Irlanda se confruntă cu adâncirea recesiunii

F. A.
Internaţional / 14 mai 2009

Preţurile de consum în Irlanda au înregistrat în aprilie un declin anual de 3,5%, deoarece ţara se confruntă cu cea mai gravă recesiune din anii "30, transmite AFP.

"Ultima dată când Indicele Preţurilor de Consum (CPI) a fost atât de scăzut a fost în trimestrul doi din 1933, când a fost de minus 6,9%" a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Biroului Central de Statistică.

Irlanda, primul stat din zona euro care a intrat în recesiune ca rezultat al crizei financiare mondiale, a fost puternic afectată de deflaţie, pe fondul scăderii cererii din partea consumatorilor.

Rata anuală a inflaţiei a fost de minus 1,7% în februarie şi de minus 2,6% în martie.

"După ce în ianuarie s-a înregistrat prima schimbare anuală negativă a Indicelul Preţurilor de Consum din 1960, lunile următoare au arătat o scădere accentuată a presiunilor asupra preţurilor. Principalii factori care au contribuit la schimbarea CPI în aprilie au fost scăderea dobânzilor la plăţile ipotecare, precum şi reducerea preţurilor la îmbrăcăminte şi încălţăminte şi scăderea vânzărilor la electrocasnice şi mobilier", a declarat Alan McQuaid, analist la compania irlandeză Bloxham.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb