Investiţii Personale

7 mai 2012
Sculptura recent inaugurată este un Traian, împăratul roman, gol-goluţ, ţinând în levitaţie în dreptul abdomenului o lupa capitolina victimă a mutaţiilor genetice.

Traian şi lupoaica levitândă

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 4 mai 2012

Luaţi cu guvernul care se coace greu şi cu cel care a trecut foarte repede riscăm să ratăm un fenomen istoric ce se petrece sub ochii noştri. Chiar în aceste zile, în aceste clipe, când dormim, când mergem la slujbă, cine mai are, când stăm prin şcoli, prin staţia de autobuz, degeaba la televizor, o legendă urbană se naşte.

Ammar Alnahhas. "Muzică orientală".

Vinuri de onoare şi tunuri de ceremonie

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 27 aprilie 2012

Avalanşă teribilă de oferte în Săptămâna luminată, la Artmark! Timp de două zile a plouat cu propuneri şi tentaţii, cu capodopere şi debutante, vechi, foarte vechi, şi noi, sau destul de noi, şi sculptură, şi pictură, legende şi anonimi, arme fioroase şi delicat mobilier de grădini şi grădiniţe, ba chiar şi vinuri, nu ştiu cât de rare, dar sigur scumpe, nu prea potrivite pentru paranoica pregătire pentru "tradiţionala" masă de Paşte.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Cel mai scump poster cu Titanicul

Un Titanic de amintiri şi memorabilia

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 13 aprilie 2012

Acum un secol, în ziua de 10 aprilie, din portul britanic Southampton pleca în prima sa cursă, având ca destinaţie New Yorkul, cel mai mare vapor sau cel mai mare obiect mişcător făcut de om, la nivelul acelui timp, celebrul şi tragicul Titanic,...

Emil Ciocoiu, "Pescăruşi"

Profeţii pieţei româneşti de artă

MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 6 aprilie 2012

Gândul zilei, cel de piaţă, este despre cota artiştilor români acolo unde trăiesc cotele. Adică în Occident. O doamnă din Franţa mă întreabă despre cota unei artiste românce, de fapt mă întreabă cât costă un tablou semnat de aceasta pe care îl...

O scenă unică cu boi dejugaţi, unul în plin centru, cu gâtul întins pe pământ, construcţie de mare atmosferă a inegalabilului Nicolae Enea, pictorul născut acum 115 ani.

Pictori şi taclale

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 30 martie 2012

Tendinţa cel mai demn de semnalat de pe piaţa românească de artă din ultimul timp pare a fi sucitura, traducerea din engleză a cuvântului switch, de la Grigorescu la Tonitza. Este un început de diversificare a cunoştinţelor, pentru că este bine...

La licitaţia de primăvară a Artmark, ţinută marţi, recordul întâlnirii este deţinut de o pictură de Tonitza, un portret colectiv, cu cei trei copii ai pictorului. Pictura, de o lumină aparte şi cu un desen încântător, a fost adjudecată la 170 de mii de euro. (Nicolae Tonitza. "Trei fraţi")

Patru licitaţii şi un centenar

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 23 martie 2012

Piaţa românească de artă trăieşte clipa Tonitza cu atâta intensitate încât am fost nevoiţi, la un moment dat, să dăm alarma de tsunami. Uleiurile sunt mai rare, dar desenele ne-au invadat la propriu, fiind peste tot, în licitaţii, în galerii, în...

<< mai multe ştiri >>
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0798
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3475
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8503
Gram de aur (XAU)Gram de aur469.8706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo