Acţiuni la companiile din energie care nu operează în zona de război

INSTRUMENTE DE REFUGIUAcţiuni la companiile din energie care nu operează în zona de război

Andrei Iacomi, Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Adevărul - prima victimă / 7 martie

Grafică de MAKE

Grafică de MAKE

Actualizare - Petrolul atinge 130 de dolari pe baril, maximul ultimilor treisprezece ani

Preţul petrolului şi-a continuat creşterea astăzi, pe fondul întreruperilor de aprovizionare cauzate de evenimentele din Ucraina şi de perspectiva interzicerii petrolului şi gazelor naturale din Rusia, conform CNBC.

Contractele futures ale ţiţeiul West Texas Intermediate, referinţa petrolului pentru Statele Unite, aveau astăzi la ora 8:30 a României o creştere de aproape 9%, la 126 de dolari pe baril. Ieri seară, preţul atinsese 130,5 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din 2008. Sortimentul Brent, relevant pentru piaţa europeană, era în creştere cu circa 10%, până la 129,8 dolari pe baril, după ce în cursul nopţii a atins un maxim de 139,13 dolari, preţ nemaiîntâlnit din iulie 2008.

John Kilduff de la Again Capital a spus, citat de CNBC: "Petrolul creşte pe fondul perspectivei aplicării unui embargo total asupra ţiţeiului şi produselor ruseşti. Benzina va continua să se scumpească într-o manieră şocantă (...)".

SUA şi aliaţii săi iau în considerare interzicerea importurilor de petrol şi gaze naturale din Rusia, a declarat duminică secretarul de stat Antony Blinken, într-un interviu acordat la CNN.

Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii, a spus că SUA "explorează" pârghii legale pentru a interzice importul de petrol rusesc - o mişcare care ar "izola şi mai mult Rusia de economia globală", conform CNBC.

---

Dragoş Cabat, analist CFA: "Sectorul energetic este de refugiu, dar nu atunci când te situezi în sau foarte aproape de zona de conflict" Bogdan Maioreanu, eToro: "Materiile prime - călcâiul lui Ahile în relaţia Rusiei cu Occidentul"

Acţiunile reprezintă active care, pe termen lung, au avut printre cele mai bune randamente comparativ cu alte forme de investiţii sau economisire, iar istoria arată că au tendinţa să recupereze rapid scăderile provocate de turbulenţele internaţionale.

Acţiuni la companiile din energie care nu operează în zona de război

Lindsey Bell, strateg la Ally Invest, spunea la începutul conflictului din Ucraina, într-un articol publicat în Kiplinger, că reacţia tipică imediată a pieţelor faţă de evenimentele geopolitice este de obicei dramatică, dar că impactul tinde să fie de scurtă durată, fiind cuprins între una şi trei luni. "Mai important decât atât, istoria arată că, la douăsprezece luni după evenimente precum criza prin care trecem acum, piaţa creşte", afirma Bell în urmă cu o săptămână.

Dar de atunci conflictul militar a escaladat, iar Statele Unite şi Europa bombardează Rusia cu sancţiuni economice fără precedent, menite să o izoleze şi să o slăbească. Impactul sancţiunilor va depăşi graniţele ţării, care este un important exportator de petrol şi gaze, metale, minereuri şi produse agricole. Când vine vorba de sancţiuni aplicate Rusiei, mai toată lumea se aşteaptă în primul rând la creşterea preţurilor energiei, ceea ce se va vedea în preţurile finale ale produselor, cu efecte asupra inflaţiei, care deja este la recorduri multianuale. Iar asta duce la erodarea puterii de cumpărare a banilor.

Ziarul BURSA a vorbit cu mai mulţi analişti din piaţa noastră despre perspectivele companiilor din diverse sectoare de activitate, inclusiv din punctul de vedere al investitorilor, care încearcă să îşi protejeze banii în contextul actual. Astăzi vă prezentăm opiniile analiştilor referitoare la societăţile din sectorul energetic.

Radu Dăscălescu, TradeVille: "Companiile de utilităţi ar trebui să poată transfera mai uşor creşterile costurilor către consumator, pentru a-şi menţine marjele de profit"

Radu Dăscălescu, analist în cadrul casei de brokeraj TradeVille, spune că, printre sectoarele care s-au dovedit reziliente în perioade cu inflaţie ridicată şi în creştere sunt cel energetic şi de utilităţi.

