi. Cu toate acestea, cei care au beneficiat cel mai mult au scăpat în mare parte nepedepsiţi, iar această realitate l-a determinat să concluzioneze că sistemul juridic internaţional favorizează, în mod paradoxal, chiar pe cei care ar trebui să fie sancţionaţi.

Această „asimetrie”, cum o numeşte el, a devenit motorul unei noi misiuni: crearea unei instanţe internaţionale dedicate exclusiv combaterii marii corupţii. Curtea propusă ar avea competenţa de a investiga şi judeca şefi de stat, miniştri şi reţelele lor de intermediari - avocaţi, bancheri, consultanţi - fără de care fluxurile financiare ilegale nu ar putea exista. În paralel, o a doua componentă ar urmări identificarea, îngheţarea şi recuperarea averilor dobândite ilegal.

Problema fundamentală, explică Goldstone, este că banii proveniţi din corupţie nu rămân în ţările de origine. Ei sunt transferaţi în jurisdicţii sigure - imobiliare de lux în Londra, conturi bancare în Elveţia, companii offshore în Panama sau structuri financiare complexe în Europa Occidentală. Astfel, statele afectate de corupţie sunt obligate să ceară ajutor altor guverne pentru a recupera fondurile, un proces lent, ineficient şi adesea blocat de interese politice sau lipsă de voinţă.

În lipsa unei intervenţii coordonate, spune el, sistemul actual devine practic un scut pentru cleptocraţi. Chiar şi atunci când există dovezi, investigaţiile internaţionale pot eşua din cauza lipsei de cooperare între state, iar cazurile se pierd în birocraţie sau sunt abandonate.

Goldstone avertizează că această realitate are consecinţe directe asupra stabilităţii globale. Corupţia nu este doar o problemă economică, ci una de securitate şi drepturi fundamentale. Ea alimentează conflicte, subminează instituţiile democratice şi împiedică dezvoltarea societăţilor, condamnând milioane de oameni la sărăcie.

În opinia sa, o Curte Internaţională Anticorupţie ar funcţiona după modelul subsidiarităţii, intervenind doar atunci când statele nu pot sau nu vor să acţioneze. Cu toate acestea, provocarea majoră rămâne convingerea marilor puteri să accepte un astfel de mecanism, în condiţiile în care unele dintre ele au manifestat reticenţă chiar şi faţă de alte instituţii internaţionale, cum ar fi Curtea Penală Internaţională.