Acţionarii companiei de stat Hidroelectrica au aprobat, marţi, înfiinţarea unei companii mixte cu compania franceză EDF Power Solutions International, potrivit unui anunţ publicat pe Bursa de Valori Bucureşti.
Potrivit BVB, Hidroelectrica şi EDF vor avea cote egale în societatea mixtă.
Bursa de Valori Bucureşti notează că societatea mixtă va fi înfiinţată pentru dezvoltarea Centralei Hidroelectrice cu Acumulare prin Pompaj (CHEAP) Tarniţa, proiect pe care România încearcă de circa 50 de ani să-l demareze.
Conform BVB, EDF Power Solutions International este divizia globală a grupului francez EDF, specializată în soluţii de energie regenerabilă şi tranziţie energetică.
BVB mai precizează că grupul EDF, cu o cifră de afaceri de 118,7 miliarde de euro în 2024, este unul dintre cei mai mari producători şi furnizori de energie electrică din lume, având sediul în Franţa.
Proiectul hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti, vechi de 50 de ani, a fost rostogolit de la o guvernare la alta, potrivit BVB.
BVB mai arată că proiectul a suferit eşec după eşec, cu anulări, reluări şi prelungiri ale licitaţiilor pentru un nou studiu de fezabilitate.
Fostul ministru al energiei, Sebastian Burduja, îl considera „proiectul de suflet”, a transmis BVB.
Conform estimărilor unor specialişti din domeniul energetic, de-a lungul anilor s-au cheltuit peste 5 milioane de euro pe studii şi actualizări de studii pentru acest proiect, notează BVB.
BVB mai informează că în 2013 a fost înfiinţată o companie de proiect, iar în 2015 cinci companii chineze şi-ar fi manifestat interesul, dintre care trei au trecut de etapa de precalificare, însă discuţiile nu s-au finalizat.
Potrivit BVB, proiectul a fost suspendat în 2016, dar reluat în 2017 de guvernul de atunci şi introdus în programele de guvernare ulterioare.
BVB relatează că, în 2020, fostul ministru Virgil Popescu a afirmat că proiectul va fi scos din strategia energetică deoarece nu se justifică economic, însă un an mai târziu, patru companii coreene şi-ar fi arătat interesul pentru investiţie.
În 2023, fostul ministru Burduja a scos din sertar proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti, l-a declarat prioritar şi l-a făcut „proiectul de suflet” imediat după desfiinţarea companiei de proiect Hidro-Tarniţa, potrivit BVB.
Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) a explicat pentru HotNews.ro că compania de proiect a fost dizolvată la începutul lunii iulie 2023, „pentru că nu producea nimic, nu putea fi finanţată în niciun fel şi nu a fost găsit niciun investitor pentru construirea Centralei Hidroelectrice cu Acumulare prin Pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti”.
BVB mai informează că, din 2024, după mai multe încercări de organizare a unei licitaţii, proiectul a intrat din nou într-un con de umbră.



















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2026, 10:27)
Mai exista comitetul acela, sau ce era la minister, unde erau angajati, se plateau salarii, pentru Tarnita Lapusesti? Le lipsea doar obiectul muncii.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Napoleon în data de 28.01.2026, 17:58)
La cum îi știm de nehaliți pe politicieni noștri îmi este tare frică că asocierea asta va aduce cu timpul alt proprietar la hidroelectrica în locul statului român,deci să de-a Domnul să nu am dreptate dar cred că se pregătește cea mai mare hoție din istorie.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Autisor Dan în data de 28.01.2026, 18:15)
au venit francezii lui macrou sa isi ia spaga
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2026, 19:50)
Sarakule
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2026, 20:19)
Azi a inchis pe zero. Maine pe minus
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2026, 20:21)
3% randamentul la dividend anul asta. La anul 2%
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2026, 20:30)
Maine inchide pe minus. Mergem spre 116
4. Apa pe rauri
(mesaj trimis de Ne stiutor în data de 28.01.2026, 21:40)
Va avea apa pentru ea ? Cu seceta asta, nu stiu ce sa zic
4.1. Vive la France ! (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 29.01.2026, 00:08)
vine Georgescu și face el rost de Apă ! (din Bolivia o aduce) (cu calul)
:
deci,,,
această centrală funcționează astfel:
poziție: Munții Apuseni = evaporare scăzută
lacul de sus = Lăpuștești 1000metri
lacul de jos = Tarnița 500metri
râul de alimentare Someșul cu debit 8,3mc pe secundă
:
fiecare cîrciumar care și-o montat panou fotovoltaic pe birt produce 1kWh energie de la ora 12am la ora 13:00, el o dă către furnizorul Hidroelectrica, iar Hidroelectrica pompează apa din Tarnița în ligheanul Lăpuștești !
:
Vive la France !
:
la fel trebuia să fi venit Framatome la Nuclearelectrica ! și ajungeam cu inflația zero !