Merkel anunţă crearea unui fond de 500 de milioane euro pentru estul Ucrainei

Internaţional / 24 august 2014

Merkel anunţă crearea unui fond de 500 de milioane euro pentru estul Ucrainei

Toate camioanele ruse trimise în Ucraina au revenit în Rusia (OSCE)

Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, au anunţat crearea, în curând, a unui fond special de 500 de milioane de euro pentru reconstruirea infrastructurii în regiunea Donbas, afectată de conflictul între armata ucraineană şi insurgenţii proruşi, relatează AFP.

"Ne amintim cu toţii de Planul Marshall destinat Europei postbelice. Pot spune astăzi că acesta este Planul Merkel, destinat reconstruirii infrastructurii în Donbas", a spus Poroşenko.

"A venit vremea ca pacea să se instaureze în zona Donbas. Administraţia ucraineană va face totul, în colaborare cu partenerii europeni, pentru a se ajunge la pace. Dar acest lucru nu se va întâmpla în detrimentul suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei Ucrainei", a spus Poroşenko.

Angela Merkel a pledat, în cursul vizitei la Kiev, pentru instituirea unui armistiţiu bilateral în regiunile separatiste din estul Ucrainei. "Pentru a obţine succesul, trebuie să fie două părţi. Nu se poate ajunge la pace în mod unilateral. Sper că discuţiile cu Rusia vor fi încununate de succes. Planul există, trebuie să fie urmat de acţiuni", a spus Merkel, pledând pentru un armistiţiu bilateral în estul Ucrainei.

Angela Merkel nu a exclus posibilitatea adoptării unor noi sancţiuni internaţionale împotriva Rusiei după trimiterea unui convoi în estul Ucrainei. "Nu putem exclude posibilitatea de a analiza noi sancţiuni, dacă nu vor exista progrese în rezolvarea crizei", a spus Merkel.

Întrebată despre anexarea regiunii Crimeea de către Rusia, Angela Merkel a catalogat acţiunea drept "ilegală", explicând că, dacă Europa ar recunoaşte legitimitatea acestei situaţii, ar fi ameninţată integritatea teritorială a tuturor ţărilor europene.

Angela Merkel a afirmat că integritatea teritorială a Ucrainei este "esenţială". "Semnificaţia vizitei mele este că Guvernul german consideră că integritatea teritorială a Ucrainei este esenţială", a spus Merkel.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a anunţat ieri că toate camioanele convoiului rus trimis în Ucraina au revenit pe teritoriul Rusiei. "Întregul convoi de camioane a revenit în Rusia sâmbătă", a declarat, potrivit AFP, Paul Picard, şeful Misiunii OSCE de la frontiera ucraineano-rusă.

De asemenea, Ministerul rus de Externe a confirmat că cele 220 de camioane ale convoiului "umanitar" au revenit pe teritoriul Rusiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0974
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3327
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8393
Gram de aur (XAU)Gram de aur700.9567

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb