Google va returna părinţilor 19 milioane de dolari pentru cheltuieli neautorizate ale copiilor

E.D.
Internaţional / 5 septembrie 2014

Google, a treia companie acuzată că a taxat pe nedrept consumatorii pentru cumpărături neautorizate realizate de copii prin aplicaţiile mobile, a fost de acord să le returneze părinţilor circa 19 milioane de dolari, transmite Bloomberg.

Google devine, astfel, a treia mare companie din SUA, după Apple şi Amazon, obligată de către Comisia pentru Comerţ să restituie sumele încasate fără acordul clienţilor.

"Pe măsură ce tot mai mulţi americani aleg tehnologia mobilă, e vital să le reamintim companiilor că măsurile de protecţie a consumatorilor trebuie să funcţioneze în continuare, ceea ce include şi grija pentru a nu taxa consumatorii pentru achiziţii pe care nu le-au autorizat", a declarat Edith Ramirez, preşedintele Comisiei.

Purtătorul de cuvânt al companiei Google, Niki Christoff, a declarat că Google a fost deschisă la colaborarea pentru rezolvarea acestei plângeri şi mulţumită de soluţia dispusă de autoritatea americană.

Pe lângă plata sumei de 19 milioane de dolari, Google a fost de acord să modifice modul de facturare în Google Play, în sensul obţinerii acordului expres al utilizatorilor pentru efectuarea unei plăţi.

Google a primit mii de plângeri de la clienţi pentru că au fost taxaţi pentru cumpărături făcute de copiii lor, fără autorizaţie.

În ianuarie, Apple şi-a dat acordul pentru a da înapoi clienţilor suma totală de 32,5 milioane de dolari. Amazon a fost, la rândul său, acuzată că nu a reuşit să obţină permisiunea părinţilor pentru plăţile efectuate de către copii, iar în prezent de află în proces cu Comisia americană pentru Comerţ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0703
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4394
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8582
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.9651

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb