English
Lumea anului 2025 este marcată de o succesiune de crize globale care, în loc să apropie umanitatea prin cooperare, o fragmentează şi o radicalizează. Crizele climatice, sociale, economice şi tehnologice produc un efect de domino în plan geopolitic: spaţii întregi ale lumii devin instabile, iar conflictele armate, insurgente sau identitare apar ca simptome directe ale dezechilibrelor tot mai profunde.
Tensiunile şi violenţele din prezent sunt efecte ale incapacităţii sistemelor internaţionale şi naţionale de a gestiona complexitatea crizelor globale. Din Orientul Mijlociu până în Asia, din Africa până în America Latină, conflictele armate exprimă fisurile tot mai mari din ordinea mondială.
• Orientul Mijlociu - locul unde crizele latente produc erupţii violente
Orientul Mijlociu este cea mai pregnantă ilustrare a modului în care crizele multiple produc conflicte persistente şi tot mai devastatoare. Departe de a fi simple războaie între actori regionali, tensiunile din această zonă sunt alimentate de frustrarea socio-economică, identitară şi religioasă, de vidul instituţional şi de intervenţiile externe cu agende contradictorii.
Conflictul Israel-Hamas, reaprins în 2023, a produs deja peste 36.000 de morţi în Gaza, majoritatea civili. Această explozie de violenţă nu poate fi înţeleasă în absenţa contextului mai larg: colapsul economic şi umanitar din enclava palestiniană, lipsa unui orizont politic pentru tineretul radicalizat şi eşecul continuu al procesului de pace. De cealaltă parte, Israelul acţionează tot mai defensiv într-un context de insecuritate cronică şi polarizare politică internă.
Conflictul Israel-Iran nu este doar un duel militar. El reflectă inversarea ordinii regionale şi lipsa unei arhitecturi de securitate. Radicalizarea ideologică a Teheranului, alimentată de sancţiuni internaţionale, sărăcie şi control social autoritar, îl împinge spre strategii de confruntare indirectă (proxies), cum ar fi Hezbollah şi Houthi. Israelul răspunde cu superioritate tehnologică şi sprijin occidental, dar escaladarea în 2025 a dus la sute de morţi şi atacuri reciproce devastatoare.
Conflictele din Siria, Irak şi Yemen reprezintă expresia unei dezordini post-statale. Acestea apar din incapacitatea statelor de a-şi guverna teritoriile, ca urmare a corupţiei, a distrugerii infrastructurii şi a intervenţiilor externe divergente. În acest peisaj, kurzii reprezintă o naţiune în căutarea unui stat, dar prinsă între ambiţiile regionale ale Iranului şi Turciei, şi dezinteresul partenerilor occidentali.
• Europa - problema nelămurită a ordinii schimbate la finalul Războiului Rece
Europa nu este imună la efectele crizelor globale. Invazia Ucrainei de către Rusia, în 2022, este o consecinţă directă a fracturii geopolitice post-Război Rece, a crizei de legitimitate a regimurilor autoritare şi a slăbirii solidarităţii occidentale.
Conflictul ruso-ucrainean a produs, până la jumătatea lui 2025, peste un milion de pierderi în rândul forţelor ruse şi sute de mii în tabăra ucraineană. Această escaladare reflectă nu doar o competiţie teritorială, ci o coliziune între două modele civilizaţionale: un sistem occidental liberal, dar fragmentat, şi un model autoritar rus în criză de legitimitate şi relevanţă.
În paralel, apar focare de tensiune care ar părea absurde în alt context - precum ameninţarea SUA, sub conducerea lui Donald Trump, de a anexa Groenlanda. Acest episod, deşi neluat în serios iniţial, subliniază eroziunea normelor internaţionale şi devalorizarea principiilor fondatoare ale ONU şi NATO, produse ale unei ordini globale aflate în dezintegrare.
În Caucaz, în Balcani, dar şi în regiunile nordice, revin spectrele trecutului - teritorii disputate, minorităţi frustrate şi elite politice care capitalizează criza pentru a-şi consolida puterea. În lipsa unei Europe unite, paşnice şi capabile să gestioneze aceste tensiuni, conflictele vor continua să mocnească.
Citeşte Criza apei: Seacă izvorul vieţii
• Asia rivalităţilor strategice şi a fricii de colaps ameninţă cu noi conflicte
Asia este martorul unei competiţii strategice ce scapă din ce în ce mai mult controlului: China vs. Taiwan, Coreea de Nord vs. Sud, India vs. Pakistan - toate aceste tensiuni reflectă o criză de legitimitate, o cursă a înarmării în absenţa unor acorduri solide şi o lipsă acută de mecanisme de control internaţional.
China, în faţa unei economii care încetineşte şi a unei societăţi tot mai tensionate intern, îşi proiectează forţa în exterior. Taiwan devine simbolul acestei proiectări: o insulă democratică sprijinită de SUA, care este percepută de Beijing ca o ameninţare directă la suveranitatea naţională. Cu 2 milioane de soldaţi, o flotă militară uriaşă şi o propagandă naţionalistă puternică, China desfăşoară exerciţii masive, semnalând că este dispusă să folosească forţa.
Peninsula Coreeană este un caz clasic de instabilitate artificial menţinută. Regimul de la Phenian, izolat şi ameninţat economic, îşi întăreşte capacităţile nucleare pentru a-şi conserva autoritatea. Fiecare test balistic nu este doar o provocare, ci o manifestare a disperării şi nesiguranţei strategice. Coreea de Sud, cu sprijinul SUA şi Japoniei, răspunde prin militarizare.
Conflictul indo-pakistanez rămâne o rană deschisă. Kashmirul este doar pretextul: miza reală este incapacitatea celor două puteri nucleare de a construi o arhitectură bilaterală de încredere. Crizele climatice, presiunea demografică şi fundamentalismul religios adâncesc falia.
• Africa - frontul uitat al crizelor globale
Africa este continentul unde efectele crizelor globale se văd cel mai dur: schimbări climatice severe, corupţie instituţională, exploatare economică de către mari puteri şi dezintegrarea ordinii post-coloniale.
În Sudan, peste 150.000 de oameni au murit în războiul dintre armată şi gruparea paramilitară RSF. Această violenţă nu este întâmplătoare: este expresia unei lupte pentru resurse într-un stat falit, în care nicio instituţie nu mai deţine monopolul forţei.
În Mali şi Burkina Faso, jihadismul s-a impus acolo unde statul a eşuat. Rusia şi Al-Qaida influenţează, direct sau indirect, aceste conflicte. În Republica Democrată Congo, Rwanda sponsorizează ofensiva M23 pentru a accesa resurse strategice. În Etiopia, Somalia, Nigeria, războaiele nu se termină niciodată - ele se transformă, adaptându-se la noile valuri de crize.
Africa nu este doar „continentul sărac”, ci frontul strategic în care se ciocnesc toate crizele secolului XXI: criza ecologică, foamea de resurse, războiul informaţional şi frustrarea istorică.
• America - continentul unde eşecul statelor lasă loc războiului informal
America Latină este terenul pe care crizele economice, sociale şi instituţionale se traduc într-o violenţă structurală generalizată. Columbia, Mexic, Nicaragua sau Bolivia sunt doar vârfurile aisbergului unei realităţi în care statul a pierdut controlul în faţa cartelurilor, corupţiei şi polarizării.
În Columbia, acordurile de pace s-au prăbuşit sub greutatea inegalităţii sociale. Grupările disidente FARC şi cartelurile acţionează în zonele rurale, transformând comunităţi întregi în câmpuri de luptă.
Mexicul este aproape un stat paralel: cartelurile Sinaloa şi CJNG controlează teritorii, au o infrastructură paramilitară şi fac sute de mii de victime. Cu peste 460.000 de morţi în ultimii ani, lupta împotriva cartelurilor este de fapt o luptă pentru supravieţuirea statului.
În Bolivia şi Nicaragua, autoritarismul, tentativele de lovituri de stat şi represiunea sunt reacţii disperate ale unor elite politice aflate sub presiunea străzii şi a colapsului instituţional. Panama, deşi aparent stabilă, este vulnerabilă strategic în faţa criminalităţii transnaţionale, iar tensiunile legate de Canalul Panama reflectă confruntarea economică dintre SUA şi China.
• Concluzie: conflictele sunt efecte ale unei lumi în dezechilibru sistemic
În toate regiunile analizate, conflictele nu apar în vid. Ele nu sunt nişte accidente tragice, ci expresii ale unor crize globale profunde: inegalitate, lipsă de perspective, schimbări climatice, instabilitate economică, degradarea instituţiilor şi eşecul cooperării internaţionale. Dacă lumea nu acţionează coordonat pentru a reduce aceste crize de fond, atunci conflictele vor continua să erupă. Nu pentru că oamenii sunt violenţi în mod natural, ci pentru că sistemele în care trăiesc se prăbuşesc în jurul lor.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
Opinia Cititorului