Analistul ne-a transmis: "De-a lungul timpului, în perioade cu inflaţie ridicată şi în creştere, acţiunile din anumite sectoare s-au dovedit a fi mai reziliente. Unul dintre aceste sectoare a fost cel de energie, care include companiile de petrol şi gaze, ale căror venituri sunt, în mod natural, legate de preţul energiei. Observăm zilele acestea cotaţiile WTI şi Brent ajungând la cel mai ridicat nivel pe cotaţiile futures din ultimii 8-9 ani (n.r. WTI la maximul din aprilie 2011 încoace). De asemenea, companiile de utilităţi, având în general monopol, ar trebui să poată transfera mai uşor creşterile costurilor către consumator pentru a-şi menţine marjele de profit".

Vineri, la ora 13:00, contractele futures ale ţiţeiului West Texas Intermediate (WTI) cu scadenţa în aprilie se tranzacţionau aproape de nivelul de 110 dolari/baril, conform datelor furnizate de investing.com, iar de la începutul invaziei din urmă cu două săptămâni, cotaţia WTI are un avans de peste 20%. Contractele sortimentului Brent (relevant pentru piaţa europeană) cu scadenţa în mai, se tranzacţionau vineri la circa 112 dolari/baril.

Dragoş Cabat: "Europa trece printr-un şoc economic şi, cu cât conflictul ţine mai mult, cu atât şocul se va resimţi mai puternic"

Dragoş Cabat, analist CFA, crede că Europa trece printr-un şoc economic, iar dacă conflictul din Ucraina se va prelungi, companiile energetice vor avea de suferit.

Analistul ne-a spus: "În România avem companii cu expunere mare pe Rusia, care vor avea nişte pierderi. Noi suntem legaţi de Rusia pentru tot ceea ce înseamnă gaz, electricitate şi petrol, astfel încât sigur că aceste companii, în primă fază, vor suferi pierderi, dacă situaţia continuă pe termen mai lung. Sectorul energetic este de refugiu, dar nu atunci când te situezi în sau foarte aproape de zona de conflict. Ori, noi suntem (n.r. aproape de zona de conflict).

În opinia sa, şocul economic ar putea conduce la o "distrugere" a cererii care ar aduce un recul pentru preţurile energiei. Dacă apare această distrugere a cererii, companiile din sectorul energetic şi acţiunile lor vor avea de suferit ulterior, spune Cabat.

Analistul a adăugat: "Şocul economic există în toată Europa şi cu cât conflictul ţine mai mult cu atât şocul se va resimţi mai puternic. Iar România, care are ca principale pieţe de export Germania, Italia, Franţa, ţări care depind de petrolul şi gazul rusesc, va fi afectată"

Bogdan Maioreanu, eToro: "Accentul pus pe energia regenerabilă va continua, iar acţiunile care acoperă energia regenerabilă au avut un randament bun"

Bogdan Maioreanu, analist de piaţă în cadrul eToro, spune că până acum sancţiunile aplicate Rusiei au exclus în mare parte exporturile ţării de petrol şi gaze, dar o escaladare a conflictului poate duce la sancţiuni complete în sectorul energiei, aşa cum au fost impuse Iranului în 2019, ceea ce a avut ca efect înjumătăţirea producţiei.

Analistul ne-a transmis: "Materiile prime sunt călcâiul lui Ahile al relaţiei Rusiei cu Occidentul. Rusia pompează 10% din aprovizionarea mondială cu petrol, 40% din gazul european şi acestea finanţează 40% din veniturile guvernului rus. Aceste exporturi au fost în mare parte scoase de sub incidenţa sancţiunilor actuale (n.r. cumpărătorii refuză totuşi să cumpere ţiţei rusesc, sortimentul Ural, chiar şi cu un discount de 22 dolari). În cel mai rău caz, o escaladare a conflictului ar putea duce la sancţiuni complete în sectorul energiei, aşa cum au fost impuse Iranului în 2019. Aceste sancţiuni au înjumătăţit producţia Iranului pe fondul restricţiilor la export şi ale dificultăţilor de întreţinere".

Bogdan Maioreanu a adăugat: "În ciuda situaţiei din Ucraina, atât contractele futures Brent, cât şi WTI se află în ceea ce specialiştii numesc backwardation (n.r. situaţia în care preţul spot este mai mare decât al contractelor la termen), deoarece investitorii se aşteaptă la preţuri mai mici în viitor. Acest lucru poate fi contraintuitiv pozitiv. Preţurile ridicate de astăzi încurajează vânzarea de stocuri, susţinând preţurile viitoare şi sunt stimulente pentru producţia de astăzi, nu pentru a investi în producţia viitoare. Contractele futures pentru decembrie 2022 cotează petrolul la 90 de dolari pe baril".

