Australia şi Ucraina au semnat un acord bilateral de securitate pe o perioadă de 10 ani, prin care Canberra îşi reafirmă angajamentul de a sprijini Kievul pe termen lung în faţa agresiunii ruse, relatează publicaţia Kyiv Independent.
Acordul a fost semnat pe 23 septembrie, la New York, în marja Adunării Generale a ONU, şi prevede consolidarea cooperării dintre cele două ţări în mai multe domenii, informează sursa citată.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulţumit premierului australian Anthony Albanese pentru sprijinul oferit de Australia, atât pe plan politic, cât şi geopolitic, potrivit publicaţiei menţionate.
Documentul stabileşte legături între securitatea din regiunea indo-pacifică şi cea euro-atlantică şi menţionează inclusiv ameninţarea reprezentată de Coreea de Nord, prin implicarea sa directă în războiul împotriva Ucrainei, conform sursei.
În baza acordului, Australia se angajează să sprijine Ucraina în consolidarea capacităţilor sale navale, în protejarea infrastructurii energetice critice şi în adoptarea unor reforme pro-democratice, inclusiv prin schimb de experienţă şi bune practici, potrivit publicaţiei.
„Acest Acord Bilateral de Securitate subliniază angajamentul continuu şi sprijinul de durată al Australiei pentru Ucraina în procesul de apărare împotriva agresiunii Rusiei”, a declarat premierul Anthony Albanese, conform sursei.
Canberra a anunţat şi un nou pachet de sprijin în valoare de 60 de milioane de dolari australieni, echivalentul a aproximativ 42,2 milioane de dolari americani, astfel aproximativ 75% din sumă va fi reprezentată de echipamente furnizate de Forţele de Apărare Australiene, iar restul va fi direcţionat către Fondul de Sprijin Energetic al Ucrainei şi către ajutor umanitar, potrivit publicaţiei.
În paralel, Australia a anunţat la 24 septembrie 106 noi măsuri de sancţionare împotriva unor persoane şi entităţi asociate Rusiei, iar dintre acestea, 38 vizează nave despre care Canberra afirmă că fac parte din „flota din umbră” utilizată de Moscova pentru a evita restricţiile asupra comerţului cu combustibili fosili, conform sursei.
Celelalte sancţiuni vizează o serie de organizaţii şi persoane implicate, potrivit autorităţilor australiene, în activităţi de propagandă, militarizarea şi îndoctrinarea copiilor, inclusiv a copiilor ucraineni transferaţi din teritoriile ocupate, informează publicaţia citată.
Printre entităţile sancţionate se află Fundaţia Kadyrov, Centrul pentru Dezvoltarea Programelor de Socializare a Adolescenţilor, Centrul pentru Antrenament Sportiv Militar şi Educaţie Patriotică a Tineretului şi Centrul Panrus pentru Copii, conform sursei menţionate.
Noile măsuri îi vizează, de asemenea, pe unii reprezentanţi ai coloniilor penale, persoane asociate ocupaţiei Crimeei, mai multe bănci, bloggerul militar Mihail Zvinchuk, administrator al canalului Telegram Rybar, şi preşedintele Federaţiei de Lupte din Rusia, Mihail Mamiashvili, conform publicaţiei.
Ministrul australian de externe, Penny Wong, a declarat că Australia va continua să sprijine Ucraina şi să colaboreze cu partenerii pentru a creşte presiunea economică asupra Rusiei, informează sursa citată.
„Vom continua să oferim sprijin neclintit Ucrainei şi vom continua să colaborăm cu partenerii pentru a impune Rusiei costuri şi a-i înfometa maşina de război”, a declarat Penny Wong, potrivit publicaţiei menţionate.
Organizaţiile societăţii civile solicită însă noi măsuri din partea Australiei, iar B4Ukraine a criticat faptul că Australia permite importul unor produse din ţări terţe fabricate din ţiţei rusesc şi a cerut eliminarea acestei lacune, conform sursei.
Problema a fost inclusă printre principalele recomandări ale unui raport al Senatului australian publicat în august, iar guvernul de la Canberra trebuie să răspundă recomandărilor până la 20 noiembrie, potrivit publicaţiei.

























































Opinia Cititorului