Guvernul elen de coaliţie şi-a reiterat ieri angajamentul de a renegocia planul de austeritate dictat de creditorii externi - Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), a precizat purtătorul său de cuvânt, Simos Kedikoglou, informează AFP, conform surselor de presă.
"Guvernul este hotărât să lucreze asupra axelor programului elaborat de cele trei partide de coaliţie (...) Obiectivul nostru este de a renegocia" planul UE-FMI, a declarat Kedikoglou.
Afirmaţiile sale au fost făcute la sfârşitul unei întrevederi între premierul conservator Antonis Samaras, liderul partidul socialist PASOK, Evangelos Venizelos, şi cel al Stângii democratice Dimar, Fotis Kouvelis, care participă la un nou guvern de coaliţiei rezultat în urma alegerilor de la 17 iunie. Întâlnirea a fost cerută de Venizelos după discuţiile pe care ministrul grec de finanţe Yannis Stournaras le-a avut luni şi marţi cu omologii şi partenerii săi din zona euro la reuniunea Eurogrupului de la Bruxelles.
Stournaras a precizat marţi că partenerii "au cerut Greciei să pună în aplicare măsurile pe care ţara s-a angajat să le ia pentru 2012 (...), în valoare de circa trei miliarde de euro". Ieri, anumite publicaţii elene, printre care şi cotidianul Kathimerini, au precizat că Venizelos şi-a exprimat nemulţumirea faţă de "strategia urmată de Stournaras la Bruxelles" deoaerece ministrul nu ar fi evocat clar "renegocierea" planului de austeritate.