Investiţii Personale

20 septembrie 2010
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Florin Ghergu."Corola tinereţii". Florin Ghergu. "Privilegiul frumuseţii". Florin Ghergu. "Tărâmul visării".

Nud aniversar cu album

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 10 septembrie 2010

Din toate aspectele legate de artă şi vînzarea de obiecte de artă, singurul de care nu ne-am ocupat pînă acum este critica de artă, acel domeniu extraordinar de interesant şi de complex care ne spune ce ar trebui să înţelegem din creaţia artistică.

Aurul s-a scumpit cu 4%

Aurul s-a scumpit cu 4%

Izabela SîrbuZiarul BURSA #Investiţii Personale / 26 august 2010

Metalul galben şi-a accelerat creşterile în ultima lună, până la peste 4,03%, în condiţiile în care cererea a revenit, preţul aurului urcând la nivelul de 132,93 de lei/gram, potrivit datelor afişate, ieri, de BNR.

Ştefan Luchian. "Garoafe".

Un bilanţ în plină vară

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 20 august 2010 /

Gata, e pauză, cel puţin pe scena caselor de licitaţii de artă. Galeriile nu îşi pot permite să închidă sau să o facă pe o perioadă mai lungă, pentru a se deda la vacanţă, chiar dacă rareori cineva le mai trece pragul.

Nudul, în plină vară

Nudul, în plină vară

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 13 august 2010 /

Este atît de cald că nudul devine dintr-un concept artistic, cu o evidentă încărcătură erotică, o dorinţă a fiecăruia dintre noi, o aspiraţie care merge cu o piscină sau o plajă, oricum, nu cu transportul în comun sau alte bucurii urbane sau de...

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3213
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4251
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8168
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9428

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo