Ilie Bolojan prezintă măsurile pentru reforma companiilor de stat

I.S.
Politică / 22 iulie, 18:00

Ilie Bolojan prezintă măsurile pentru reforma companiilor de stat

Premierul Ilie Bolojan susţine o conferinţă de presă la Palatul Victoria, în cadrul căreia va prezenta măsurile legate de reforma companiilor de stat. La eveniment va participa şi vicepremierul Dragoş Anastasiu.

Conferinţa de presă are loc în contextul în care Guvernul pregăteşte al doilea pachet de măsuri fiscale. Deocamdată nu este clar mecanismul prin care acestea vor fi adoptate, însă cel mai probabil Executivul îşi va asuma din nou răspunderea în Parlament, aşa cum s-a întâmplat şi cu primul pachet fiscal.

Ilie Bolojan:

-"Orice reducere de subvenţii este o economie în plus. Orice profit suplimentar pe care îl fac prin reducerea cheltuielilor înseamnă o capacitate de investiţii mai mare."

-"Aceste măsuri vizează câteva aspecte importante care ţin de buna administrare. În primul rând, asigurarea transparenţei în gestionarea companiilor de stat. Toate ministerele vor publica date despre cine administrează aceste companii, ce câştiguri au. Acest lucru nu cred că este o ruşine pentru cei care le conduc, ca datele să fie publice. E un lucru de normalitate."

-"Al doilea element: ţine de partea de management a companiilor. Lucru care va fi rezolvat prin modificări de legislaţie, atât în ceea ce priveşte numărul de membri, cât şi plafonarea unor câştiguri. Avem o situaţie în care abuzând de prevederi legale de la valori rezonabile de câştiguri s-a ajuns într-o perioadă scurtă la limitele maxime, ceea ce a creat o nemulţumire în opinia publică."

-"Indicatorii de perfoermanţă vor fi revizuiţi de fiecare minister, pentru a se verifica dacă sunt relevanţi sau superficiali. Cu siguranţă în multe locuri aceşti indicatori nu sunt relevanţi. Noii indicatori fie vor fi acceptaţi de conducătorii acestor companii - ceea ce înseamnă că sunt oameni de bună credinţă. În condiţiile în care nu vor accepta aceşti indicatori înseamnă că sunt nişte probleme legate de profesionalismul lor. Vom uza de toate prevederile legale pentru ca cei care nu acceptă să plece."

-"AMEPIP trebuie întărit, astfel încât la finalul verii să avem o agenţie funcţională, pentru că buna administrare a companiilor din România este o necesitate."

Dragoş Anastasiu:

-"Vrem să avem mai mulţi bani la bugetul de stat, mai puţine subvenţii, o mai bună calitate a serviciilor, la fel cum orice fel de companie privată gândeşte."

-"Pentru a înainta în demersul nostru va trebui să modificăm legislaţia. Fac precizarea că orice fel de modificare va fi făcută după consultări cu Comisia Europeană şi OCDE. Am rămas în urmă cu câteva jaloane din PNRR. Deci facem acest demers şi pentru a rezolva problema legată de penalităţile din PNRR."

-"Revin la măsurile pe care le avem în vedere, care în acest moment sunt propuneri cu care vom merge în discuţii cu Comisia Europeană, unde dezbaterile tehnice au început şi avem semnale bune. Vrem să eficientizăm activitatea AMEPIP şi a companiilor de stat din România."

-"Să vedem ce înseamnă întreprinderi publice în România: avem 1.326 de întreprinderi publice la AMEPIP, 1.182 la nivel local şi 144 la nivel central. Avem 842 de SRL-uri. Dacă începem să triem şi punem deoparte toate companiile centrale şi companiile locale care au impact, avem 315 întreprinderi publice care fac 96% din cifra de afaceri a tuturor întreprinderilor. Din 256.000 de anagjaţi, 173.000 sunt în aceste 315. Veniturile totale ale tuturor companiilor sunt de 127 de miliarde. Top 315 au 13,6 miliarde, adică 96% din venituri. Subvenţii: total 14 miliarde, iar aceste companii 13,6%. Profiturile: 15 miliarde, dar scădem subvenţiile. Pe to 315: 14,9 miliarde. Pierderi: 266 de întreprinderi generează pierderi după ce primesc subvenţie."

-"Ce se întâmplă cu cele 1.182 de companii locale? În jur de 300 nu au depus date financiare, deci nu ştim despre ele nimic. În jur de 250 de companii au venituri 0. Astea sunt în total 550. În jur de 230 au pierdere şi în jur de 600 au pănă la 10 angajaţi. Avem zone de activitate: apă canal (326), jumătate pe profit, jumătate fie nu ştim de ele, fie au pierderi. 146 de companii de salubritate. 61 de companii de transport."

-"Începând de ieri, au început să curgă amenzile, până acum AMEPIP nu a amendat aceste companii, dar dacă nu avem disciplină nu se face treabă."

-"Ce se întâmplă cu CA-urile? În companiile locale 493 de poziţii provizorii şi 1.919 sunt permanente. Ce se înâmplă cu recrutările? Ştim că AMEPIP nu a putut să fie operaţionalizat final pentru că nu a reuşit să termine procesele de selecţie. Va trebui să facem paşi importanţi în ceea ce priveşte selecţiile şi rectutările. Cei care fac selecţia trebuie să fie persoane şi firme cu experienţă relevantă în a recruta oameni de acest calibru."

-"Măsuri propuse, trec prin câteva din ele. Repet, sunt propuneri: reducerea nr. de membri din CA-uri şi din Consiliile de Supraveghere. La regiile autonome maxim 3 membri (din maxim 5), companiile mari (de la 5-7 la 3-5). Reducerea renumeraţiilor membrilor din CA-uri, o altă măsură dar şi a directorilor generali. Plafonarea beneficiilor: au existat şi există alte beneficii, şi nu ne referim la maşină, laptop, telefon, ne referim la plata de cazare, sume oferite pentru plata electricităţii le plafonăm la maxim 10% din renumeraţia totală fixă."

-"Pentru funcţionarii publici propunem să nu poată facă parte dintr-un singur CA. Acum erau două. Avem termen de perscripţie pentru AMEPIP le pune şi anume de la 6 luni la un an. Mărim termenul de prescripţie, adică nu se mai şterg greşelile atât de repede."

-"Accelerarea reformei companiilor de stat. Acum avem termene destul de largi. Noi propunem acum 3 luni pentru analiză şi 3 luni după aceea să înceapă demersurile pentru eficientizare."

-"În ceea ce priveşte AMEPIP: în momentul de faţă avem împărţite companiile în local şi central. Dar există focus special pe cele centrale. Noi propunem să ne uităm mai degrabă la companiile de impact şi cele cu mai puţin impact. Propuenerea pe care o vom face este ca AMEPIP să se concentreze pe cele 315 companii care au cele mai mari cifre de afaceri."

-"Compoziţia indicatorilor de performanţă. Vrem să punem accent pe calitatea serviciilor şi să spunem că 20% ar trebui să fie ponderea pentru satisfacţia clientului. Propunem criterii mai stricte pentru experţi, independenţi care fac recrutarea."

-"Ce urmează? Urmează şi o serie de măsuri care să facă viaţa companiilor mai uşoară. Aici am adunat extrem de multe propuneri pentru debirocratizare şi în următoarele săptămâni şi luni vom veni cu multe propuneri pe această zonă."

-"Urmează publicarea transparentă a datelor despre companiile de stat. Vom publica lista tuturor subvenţiilor, tuturor arieratelor, dar şi a sumelor pe care aceste companii le au de recuperat de la clienţii lor. Vom termina radiografia pentru a trece la diagnostic."

Opinia Cititorului ( 4 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Aș merge pe o duritate extremă cu membri din CA! Ca să nu am probleme în justiție le-aș cere să-și dea demisia în 2 săptămâni sub amenințarea că trimit corpul de control peste ei, să văd cum au ajuns acolo, care le-a fost filiera politică ( amenințând și pe protectorii lor!) ,care au fost criteriile de au obținut postul) ce studii au,ce doctorate,ce știu oamenii din societate despre ei, aș urmări intervențiile lor în ședințele CA,cred că sunt înzestrate, sper așa ar fi normal etc.etc

    Repet, nu aș da pe nimeni afară că să ceară apoi compensații ci i-aș ameninta să-și dea demisia altfel ei și rudele,protectorii,iubiții ar întra la pușcărie  

    Fără mănuși cu acești paraziți  

    Fără procese câștigate pe la Viena!

    Cu mine nu ar ține! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Eu pot înțelege nu sunt absurd salarii mari. Poți de exemplu să aduci un expert canadian care în 2-3 luni plătit ce 50.000 euro luna, mai puțin decât membri CAde la Nuclearelectrica să-ți spună numărul optim de personal al societății. Plătești o data și faci economii 30 de ani! Sau tot un canadian care să-ți vorbească de optimizarea producției! Sau poți angaja o societate se tipul celei care a scos Hidroelectrica din insolvență! Sau îi dai Directorului de la Romgaz, ca obiectiv să reducă numărul personalului de la 6000 la 5000! Cum e posibil să fie aceiași de peste 10 ani,nimic tehnologic nu a apărut? Sapă cu târnăcopul după gaz,fac calculele cu creionul?

    Apoi de ce contabilul Romgaz e plătit de 2-3 ori mai bine decât contabilul din altă parte, de ce șoferul, femeia de serviciu câștigă peste un inginer de la privat!? 

    De ce Eximbank, o bancă vai de mama ei, dar normal de stat are peste dublu membri CA față de Banca Transilvania care e de peste 10 ori mai mare?

    Deci,tăiați sinecurile dar valorificați, prin bani, inteligența! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. greu, aceeasi boala ca-n comunism, cand nu-i a nimanui (a statului) toata lumea fura cat poate. si nimeni nu prea-si da interesul.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Cu 5 % din PIB ptr. NATO,

    si cheltuielile enorme cu Ucraina,

    sanse minore de redresare economica ptr. Romania. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb