Controversa privind calculul ROBOR reflectă o confuzie publică, a spus, astăzi, Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), citat de hotnews.ro, în cadrul unei conferinţe pe teme de educaţie financiară. Isărescu a făcut, astfel, referire la raportul Consiliului Concurenţei pe subiect. Şeful băncii centrale susţine că i-a luat un weekend să parcurgă documentul, de aproximativ 800 de pagini. Potrivit acestuia, raportul explică iniţial corect mecanismul ROBOR, însă ajunge ulterior la concluzia existenţei unei cartelări a băncilor, aspect pe care îl contestă: „Şi dacă ROBOR ar fi fost manipulat în sus de nişte «şmecheri», de ce a scăzut cu 2% recent? Tot ei l-au scăzut?”. Guvernatorul BNR a adăugat, conform hotnews.ro, că reluarea acestor discuţii „tulbură societatea românească” şi este „periculoasă”.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României a declarat, în cadrul Forumului Educaţiei Financiare, că nivelul de înţelegere a sistemului bancar în rândul populaţiei rămâne redus, în ciuda eforturilor de comunicare din ultimele decenii, şi a descris dezbaterea privind ROBOR drept un exemplu relevant de „confuzie publică”, mai arată sursa citată. Acesta a arătat că neînţelegerile sunt vizibile inclusiv în modul în care este perceput ROBOR, despre care o parte a opiniei publice consideră că ar fi un instrument prin care băncile „îi jefuiesc pe debitori”, idee pe care acesta o respinge, potrivit publicaţiei citate.
În context, Mugur Isărescu a recunoscut că problema ţine nu doar de educaţia financiară, ci şi de modul în care sunt comunicate aceste informaţii, apreciind că limbajul utilizat de instituţii este adesea greu de înţeles pentru public, iar unele televiziuni contribuie la amplificarea confuziei, mai notează sursa citată: „Păi dacă nu se înţelege că piaţa monetară este cea prin care politica monetară se transmite în economie înseamnă că eu, ca veteran, ar trebui să-mi fac autocritica. Dar lăsaţi ROBOR-ul (...) de dimineaţă până seara bietul ROBOR e tăvălit şi făcut marele duşman al României”.
Recent, Consiliul Concurenţei a transmis băncilor care participă la calculul ROBOR raportul întocmit în urma analizei desfăşurate în piaţă referitoare la modul de calcul al acestei dobânzi. Raportul Concurenţei propune sancţionarea societăţilor de credit cu circa 10% din cifra de afaceri, conform unor surse apropiate situaţiei (10% este plafonul maxim cu care poate fi amendată o bancă din ţara noastră de către Consiliul Concurenţei).
Băncile vizate urmează să trimită comisiei de investigaţie opiniile lor pe subiect, până la data de 13 mai, după care va fi adoptată decizia finală de către cei nouă membri din plenul Consiliului, conform surselor citate.
Cele zece societăţi de credit care au primit raportul Consiliului Concurenţei sunt BCR, Banca Transilvania, ING Bank, BRD Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, Unicredit, Intesa Sanpaolo Bank, CEC Bank, Eximbank, Libra Internet Bank.
Calculând la cifrele nete de afaceri realizate în 2024 şi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor de către instituţiile de credit vizate, amendarea acestora cu maximul legal ar conduce la o valoare totală a sancţiunilor de peste 1 miliard de euro.
Instituţia investighează încă din 2022 societăţile de credit care participă la calculul dobânzii ROBOR.
Societăţile bancare investigate susţin că funcţionează conform cerinţelor legale şi de reglementare aplicabile, conduita lor fiind riguros aliniată principiilor de funcţionare ale pieţei în care operează. Cele mai multe dintre aceste bănci au anunţat, în cadrul unor comunicate postate pe Bursa de Valori Bucureşti, că îşi vor susţine ferm poziţia lor în faţa tuturor instituţiilor şi organismelor abilitate, contestând eventualele amenzi care vor fi dispuse de Consiliul Concurenţei.
• Isărescu: „Persistă în discursul public confuzie privind rolul băncilor şi rolul băncii centrale”
Mugur Isărescu a subliniat că, după „trei decenii şi jumătate” în care banca centrală a explicat mecanismele economiei de piaţă, persistă „decalaje mari” în înţelegerea acestora la nivelul publicului, notează publicaţia citată, : „Persistă în discursul public neînţelegere, confuzie, privind, de exemplu, rolul băncilor, rolul băncii centrale. Persistă şi confuzii legate de indicatorii (...) care sunt folosiţi în societate”.
În intervenţia sa, Isărescu a explicat rolul pieţei monetare sau interbancare, pe care a descris-o drept esenţială pentru transmiterea politicii monetare în economie. „Piaţa monetară sau interbancară este esenţială. Prin ea se transmite politica monetară. Noi nu stăm (...) într-un turn de fildeş şi decidem să majorăm dobânda. (...) Prin ce se duce în economie? Prin piaţa monetară!”, a afirmat acesta, conform relatării HotNews.
Guvernatorul BNR a clarificat că banca centrală nu acordă credite populaţiei sau companiilor, acest rol revenind exclusiv băncilor comerciale, şi a subliniat necesitatea unei mai bune înţelegeri a acestor mecanisme.





















































1. nu ne vindem tara
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2026, 13:20)
cu asta defileaza ciuma rosie, incearca sa fure electoratul comun de la ciuma neagra haur . acesti paraziti care conduc Romania din 1989 incoace ,au avut scoruri de minim 40 % la fiecare alegeri parlamentare incepand cu 1992, doar ca erau organizati pe diferite directii ,securitate, militie, apvisti,activistii de partid, baza era fsn,pdsr,psd si restul sateliti precum vatra romaneasca, prm,psm,pdl,pl,unpr,partidul umanist,alde,partidul poporului dd,haur,sos,pot si o parte din udmr.in rest ca se schimba ceva doar povesti pentru adormit copiii.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2026, 13:24)
cu inteligenti ca tine ne facem de ras
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2026, 13:25)
neuronul zbuciumat s-a activat
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2026, 13:26)
Toti hauristii analfabeti economic comenteaza pe aici