Conform analistului eToro, un rezultat pozitiv al situaţiei energetice actuale este scăderea preţurilor certificatelor de emisii de carbon, care s-au corectat de la un maxim de 97 de euro la mai puţin de 69 de euro. "Accentul pus pe energia regenerabilă va continua, iar acţiunile care acoperă energia regenerabilă au avut un randament bun, în condiţiile în care guvernele se reorientează asupra modului de aprovizionare cu energie, iar petrolul la peste 100 de dolari pe baril determină acelerarea substituirii acestuia", a conchis Bogdan Maioreanu.

Adrian Mitroi, profesor de finanţe comportamentale: "Preţul de 105 dolari/baril al petrolului este nivelul de la care economia Chinei nu mai funcţionează în parametri optimi"

Adrian Mitroi, profesor de finanţe comportamentale, spune că preţul actual al petrolului reprezintă o problemă pentru că nivelul de 105 dolari pe baril reprezintă pragul de rentabilitate pentru economia Chinei, cel mai mare cumpărător de petrol din lume.

Specialistul ne-a spus: "Companiile energetice sunt pe nedrept penalizate de exit-urile din Rusia. Toate marile companii europene şi-au îngheţat operaţiunile în Rusia, de la Volvo până la Ikea şi până la BP (n.r. British Petroleum), care şi-a îngheţat interesul de dezvoltare local. Evident că acestea pot prezenta potenţial. Eu sunt un adept al cumpărărilor după criză, iar aşa cum preţurile au crescut într-un mod neverosimil, tot aşa s-au corectat oportunist. Deci creşterile neverosimile au adus corecţii oportuniste".

Domnia sa afirmă că Ucraina şi Rusia sunt două economii care nu vor mai funcţiona în parametri optimi o bună perioadă de timp, ceea ce este un alt element negativ pentru pieţe, în această primăvară în care economia globală era aşteptată să accelereze pe fondul redeschiderii după ultimul val pandemic.

"Petrolul reprezintă o problemă pentru că preţul de 105 dolari/baril (n.r. al sortimentului WTI) reprezintă pragul de break-even al Chinei, nivelul de la care nici economia Chinei nu mai funcţionează în parametri optimi. Cel mai mare cumpărător de petrol nu îşi permite (n.r. să plătească un preţ mai mare de) 105 dolari/baril. Băncile vorbesc despre 115-125 de dolari/ baril (n.r. ca preţ ţintă), dar mă întreb dacă nu cumva economia, care este acum în recesiune stagflaţionistă, nu va fi afectată şi mai puternic. Bineînţeles că atunci când vorbim despre petrol trebuie să avem în vedere OPEC-ul, care nu a mărit deloc producţia şi nu a făcut niciun fel de declaraţie că ar compensa (n.r. producţia Rusiei)", a spus Adrian Mitroi care a conchis: "Nu cred că jocul pe mărfuri este favorabil investitorilor. În schimb, îmi plac companiile româneşti pentru că sunt ieftine, în general. De asemenea, sunt bine conduse".

La Bursa de Valori Bucureşti (BVB) sectorul energetic este bine reprezentat, fiind, practic, altături de cel financiar-bancar, baza pieţei noastre bursiere. În zona hidrocarburilor avem OMV Petrom, care este cel mai mare producător de petrol din sud-estul Europei, precum şi Romgaz. În ceea ce priveşte producţia de electricitate, iese în prim plan Nuclearelectrica, dar investitorii pot lua expunere indirectă şi pe Hidroelectrica, prin intermediul Fondului Proprietatea. Sectorul utilităţilor este reprezentat de Transgaz pentru transportul gazelor şi Conpet pentru transportul produselor petroliere, în timp ce în zona de energie electrică sunt listate Electrica şi Transelectrica. Indicele BET-NG urmăreşte evoluţia companiilor energetice şi de utilităţi de la BVB, iar de la începutul anului - şi până la închiderea pieţei de miercuri - avea un declin de 11,4%, scădere cauzată în primul rând de companiile de utilităţi.

În Europa, companiile din sectorul energetic au avut în ansamblu creşteri, indicele Stoxx Europe 600 Energy marcând un avans de circa 6,26% de la începutul anului, după ce la mijlocul săptămânii trecute afişa un avans de 13,7%. Cele mai importante trei companii din indice sunt Shell şi British Petroleum - societăţi britanice ce tocmai şi-au anunţat retragerea din Rusia - şi TotalEnergies din Franţa.

În ceea ce priveşte utilităţile, indicele Stoxx Europe 600 Utilities a avut un declin de 10,8%, de la debutul lui 2022. Iberdrola din Spania, National Grid din Marea Britanie şi Enel din Italia sunt companiile cu cele mai mari ponderi în indice.

MILAN PRUŞAN, MANAGING DIRECTOR, NN INVESTMENT PARTNERS:

"Este bine să gândim în continuare pe termen lung"

"Singura ancoră pe care o avem rămâne întoarcerea la obiectivele personale care ne determină să investim"

Este prea devreme să creionăm scenarii privind evoluţia pieţelor din săptămânile viitoare, dar este indicat să gândim în continuare pe termen lung, chiar dacă viitorul apropiat ridică multe întrebări fără un răspuns clar, ne-a spus Milan Pruşan, Managing Director al NN Investment Partners, care ne-a oferit câteva opinii despre perioada pe care o traversăm, marcată de conflictul din Ucraina.

Reprezentantul NN Investment Partners ne-a spus: "Este clar că parcurgem o perioadă extrem de tensionată, greu de prevăzut cu doar câteva zile în urmă. Iar cea mai nedorită situaţie la nivelul oricărei pieţe financiare este incertitudinea. Este o nouă situaţie cu care fiecare investitor trebuie să se obişnuiască, efortul mental fiind extrem, considerând şi fluxul extrem de ridicat de informaţii pe care trebuie să le asimilăm rapid. Cred că e devreme să creionăm scenarii ale evoluţiei din săptămânile viitoare, orice ipoteză nefiind decât o perspectivă personală asupra multor elemente pe care nu le putem controla".

Din păcate, aceasta este realitatea şi din perspectiva elementelor economice şi a analizelor financiare, care sunt într-o permanentă mişcare, spune Milan Pruşan, completând: "Singura ancoră pe care o avem rămâne întoarcerea la obiectivele personale care ne determină să investim".

Milan Pruşan a adăugat: "E bine să facem efortul de a gândi în continuare pe termen lung, chiar dacă viitorul apropiat ridică multe întrebări fără un răspuns clar şi să diversificăm portofoliile în zone pe care nu le-am explorat până acum, fie că vorbim de noi instrumente financiare sau de noi sectoare de activitate accesate, mai ales la nivelul pieţelor de acţiuni. Pot remarca o abordare mai consistentă a investitorilor noştri în faţa noului val de volatilitate ridicată, fapt ce demonstrează că experienţele ultimilor ani au ajutat la consolidarea unor evoluţii solide pe piaţa de capital locală, un semn foarte bun pentru perioada următoare".

Din punctul său de vedere, rămâne ca fiecare dintre noi să continue să-şi construiască un viitor financiar cât mai solid, plecând de la fundaţia puternică construită într-un mod consistent în ultimii ani. "Sunt sigur că la finalul acestei perioade extrem de complicate vom înţelege cât de important e să fim consecvenţi în atingerea obiectivelor noastre financiare, având la dispoziţie toate elementele necesare pentru a reuşi acest lucru!", conchide Milan Pruşan.

Opiniile reprezentantului NN Investment Partners vin în condiţiile în care, din a doua parte a săptămânii trecute, invazia Rusiei asupra Ucrainei trimite unde de şoc în mai toate pieţele şi activele financiare - acţiunile, mărfurile sau monedele fiind supuse unor noi valuri de volatilitate pe măsură ce conflictul din estul Europei escaladează. În plus, ne aflăm într-un climat puternic inflaţionist, în faţa căruia băncile centrale se pregătesc să crească dobânzile de politică monetară, cu impact asupra dinamicii economiilor, ce nu demult au fost lovite de şocul Covid-19. Este un mediu complicat, în care investitorii caută soluţii cel puţin pentru a-şi proteja puterea de cumpărare a banilor, ce este erodată masiv pe zi ce trece.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Asteptam cu interes urmatoarele IPO-uri si plasamente pe bursa romaneasca

    1. :)) s-a terminat distractia.

      Ti se pare ca faci glume bune?

    eu astept incetarea razboiului. Actiunile isi vor reveni pana la sfarsitul anului dar SNP si SNG vor fi mai sus

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

01 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9311
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7088
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.0029

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro